La Timisoara se poate. S-au luat noi masuri si niciun cadru medical nu e infectat cu coronavirus la Maternitatea Bega, dedicata COVID 19, arata ultimele teste. Medicul Marius Craina: Spiritul de echipa si disciplina aproape militara au contribuit decisiv la siguranta pacientelor si a personalului

TIMISOARA. Ultimele testari reconfirma performanta. De mai bine de o luna de cand Maternitatea Bega din Timisoara a primit primele paciente si copilasi cu COVID 19 niciunul dintre medicii si asistentele care intra zilnic in contact cu ei nu s-a infectat cu coronavirus. Este, asadar, celalalt spital model din Timisoara, precum Victor Babes.

Managerul Marius Craina anunta ca au fost luate noi masuri de siguranta in cadrul spitalului, iar intreg personalul medical este testat periodic.

Dragii mei,
După mai mult de șase săptămâni de activitate medicală în condiții de pandemie, am marea bucurie să vă anunț că, până în prezent, raportăm: Zero cadre medicale infectate la Maternitatea “Bega” din Timișoara, unde avem gravide, mame și nou născuți tratați COVID-19!

Toți cei care au activat în zona roșie, până în prezent, au fost testați începând cu săptămâna trecută și, cu bucurie, vă anunț că toate testele au fost negative. Testarea va fi efectuată periodic, pentru întreg personalul.
Încă de la începutul lunii martie, când în clinica noastră se tratau toate categoriile de paciente, am înțeles că, pentru a preveni infectarea pacientelor și a personalului medical, trebuia, în primul și primul rând asigurat un triaj riguros, protecția corespunzătoare a personalului și a pacientelor internate și, nu în ultimul rând, asigurarea unor circuite epidemiologice. Era perioada când echipamentele de protecție lipseau cu desăvârșire. Ne aflam într-o situație delicată și am decis să fac tot ce îmi stă în putință ca la noi, la Bega, să nu avem probleme!
Astfel, am hotărât împreună cu echipa să asigurăm triajul prin medicii noștri, în ture de câte 4 ore și în acest scop am montat un cort în curtea spitalului.
Achiziționarea și dotarea cu echipamente specifice au fost asigurate, înainte ca maternitatea să devină unitate COVID, prin implicarea noastră, a tuturor membrilor colectivului, obținând sponsorizări și donații pentru achiziționarea acestora. Mai mult, întreg colectivul de medici a contribuit financiar la aceste achiziții.
Ulterior, dotarea cu echipamente și medicamente, specifice tratamentului pentru COVID 19 au fost asigurate de ISU Timiș și SCJUTPB, ceea ce a permis protecția corespunzătoare a întregului personal.
Purtarea măștii, a mănușilor de protecție și a halatului de protecție au devenit normă pentru personal și paciente.
Asigurarea circuitelor a fost o mare provocare pentru noi, ținând cont de faptul că funcționăm într-o clădire istorică, cu o singură cale de acces către etaj și, respectiv, demisol. Dar, prin implicarea și consultarea specialiștilor am reușit să cream circuitele epidemiologice necesare.
Un accent deosebit a fost pus pe pregătirea personalului privind utilizarea echipamentului specific de protectie luând în considerare experiențele din alte țări, în care infectarea personalului a avut loc tocmai în timpul dezbrăcării echipamentului sau purtării necorespunzătoare a acestuia. Tot personalul a efectuat multe exercitii de îmbrăcare/dezbrăcare, și un ajutor suplimentar a constat în montarea unor monitoare, pe care rula, în permanență, un film cu timpii procedurilor de echipare/dezechipare.

Organizarea activității a reprezentat, de asemenea o provocare. Personalul a fost împărțit în patru echipe: o săptămână activitate în zona roșie, 2 săptămâni izolare la domiciliu sau în unități de cazare, puse la dispoziție de autorități și o săptămână gardă la domiciliu.

În toată această perioadă spiritul de echipă, încrederea, comunicarea, rigurozitatea și disciplina, de multe ori aproape militară, au fost factorii care au contribuit decisiv la siguranța pacientelor și a personalului.

Împreună, cadre medicale și paciente, am înțeles că doar uniți și implicați total, vom depăși aceste momente dificile și vom ieși învingători din această bătălie.
Doamne ajută!”, a transmis managerul Maternitatii Bega din Timisoara, medicul Marius Craina.

VIDEO: George Stefanita

CITESTE SI: De ce bebelusii se vindeca mai repede de coronavirus decat adultii. Tratamentul pentru copii explicat de medicii de la Maternitatea Bega din Timisoara, dedicata COVID 19, care au ingrijit singurii nou-nascuti infectati din Romania 

CITESTE SI: Asa arata fericirea. Primul bebelus vindecat de coronavirus la Maternitatea Bega din Timisoara a plecat acasa in bratele mamei sale, in ropote de aplauze. Video

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ba voi nu mai terminati cu materiale promotionale PSD nici in panedemie. Nimic nu se va schimba in tara asta din pacate

  2. Craina asta sufera mult ca nu ma e manager..:)0……au 5 bonave cu Covid si se poarta de parca ar fi intr-un spital din Italia..