Laborator de peste 200.000 de lei, inaugurat la Universitatea Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara dovedește din nou că ține pasul cu cele mai noi tehnologii și că asigură studenților săi dobândirea cunoștințelor și competențelor necesare pentru buna integrare pe piața muncii într-unul dintre cele mai noi domenii, care câștigă din ce în ce mai mult teren – fabricarea aditivă (printarea 3D).

Luni, 20 decembrie 2021, la Pavilionul „Orologerie” al Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara, în prezența conducerii instituției, a fost inaugurat Laboratorul de fabricație aditivă, înființat în cadrul unui proiect finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, în valoare totală de 375.900 de lei, din care peste 200.000 de lei au fost alocați doar pentru dotări materiale.

Laboratorul, destinat în special studenților de la masterul de Inginerie Mecanică Avansată din cadrul Facultății de Mecanică, disciplina „Fabricație aditivă – teorie și aplicații”, dar care poate fi utilizat de studenți și în cadrul orelor de practică, este compus din:

  • 3 printere 3D în tehnologie FDM;

  • 3 printere 3D în tehnologie DLP;

  • 6 calculatoare performante și softul aferent;

  • un scanner 3D;

  • sistem de videoconferință.

Practic, laboratorul permite scanarea 3D a unei piese, prelucrarea pe calculator în programe CAD, generarea fișierului-mașină, imprimarea 3D și etapa de post-procesare. De asemenea, programele instalate pe computere permit modelarea și printarea 3D pornind de la zero.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. mai bine luau doua sape si o matura