La Multi Ani, Romania! 1 Decembrie, ziua din sufletele tuturor romanilor, oriunde s-ar afla

TIMISOARA 1 Decembrie este sarbatoarea romanilor de pretutindeni, ziua in care celebram unirea provinciilor romanesti, care a avut loc in urma cu 101 ani, la Alba Iulia. Banatul avea sa reintregeasca tara abia un an mai tarziu.

Era anul 1918, primul razboi mondial era pe sfarsite, iar parti din teritoriul romanesc se aflau inca in maini straine, dupa pacea de la Bucuresti, semnata in luna aprilie a acelui an. Tratatul nu avea insa sa fie ratificat de Parlament. Unirea Transilvaniei cu Romania avea sa fie pregatita insa de-a lungul mai multor luni. Cu o luna inainte de Pacea de la Bucuresti, Basarabia anuntase unirea cu Regatul Romaniei.

In 18 octombrie, imparatul Carol I al Austriei emite un „Manifest catre popoarele mele credincioase„, in care cere reogranizarea Austro-Ungariei sub forma a sase state independente. Un raspuns la acesta este trimis de Corpul voluntarilor in armata Austro-Ungară din Transilvania si Bucovina, prin care se cere unirea teritoriilor locuite de romani. 13 zile mai tarziu, statul Austro-Ungar avea sa fie dizolvat. In 3 noiembrie este creat Consiliul National Roman, care preia controlul asupra autoritatilor locale din Transilvania, iar o saptamana mai tarziu, Romania declara din nou razboi Puterilor Centrale.

Armata romana ocupa mai multe trecatori de la granita cu Ungaria si chiar patrunde pe teritoriul tarii vecine, ocupa Targu Muresul, iar in paralel sunt organizate alegeri pentru desemnarea de reprezentanti care sa participe la Marea Adunare de la Alba Iulia. Sunt selectati 1228 de delegati din 130 de cercuri electorale si 27 de comitate romanesti.In 1 decembrie, delegatii se intalnesc in cetatea de la Alba Iulia, cu alte mii de romani imbracati in port national asteptind in afara zidurilor cetatii. Pana la pranz, rezolutia care atesta Unirea era ratificata si s-a proclamat alipirea Transilvaniei si Banatului la Regatul Romaniei.

Unirea

De ce Alba Iulia?

Locatia adunarii care a dus la Unirea Transilvaniei si Banatului cu Romania a fost aleasa de Consiliul National Roman Central din doua motive istorice: pe 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra triumfal in cetate si proclama unirea principatelor romane, Alba Iulia fiind pentru scurt timp capitala aleasa de domnitorul roman, si al doilea motiv a fost acela ca in 1784, Horea, Closca si Crisan au fost trasi pe roata pe platoul din fata cetatii.

De cand a devenit 1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei?

1 Decembrie a fost proclamata Ziua Nationala a Romaniei abia dupa caderea regimului comunist. Legea care a stabilit ca sarbatoarea nationala sa fie in prima zi a lui decembrie a fost promulgata la 31 iulie 1990 de presedintele de la acea vreme, Ion Iliescu.
In acel an, Frontul Salvarii Nationale a refuzat o propunere conform careia ziua de 22 decembrie sa fie declarata zi nationala.
Inainte ca 1 Decembrie sa fie zi nationala, sub regimul comunist, romanii sarbatoreau acest eveniment in data de 23 august, prin demonstratii fastuoase si parade militare.

Ce alte semnificatii istorice mai are ziua de 1 Decembrie?

In 1919 este investit primul guvern de coalitie interbelic din istoria Romaniei, iar acesta avea sa fie condus de Alexandru Vaida-Voievod.
In 1920, Consiliul Orasenesc al Brasovului doneaza Castelul Bran, Reginei Maria a Romaniei, pentru contributia avuta la realizarea Marii Uniri.

In 1947 legatia romana de la Praga devenea ambasada, iar in 1963 se intampla acelasi lucru cu legatia de la Londra.
In aceeasi zi cu Romania, isi sarbatoreste independenta si Republica Central Africana.

Sursa foto: ziuaveche.ro, unitischimbam.ro

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. La multi ani Romania!