Site icon Opinia Timisoarei

Lărgirea la 4 benzi a șoselei de Centură Nord Timișoara, într-o nouă etapă. Au început investigațiile geotehnice

TIMIȘOARA. În luna august a fost desemnată firma care întocmeste documentațiile ce vor stă la baza viitoarei extinderi a Centurii Nord Timișoara.

CITESTE SI: Noi drumuri vor lega Timișoara de Autostrada Vestului și A1 de Centură. Cum va fi scos traficul din localități și chiar dus pe sub pista Aeroportului

Specialiștii VENTRA PROJECT MANAGEMENT S.R.L. & UTIBER Közúți Beruházó Kft au început deja studiile, iar acum au ajuns în etapă investigațiilor geotehnice în teren.

Aceștia au la dispoziție 12 luni să finalizeze documentațiile.

În paralel, la viitoarea Centură Vest, au intrat pe teren arheologii.

Au început investigațiile geotehnice necesare elaborării Studiului de Fezabilitate pentru extinderea la 4 benzi a Centurii Timișoara Nord. Aceste lucrări reprezintă o etapă esențială pentru stabilirea celor mai potrivite soluții tehnice ale proiectului.

➡️ În paralel, pe Varianta de Ocolire Timișoara Vest, sunt în desfășurare investigațiile arheologice intruzive, etapă demarată ca urmare a emiterii deciziei de expropriere.

🔵 Continuă, așadar, pașii necesari pentru avansarea ambelor proiecte de infrastructură referitoare la centura ocolitoare a municipiului Timișoara„, transmit reprezentantii Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Timisoara.

Extindere la 4 benzi de circulație, după 15 ani de la inaugurare

Varianta de Ocolire Timișoara Nord a fost primul sector al Centurii Timișoara și asigură legătura între drumurile naționale DN 6 și DN 69. Tronsonul a fost deschis traficului în anul 2010, având 12,6 km și două benzi de circulație. Proiectarea obiectivului a început în anul 1997, drumul fiind dimensionat pentru a asigura cerințele bazate pe informații și date de trafic învechite.

Dezvoltarea din ultima perioadă a altor obiective rutiere care sunt în legătură cu VO Timișoara Nord a determinat creșterea semnificativă a volumului de trafic pe întreaga centură. Pentru a asigura condiții de circulație corespunzătoare și un trafic fluent atât pe VO Timișoara Nord, cât și pe relațiile de circulație importante care converg la aceasta, este nevoie de extinderea la patru benzi de circulație.

Odată ce va fi finalizat Studiul de Fezabilitate, va fi lansată licitația pentru găsirea unui constructor care să lărgească Centură Nord Timișoara la 4 benzi.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro,  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Exit mobile version