TIMISOARA. Prin intermediul Programului Regional Vest, în cadrul domeniului dedicat universităților, la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) au fost finanțate două proiecte cu o valoare totală de peste 50,5 milioane de lei. Aceste investiții susțin dezvoltarea strategică a Universității de Vest din Timișoara, având ca obiectiv creșterea calității actului educațional și consolidarea capacității instituționale de inovare, prin modernizarea infrastructurii educaționale din cadrul a 11 facultăți.
Proiectul intitulat „Educație superioară de calitate: Dotarea, modernizarea și reabilitarea infrastructurii Universității de Vest din Timișoara”, cod SMIS 327248, a avut ca scop modernizarea spațiilor de învățare și cercetare prin integrarea unor tehnologii de ultimă generație, reabilitarea infrastructurii educaționale și adaptarea ofertei academice la cerințele actuale ale pieței și ale evoluției tehnologice.
O investiție importantă realizată în cadrul acestui proiect a fost amenajarea și dotarea Laboratorului de Realitate Virtuală (VR) din cadrul Facultății de Informatică, conceput pentru a oferi studenților și cadrelor didactice un mediu performant de învățare, cercetare și inovare. Laboratorul este dotat cu un sistem de tip CAVE (Cave Automatic Virtual Environment), una dintre cele mai complexe platforme immersive de realitate virtuală existente în mediul universitar din România.
Laboratorul beneficiază de tehnologii avansate, precum stații de lucru performante, sisteme de realitate virtuală, instrumente colaborative, ecrane interactive și panouri smart, infrastructură de internet de mare viteză și software specializat. Printre echipamentele achiziționate se numără KAT Walk C 2+, Quest 3 128GB, bHaptics TactSuit X40, bHaptics TactGlove DK2, monitoare HP P27h G5 FHD, generatoare de stimuli olfactivi pentru experiențe VR, stații grafice HP Z2 Tower G9 și sistemul CAVE. Valoarea totală a investiției aferente laboratorului s-a ridicat la 932.325,57 lei.
Viziunea care a stat la baza acestui laborator a fost transformarea spațiilor educaționale ale Universității de Vest din Timișoara în medii moderne, flexibile și digitalizate, capabile să susțină procese educaționale și activități de cercetare la standarde internaționale, în acord cu progresul tehnologic și cu dinamica socio-economică actuală.
În cadrul evenimentului de inaugurare a investițiilor, rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a declarat:
„Astăzi nu inaugurăm doar echipamente. Nu prezentăm doar laboratoare. Nu facem doar o demonstrație tehnologică. Astăzi arătăm, concret, cum se construiește infrastructura de cunoaștere a viitorului.Laboratorul de Realitate Virtuală, sistemul CAVE, infrastructurile de procesare a datelor satelitare, dronele, sistemele de robotică, platformele immersive și tehnologiile digitale integrate în noile spații educaționale nu reprezintă simple achiziții tehnice. Ele sunt instrumente prin care educația devine mai aplicată, cercetarea mai competitivă, iar studenții noștri intră în contact direct cu tehnologiile care vor defini economia, știința și societatea următoarelor decenii.
Aș spune foarte clar: o universitate care nu investește astăzi în tehnologiile viitorului riscă să pregătească studenții pentru o lume care nu mai există. Aceasta este miza reală a momentului de astăzi.
Trăim într-o epocă în care inteligența artificială, realitatea virtuală, robotica, analiza datelor geospațiale și interacțiunea om–mașină nu mai sunt teme periferice sau specializări înguste. Ele devin limbaje fundamentale ale cunoașterii contemporane. De aceea, la UVT, tehnologia nu este privită ca un decor modern al educației. Ea face parte din modul în care învățăm, cercetăm, inovăm și colaborăm. Face parte din felul în care înțelegem responsabilitatea universității față de studenți și față de societate.
Un laborator de realitate virtuală nu înseamnă doar imersiune tehnologică. Înseamnă noi forme de învățare, simulare, cercetare și colaborare. Sistemul CAVE inaugurat astăzi – una dintre cele mai complexe platforme immersive existente în mediul universitar românesc – oferă studenților și cercetătorilor posibilitatea de a experimenta scenarii educaționale și științifice la standarde internaționale.
