Opinia Timisoarei

Judecatoarea din Ineu, Florita Bolos, a primit 4 ani de inchisoare cu executare, pentru luare de mita

TIMISOARA. Judecatoarea din Ineu, Florita Bolos, arestata preventiv inca din luna iunie pentru luare de mita, pusa apoi in libertate de Curtea de Apel Timisoara, si-a primit sentinta: 4 ani dupa gratii, dar si anularea sentintelor date in dosarul pentru care a luat mita.

Magistratii Curtii de Apel au dat sentinta chiar inainte de Craciun, in dosarul judecatoarei Florita Bolos. Aceasta va avea de executat 4 ani de inchisoare pentru luare de mita.

Ea fusese eliberata in 22 octombrie de Curtea de Apel, insa nu avea voie sa plece din tara. Decizia nu era insa definitiva si putea fi atacata cu recurs.

Judecatoarea Florita Bolos a fost retinuta in luna iunie, dupa ce a fost prinsa in flagrant cand primea mita 5.500 de euro.

Potrivit procurorilor anticoruptie, in perioada 17 ianuarie – 10 iunie, judecatoarea Florita Bolos ar fi pretins si primit in mai multe transe, de la doua persoane, suma totala de 13.000 de lei si 5.500 de euro, pentru ca in schimb sa pronunte o hotarare civila favorabila uneia dintre cele doua persoane, prin care se asigura transferul pe cale judiciara a dreptului de proprietate asupra unor terenuri.

“Anterior, judecatoarea Bolos Florita instruise persoana beneficiara a hotararii civile asupra documentelor pe care trebuie sa le procure pentru a declansa procese cu proprietarii unor terenuri despre care persoana afirma ca intentiona sa le achizitioneze, in asa fel incat sa se evite procedura legala, notariala si sa se creeze un presupus conflict juridic cu partile contractante. in acest fel, persoana beneficiara urma sa fie exonerata de plata taxelor si onorariilor notariale si sa nu mai astepte efectuarea masuratorilor topografice a terenurilor dobandite, terenuri neintabulate in cartea funciara si evidentiate doar in titlurile de proprietate”, au precizat procurorii in ordonanta de punere in miscare a actiunii penale.

Cererile de chemare in judecata au fost inregistrate la trei complete diferite, astfel ca judecatoarea Florita Bolos, cu ajutorul mediatorului Ana Maria Manguci, a formulat o precizare de actiune in numele cumparatorului, pentru ca aceste cereri sa fie repartizate la completul in care era Bolos.

In 6 iunie, conform intelegerii stabilite, judecatoarea Florita Bolos a pronuntat o sentinta civila prin care a admis in totalitate cererea de chemare in judecata formulata in numele persoanei de la care primise o parte din suma de bani ceruta, “in conditiile in care in dosar nu era indeplinita procedura de citare cu niciuna din cele 12 parti din dosar”, au mai notat procurorii in documentul citat.

Potrivit unor surse din randul anchetatorilor, judecatoarea s-ar fi intalnit de mai multe ori cu unul dintre investigatorii sub acoperire si ar fi primit de la acesta bani in doua randuri. Banii erau insemnati, iar intreaga operatiune de luarea de mita a fost inregistrata.

Tot in iunie a.c., magistratul Florita Bolos, de la Judecatoria Ineu, arestata pentru luare de mita, a fost suspendata din functie de Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii.

CITESTE SI: Judecatoarea din Ineu, Florita Bolos, acuzata ca a luat mita, a fost pusa in libertate de Curtea de Apel Timisoara

Exit mobile version