Legatura nestiuta dintre veverite si sarmale. Vreme de festival la Buzias, cu festin culinar, muzica si distractie. Video

TIMIS. Sarmaua banateana, vedeta in festival, in orasul-statiune Buzias, la 30 de kilometri de Timisoara. Distractia a fost cap de afis la ultima editie a Zilelor Veveritelor. Mii de oameni au venit sa se bucure impreuna ca in vremurile de dinainte de pandemie.

Sarmale in foi de varza sau de vita de vie, cu putina slanina, cu carne de porc sau de vita ori fara carne, de post, mari cat pumnul sau micute. Toate variantele si-au masurat savoarea la concursul de sarmale ce s-a desfasurat la sarbatoarea ajunsa la cea de-a sasea editie, care a adunat bucatari, dar mai ales degustatori.

Peste 5000 de sarmale au fost mancate la Festivalul Zilele Veveritelor de la Buzias.

Ce legatura este intre sarmale si veverite? Organizatorii festivalului spun ca exista si retete de sarmale cu nuci, o adevarata delicatesa in Banat. Si, pentru ca Buziasul este faimos pentru multimea de veverite deja domesticite care isi au adapostul in parcul din centrul statiunii, mari amatoare de nuci, autoritatile le-au dedicat o sarbatoare micutelor animale.

Sa stiti ca exista si sarmale care se fac cu nuca. Sunt niste sarmale de post, foarte gustoase. Se fac cu nuca si cu ciuperci. Si atunci ne-am gandit sa legam partea culinara, asa cum in toamna avem Festivalul Papricasului si al Vinului, avem acum Festivalul sarmalelor de Zilele Veveritelor„, explica Sorin Munteanu, primarul orasului Buzias.

Niciunul dintre bucatarii intrati in concurs insa nu s-a incumetat sa gateasca sarmale cu nuci. CU totii au preferat sa foloseasca retete traditionale pe gustul turistilor care abia asteptau sa se infrupte din populara mancare romaneasca.

Reteta de sarmale e cu carne de porc, dar cu slanina afumata. Cand fac compozitia, pun slanina afumata. La 10 kg de carne si 5 de ceapa, pun undeva la 2 kg de slanina afumata„, dezvaluie putin din secret unul dintre competitori.

Secretul sarmalelor, in primul si primul rand, e sufletul. Produsul care se baga in sarmale e carnea, proaspata. Apoi orez, ceapa si condimentele, piper, boia„, a spus un altul.

Iar juriul care a decis care sunt cele mai gustoase sarmale a avut o sarcina grea.

In primul rand, gustul sarmalei, textura, condimentul de baza, care da de fapt magia sarmalei, varza, care trebuie sa aiba proprietati, apoi felul in care au fost gatite, nici prea mult, nici prea putin, condimentele specifice Banatului, si saftul, zama aia care are multa boia de ardei„, a explicat Sanda Corom, membru al juriului care a avut misiunea de a stabili un invingator.

Retetea castigatoare a apartinut bucatarului Robert Cluceag.

Afumaturile conteaza cel mai mult si pregatitul la foc mic, sa fie bine fierte sarmalele care sunt cele mai gustoase”, a spus premiantul.

Iar clientii nu au stat mult pe ganduri

Nu am mai mancat sarmale de mult timp si am zis sa le incercam pe astea… dupa care am vazut cateva din foi de vita de vie, pe fiecare parte, am luat cate putin din toate„, a spus un degustator venit de la Timisoara sa-si bucure sufletul.

Intotdeauna e mai bun ce-i facut la gramada si la ceaun„, a dat verdictul un alt vizitator de la festival.

Si, pentru ca preparatele au multe calorii, dupa ce s-au ghiftuit, amatorii de sarmale au trecut la dans, pe ritmuri de muzica populara banateana autentica.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dragi Timisoreni.
    Va rog Frumos invatati va ca ORAS/SAT…nu este autostrada. Data viitoare bat pe cineva cu telescopul….ca ati venit de la Timisoara nu inseamna ca tre sa conduceti masiinile ca niste porcii tampiti…….Noi avem viata aici dar avem si copii… nu am neovie de accidente pentru ca niste dementii de la TM nu stie sa se comporta pe drumunri…

    • Viata voastra de taranoi ,traita perintre ciori nu va deranjeaza?