TIMIȘOARA. Va putea concura cu succes încântătoarea șosea Transalpina ori chiar Transfăgărășanul și va fi cel puțîn la fel de spectaculos că Transluncani.
Este vorba despre un drum județean din Timiș care va intră în modernizare cu bani europeni. Finanțarea a fost deja semnată încă din toamnă.
Drumul va lega zona montană a Timișului cu județele vecine, Caraș-Severin și Hunedoara, și va oferi acces mai ușor spre obiective turistice, cum ar fi Peștera Românești, bisericile din lemn sau morile de apă.
La licitația lansată de Consiliul Județean s-au depus 5 oferte pentru cele două loturi în care a fost împărțită șoseaua ca să meargă lucrările mai repede.
Pentru primul lot a fost deja iscalit contractul cu constructorul care a câștigat, asocierea Drumuri și Poduri Banat (lider) cu General Trust Argeș.
Pentru al doilea segment se așteaptă încă finalizarea licitației, care a fost contestată.
“Am semnat contractul de execuție pentru primul tronson al Drumului Județean 684, Luncanii de Jos – limită Caraș-Severin, parte a celei mai spectaculoase șosele care unește trei județe, Timiș, Caraș și Hunedoara. Vorbim de cel mai mare proiect de infrastructură rutieră locală din istoria județului, aproximativ 100 de milioane de euro, cu finanțare de la bugetul Consiliului Județean Timiș și fonduri europene.
Lotul pentru care s-a semnat contractul are o lungime de 16.5 kilometri și va străbate munții prin cea mai pitorească zonă a Timișului. Este o lucrare complexă care are însă și un rol strategic pentru zona de est a județului având un impact major atât din punct de vedere turistic și economic. Acest drum va facilita accesul locuitorilor din Caraș-Severin către autostrada A1 și va conecta zone în care se investesc sume importante în turism.
Sectorul de drum pentru care s-a semnat execuția lucrării ar trebui să fie finalizat la începutul anului 2028“, transmite Alfred Simonis, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Spectaculoasa șosea va avea aproape 30 km
Șoseaua, care are 27 de kilometri lungime, a fost împărțită în două loturi care, fie vor avea același constructor, fie doi diferiți pentru ca lucrările să meargă cât mai repede.
Lotul 1 vizează modernizarea drumului interjudețean DJ 684 pe traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos, cu o bandă pe sens. Se vor amenaja intersecțiile cu drumurile și strazile laterale, accesele la proprietăți, stații de autobuz, parcări, dar vor fi construite și 4 poduri și podețe.
Lotul 2 vizează modernizarea drumului interjudețean DJ 684 pe traseul Luncanii de Jos – limită județul Caraș – Severin, tot cu o bandă pe sens, amenajarea intersecțiilor, a acceselor la proprietăți, stații de autobuz, parcări, dar și 4 poduri și podețe de pe traseu.
În 2 ani, drumul va fi o atracție turistică
“DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara și sunt convins că va deveni o adevărată atracție turistică datorită peisajelor. Putem vorbi despre un drum asemănător Transluncani-ului. Modernizăm aproape 27 kilometri de drum pe teritoriul Timișului, dintr-un total de peste 56 care traversează și Caraș-Severin și Hunedoara. (…)
Drumul va avea două componente – una ce conectează județele Timiș și Caraș-Severin pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova, iar cealaltă va lega județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos unde va face conexiunea cu DJ 687D, care traversează alte zone turistice, precum lacul Cinciș, și duce spre municipiul Hunedoara”, preciza recent Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

