La un an de la interzicerea hranirii porumbeilor la Timisoara, politistii locali fac un anunt important privind aplicarea legii. Cati oameni au fost deja amendati cu cate 100 de lei

TIMISOARA. Peste cateva zile se implineste exact un an de cand la Timisoara a fost interzis prin hotarare de Consiliu Local ca oamenii sa mai hraneasca porumbeii din oras. Initiativa a apartinut alesilor locali ai USR Timis Rodica Militaru si Razvan Stana care au sustinut ca in acest fel vor fi protejate de mizerie cladirile.

CITESTE SI: Dupa 2 luni, se schimba, in sfarsit, Regulamentul de parcare in Timisoara. Abonamentul Timpark de Rezident devine mai… cuprinzator

Politistii locali nu au trecut imediat la amenzi pentru cei care au nesocotit legea, ci i-au informat in legatura cu noile prevederi ale Regulamentului privind detinerea animalelor de companie si comportamentul cu acestea pe domeniul public, care contine si interzicerea hranirii porumbeilor. Astfel, in primele luni, agentii au aplicat doar somatii.

Politistii locali au aplicat, de la mijlocul anului trecut, 35 de avertismente si somatii, punand in vedere cetatenilor care hraneau pasari (porumbei) ca aceste aspecte sunt reglementate de HCL 189/2021 care modifica HCL 371/2007, fapta fiind sanctionata cu amenzi intre 100 si 200 lei.

O buna perioada de timp s-a mers pe informarea cetatenilor cu privire la reglementarile legale, existand insa si situatii in care cei avertizati nu au inteles, trecandu-se la sanctiuni.

In ultima perioada au fost aplicate si trei amenzi de cate 100 lei unor cetateni care nu au respectat masurile de interzicere a hranirii pasarilor pe domeniul public„, a precizat pentru opiniatimisoarei.ro Dana Seracin, purtator de cuvant al Politiei Locale Timisoara.

Cei mai multi timisoreni care au dat de mancare pasarilor, in ciuda interdictiei, au fost prinsi pe strazi precum, Constantin Brailoiu, Oglinzilor, Angela Sava, Magura, Calea Torontalului, Martir Marius Nemtoc, Martirilor, Calea Sagului, in Piata Traian si in zona centrala.

Actiunile se vor intensifica pe aceasta linie in perioada urmatoare„, a mai spus pentru opiniatimisoarei.ro Dana Seracin, purtator de cuvant al Politiei Locale Timisoara.

Va reamintim, in 25 mai 2021, Consiliul Local al Municipiului Timisoara a adoptat hotararea care prevede ca este interzisa hranirea porumbeilor pe domeniul public, cuprinsa in noul Regulament privind detinerea animalelor de companie in oras.
Conform acestuia, cainii si pisicile pot fi plimbate cu mijloace de transport in comun.
Totodata, detinatorii de animale de companie de la blocuri nu mai au nevoie de acceptul vecinilor pentru a creste un caine sau o pisica in apartament.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. daca vreti sa dati mancare porumbeilor fara pericole ,umpleti buzunarul cu seminte si gauritil putin. vor cadea din buzunarul rupt pe crac in jos si gata pranzul

  2. Este exact măsura cera mai energică și cea mai necesară care trebuia luată de Consiliul Local! Interzicerea hrănirii porumbeilor! Că în rest, s-au rezolvat toate în oraș. La o asemenea chestie nu s-a mai gândit nimeni, nici italienii, nici francezii, nimeni. Rodica Militaru si Razvan Stana, mergeți la măturat străzile sau faceți curățenie prin parcuri. Cu partea de intelect stați cam prost. Sunteți buni numai de munci necalificate.

  3. Credeam că anunță că au slăbit porumbeii.

  4. „Cei mai multi timisoreni care au dat de mancare pasarilor, in ciuda interdictiei, au fost prinsi pe strazi precum, Constantin Brailoiu, Oglinzilor, Angela Sava, Magura, Calea Torontalului, Martir Marius Nemtoc, Martirilor, Calea Sagului, in Piata Traian si in zona centrala.”

    bine ca i-ați prins… mama lor de infractori! că dacă scăpau cine știe ce fărădelegi comiteau după aceea. rușine băi iubitorilor de animale. sunteți niște netrebnici. dacă chiar vreți sa fiți apreciați pentru efort, aveți grijă de pârșul de pădure, gândacul oarecare, liliacul aleator, broasca tupeistă, și tot felul de creaturi care conform ong-urilor useriste trebuie protejate inainte de a construi autostrăzi peste habitatele lor. pe porumbei lăsați-i să crape, că nu au nici o valoare pt useristi

  5. Dar dacă sunteți toți așa iubitori de ce nu îi luați acasă și dațile câtă mâncare vreți.

    • Deștept mai ești ! Zău așa ! Locul lor este in natura. De când compasiunea pt un animal a devenit o infracțiune ? Cum își permite cineva să-mi înfrâneze dorința de a hrăni un porumbel, un suflet ? Am salvat sute de porumbei ( peste 600 ), de pe străzi, și pot să-ți spun că sunt niște păsări adorabile și inteligente. Nici un porumbel nu seamănă unul cu altul, are fiecare, personalitatea lui. Și dacă se învață cu omul, comunica foarte bine cu el.

  6. Bai mihai nu mai bine taceai? Replica asta ieftina este specifica celor ingusti la minte care considera ca oricare alt animal, in afara omului, este inutil si ca atare trebuie sa dispara! Este nevoie de astia ca tine care sa ne aminteascs ca cel mai periculos animal de pe planeta este tot omul.

  7. politia locala ar trebui sa faca eforturi si pentru a verifica respectarea unei prevederi muuuult mai importante din acest hcl- si anume obligativitatea sterilizarii animalelor de companie de tip metis ( adica lalea care nu sunt de rasa), pentru ca fara asta se umplu in continuare strazile de animale fara stapan , abandonate. Din pacate sunt multi asa zisi iubitori de animale care doar dau din gura si nu inteleg ca pentru a reduce populatia de amaraciuni de pe strada, in primul rand trebuie facut acest efort de fiecare individual!

  8. De fapt, ar trebui umblat la cuiburi.

  9. Dar politicienii abjecti,trântori, hoți si corupti de nu ni se interzice sa-i hrănim???