Opinia Timisoarei

Jumatate de milion de absente pe luna in scolile din Timis! Elevii chiulesc pe capete de la cursuri!


TIMISOARA. Elevii din scolile timisene lipsesc, in medie, cate 500.000 de absente in fiecare luna. Aproape jumatate dintre acestea sunt nemotivate. In topul absenteismului pe licee, orele la colegiile tehnice sunt cel mai putin atragatoare pentru elevi.

Promovabilitatea foarte scazuta la examenul de bacalaureat din 2011 isi gaseste explicatii in atitudinea elevilor fata de scoala. Dupa cum arata lucrurile, nici in 2012 situatia nu va sta prea diferit.

In lunile februarie, martie si aprilie, elevii din Timis au adunat peste 1.1 milioane de absente. Astfel, tinerii au adunat, in luna februarie, 552.000 de absente, in martie – 515.000 si in aprilie 125.000. De mentionat, in luna aprilie au fost doua saptamani de vacanta de Paste si Saptamana Scoala Altfel, cand n-au fost puse absente.

Pentru luna mai inca n-au fost centralizate datele obtinute de Inspectoratul Scolar de la unitatile de invatamant.

Scaderea, de la 552.000 de absente la 515.000 nu reprezinta o scadere spectaculoasa. Din punctul meu de vedere este nevoie de o campanie sustinute prin care sa-i verificam pe elevi si profesori si de o reala comunicare intre scoala si familie. Din pacate, aceasta comunicare lipseste. Si politistii fac razii si trimit la ISJ listele cu elevii surprinsi in localuri. Noi trimitem parintilor, prin posta, o adresa prin care ii instiintam despre acest lucru, dar nu am primit nicio reactie de la acestia pe tot parcursul anului scolar”, explica Marin Popescu, inspectorul scolar general din Timis.

Topul liceelor pe luna martie
Colegiile de profil tehnic sunt cele care conduc in topul absenteismului scolar.

1. Grup Scolar Industrie Alimentara Timisoara – 16.892 absente
2. Colegiul Economic „F.S. Nitti” Timisoara – 16.374
3. Liceul Teoretic „Traian Vuia” Faget – 16.370
4. Grup Scolar Sannicolau Mare – 16.143
5. Colegiul Tehnic „E. Ungureanu” – 15.937.

„Aproape jumatate din absente sunt motivate, prin hartii de la parinti sau prin adeverinte medicale”, a adaugat Marin Popescu.

Exit mobile version