Opinia Timisoarei

Jichici vs. Samartinean: ‘Sa isi faca o autointerpelare’ vs. ‘Are nevoie sa se faca cunoscut’

TIMISOARA. Contre intre consilierul local al PNL Ciprian Jichici si deputatul PDL, Cornel Samartinean. Liberalul critica actiunile lui Samartinean, iar deputatul crede  ca Jichici vrea sa-si faca imagine pe spinarea lui!

Jichici a remarcat ca Samartinean l-a interpelat pe ministrul Dan Sova, in privinta unor mari proiecte ale Timisoarei, insa nu a ratat ocazia sa il critice pe deputat.

Prima interpelare se refera la reamenajarea malurilor Begai. E o ipocrizie. Am fost singura voce din Consiliul Local Timisoara care a vorbit de carentele proiectului. Samartinean si colegii lui au ridicat mana si au votat proiectul. Sa vii dupa 4 ani si sa acuzi acest proiect mi se pare ipocrizie. De ce sa te intrebi de ce vrem sa reabilit malurile, cand Directia Apelor amenajeaza canalul? Ii atrag atentia domnului deputat ca exista o diferenta. Malurile sunt acelea unde nu se uda pe costum daca se plimba, si canalul este locul unde se uda pe costum daca se plimba„, a spus Jichici.

Conform consilierului local, Samartinean s-a interesat si de pasajul de la Michelangelo din Timisoara, mai exact s-a interesat cand va fi finalizata executia.

Despre pasaj a intrebat de ce s-a ales o varianta subterana in defavoarea uneia supraterane. El spune ca pe varianta supraterana s-ar fi rezolvat problemele legate de reteaua  de apa. In conditiile unui teren mlastinos sa zica el daca e de dorit o presiune terana mai mare sau una mai mica„, a spus Jichici.

Liberalul i-a sugerat, la final, mai in gluma, mai in serios, deputatului Samartinean sa isi faca o autointerpelare: „Ii sugerez domnului Samartinean sa faca o interpelare la Ministerul Mediului si sa intrebe de ce muschiul creste pe partea de nord apoi sa isi faca o autointerpelare si sa se intrebe ce am cautat la conducerea Aeroportului Timisoara si cum am reusit sa las 100 de procese pe rol si sa distrug relatia de business cu 2 dintre cei mai importanti operatori de pe aeroport si cum am reusit sa fac atatea prostii in calitate de director„.

Reactia deputatului Cornel Samartinean a fost una pe masura: „Nu il cunosc pe acest domn Jichici, nu vreau sa ii raspund, sunt publice aceste interpelari, se pot vedea pe site-ul Camerei Deputatilor si se pot trage concluziile de rigoare. Interpelarile sunt in interesul cetateanului si imi doresc ca banii publici sa fie cheltuiti in interesul cetateanului. Domnul Jichici probabil are nevoie sa se faca cunoscut„.

Exit mobile version