Laboratorul este dotat cu echipamente de ultimă generație: sisteme VR performante, tehnologii haptice, generatoare de stimuli olfactivi, infrastructură grafică avansată și platforme colaborative digitale. Valoarea investiției depășește 930.000 de lei și face parte dintr-un proiect mai amplu de modernizare a infrastructurii universitare.
În paralel, dezvoltăm și alte infrastructuri strategice:
Laboratorul de Procesare a Datelor Satelitare, infrastructurile dedicate e-learningului și tehnologiilor didactice, laboratoarele de robotică și platformele digitale pentru cercetare și analiză avansată.
Dronele, sistemele autonome și tehnologiile geospațiale nu înseamnă doar spectaculozitate tehnologică. Ele înseamnă competențe relevante pentru agricultură inteligentă, dezvoltare urbană, securitate, logistică, cercetare aplicată și managementul mediului.
Universitatea viitorului nu este o instituție care explică tehnologia de la distanță. Este o instituție în care studenții lucrează direct cu tehnologia, o testează, o înțeleg critic și o transformă în soluții.
Acesta este modelul UVT.”
De la date satelitare la realitate virtuală: UVT investește în infrastructura profesiilor viitorului
Una dintre cele mai importante investiții realizate în cadrul proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate în domeniul tehnologiilor geospațiale și al imaginilor satelitare.
Laboratorul beneficiază de infrastructuri digitale și software specializat utilizate la standarde internaționale, printre care licența Gamma pentru procesarea datelor Radar cu Apertură Sintetică (SAR), precum și acces la baze de date globale de referință, precum Planet, Capella Space și WorldView. Noile tehnologii permit dezvoltarea unor proiecte de cercetare și analiză aplicată în domenii precum monitorizarea mediului, dezvoltarea urbană inteligentă, agricultură de precizie, securitate și analiza geospațială avansată.
În paralel, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a dezvoltat un Laborator de E-learning și Tehnologie Didactică, conceput ca un spațiu interdisciplinar dedicat noilor metode de predare, învățare și cercetare digitală.
Laboratorul integrează tehnologii immersive și echipamente inovatoare utilizate în activități educaționale interactive: roboți educaționali, drone performante, platforme digitale și tehnologii VR destinate simulării și experimentării unor noi scenarii pedagogice. Printre echipamentele achiziționate se numără un robot educațional umanoid, drone DJI MINI 3 PRO, DJI MAVIC 3 PRO FLY și DJI AIR 4K FLY, precum și 20 de perechi de ochelari VR destinați experiențelor educaționale immersive.
Totodată, infrastructura laboratorului include 20 de licențe MAXQDA Analytics Pro, utilizate pentru analiza și cercetarea datelor, susținând dezvoltarea competențelor digitale și a cercetării interdisciplinare.
Aceste investiții fac parte din proiectul „Comunitate digitală pentru generații emergente”, prin care UVT urmărește modernizarea infrastructurii digitale universitare și dezvoltarea competențelor necesare profesiilor viitorului. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 30.211.210,32 lei.
Prin aceste dezvoltări, UVT își consolidează rolul de universitate orientată spre inovare, capabilă să ofere studenților și cercetătorilor acces la infrastructuri digitale comparabile cu cele existente în marile centre universitare europene.
Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea:
„UVT transmite un mesaj simplu și puternic: studenții noștri trebuie să aibă acces, aici, la Timișoara, la instrumente comparabile cu cele din marile centre universitare europene. Cercetătorii noștri trebuie să beneficieze de infrastructura necesară pentru proiecte competitive. Iar comunitatea trebuie să vadă în universitate un partener activ în dezvoltare, inovare și transfer de cunoaștere.
În aceeași logică se înscrie și organizarea primei competiții de drone indoor din România, care va avea loc la UVT în perioada 29 iunie – 1 iulie. Este un semnal că aceste tehnologii nu rămân în vitrine sau în laboratoare închise. Ele devin spații de experiment, colaborare și creativitate.
Un laborator devine cu adevărat valoros atunci când începe să formeze oameni, să genereze idei și să aducă împreună comunități.
Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestor infrastructuri: echipelor de proiect, cadrelor didactice, cercetătorilor, colegilor din administrație, partenerilor instituționali și tuturor celor care au transformat această viziune în realitate.”

