Iresponsabilitatea unor cadre medicale, in pandemie de COVID 19. Trei asistente medicale infectate au plecat din spital la Timisoara. Sunt asteptate rezultate de la 60 de teste facute in Spitalul CFR

TIMISOARA. Cateva asistente de la Spitalul CFR din Timisoara au fost primele care au dat bir cu fugitii din calea coronavirusului, la inceputul pandemiei, iar acum tot asistente de la aceasta unitate medicala sunt primele care profita de legislatia permisiva si pleaca acasa din spital. Un nou focar de infectie a fost depistat zilele acestea la Spitalul CFR din Timisoara, unde cele 3 asistente au fost confirmate cu COVID 19, dar si 4 pacienti. Spitalul a luat decizia redeschiderii pavilionului dedicat ingrijirii celor cu coronavirus si i-a transferat acolo pe bolnavii infectati, care sunt supravegheati si de patru medici de la Victor Babes, in urma unei intelegeri cu Directia de Sanatate Publica Timis. Cele trei asistente medicale, fara simptome, insa au decis sa nu ramana in spital. Prima depistata pozitiv cu Sars Cov 2 a cerut externarea din Spitalul Victor Babes, unde ajunsese saptamana trecuta, iar celelalte doua au refuzat sa ramana in ingrijirea colegilor lor de la Spitalul CFR. Desi ar fi trebuit sa fie primele care sa inteleaga gravitatea bolii si usurinta cu care se transmite, cele 3 asistene au cerut, profitand de vidul legislativ, sa ramana in izolare acasa chiar daca sunt infectate si si-ar putea pune in pericol familiile si vecinii. Cei 4 pacienti infectati internati sunt si ei asimptomatici. "Este vorba despre doua asistente cu varste curpinse intre 35 - 45 de ani care au optat sa se izoleze la domiciliu, dupa ce au fost depistate cu COVID - 19. Este dreptul lor, ele nefiind simptomatice. Ele au intrat in contact direct cu prima asistenta depistata pozitiv, cea care s-a internat la Spitalul de Boli Infectioase. Mai avem cei patru pacienti din pavilion care si ei sunt asimptomatici si nu ridica probleme. Ei erau internati pe Sectia de Medicina Interna si aveau test negativ la internare", a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Adela Filipescu, purtatorul de cuvant al Spitalului CFR din Timisoara. La Spitalul CFR Timisoara au fost facute aproximativ 60 de teste, pentru tot personalul medical si pacientii internati, iar o parte dintre rezultate inca sunt asteptate.

TIMISOARA. Cateva asistente de la Spitalul CFR din Timisoara au fost primele care au dat bir cu fugitii din calea coronavirusului, la inceputul pandemiei, iar acum tot asistente de la aceasta unitate medicala sunt primele care profita de legislatia permisiva si pleaca acasa din spital.

Un nou focar de infectie a fost depistat zilele acestea la Spitalul CFR din Timisoara, unde cele 3 asistente au fost confirmate cu COVID 19, dar si 4 pacienti.

Spitalul a luat decizia redeschiderii pavilionului dedicat ingrijirii celor cu coronavirus si i-a transferat acolo pe bolnavii infectati, care sunt supravegheati si de patru medici de la Victor Babes, in urma unei intelegeri cu Directia de Sanatate Publica Timis.

Cele trei asistente medicale, fara simptome, insa au decis sa nu ramana in spital. Prima depistata pozitiv cu Sars Cov 2 a cerut externarea din Spitalul Victor Babes, unde ajunsese saptamana trecuta, iar celelalte doua au refuzat sa ramana in ingrijirea colegilor lor de la Spitalul CFR.

Desi ar fi trebuit sa fie primele care sa inteleaga gravitatea bolii si usurinta cu care se transmite, cele 3 asistene au cerut, profitand de vidul legislativ, sa ramana in izolare acasa chiar daca sunt infectate si si-ar putea pune in pericol familiile si vecinii.

Cei 4 pacienti infectati internati sunt si ei asimptomatici.

Este vorba despre doua asistente cu varste curpinse intre 35 – 45 de ani care au optat sa se izoleze la domiciliu, dupa ce au fost depistate cu COVID – 19. Este dreptul lor, ele nefiind simptomatice. Ele au intrat in contact direct cu prima asistenta depistata pozitiv, cea care s-a internat la Spitalul de Boli Infectioase. Mai avem cei patru pacienti din pavilion care si ei sunt asimptomatici si nu ridica probleme. Ei erau internati pe Sectia de Medicina Interna si aveau test negativ la internare„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Adela Filipescu, purtatorul de cuvant al Spitalului CFR din Timisoara.

La Spitalul CFR Timisoara au fost facute aproximativ 60 de teste, pentru tot personalul medical si pacientii internati, iar o parte dintre rezultate inca sunt asteptate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Daca se descopera ca, cumva, cineva se infecteaza de la ele sa fie judecate pentru zadarnicirea combaterii bolilor si inchise undeva la „izolare” cativa ani!

  2. astia din redactie, esteti prosti?
    e dreptul lor sa mearga. daca ele se simt bine pentru ce kkt sa consume resurse? oricum o sa fie monitorizate la domiciliu si cred ca fiecare dintre ele stiu care sunt consecintele parasirii izolarii. daca starea lor se agraveaza si au nevoie de tratament ce NU POATE FI OFERIT LA DOMICILIU atunci da, hop! in izoleta si la spital.trebuia din ziua 1 sa fie asa si cu o foarte stricta monitorizare. sunt ok si cu bratari cu gps ca la puscariasii din state pentru cei depistati pozitiv iar in momentul in care ies cele doua teste negative ti sa de jos dracovenia. ieftin, modern, elegant, cat de cat.

  3. Ar trebui să le fie ridicat dreptul de practică pentru că atitudinea lor nu cadrează deloc cu a unui cadru medical ! Sunt IRESPONSABILE, chiar dacă nu-și vor îmbolnăvi decât familia și apropiații !!!

    • Marinela, Marinela…de-ar fi toti ca tine, lupi singuratici…

  4. Bai pareologirlor , voi stiti ce conditii sunt in spital? Va tine aiurea 2 saptamani fara sa va faca macar o radiografie. E usor sa critici dar stati linisiti ca daca ati fi voi in situatia lor ati fugii cu 300km/h de Spitalul lui Musta.

  5. Nici „eroii” nu mai sunt ce-au fost…

  6. Este un act criminal.

  7. Aleia ii era foame de bani, lucra la 3 clinici.
    Atat de bine, incat a creat focar la spitalul CFR.
    Sa speram ca nu mai este nimeni altcineva pozitiv.

  8. Sper sa le ia vecinii la bataie…iar daca li se face rau sa le lase sa moara in casa in care ele si-au dorit sa se întoarca

  9. DSP-ul sa se sesizeze in cazul imbolnaviri altor persoane de catre cei „eliberati” din spitale si sa trimita cazurile catre procuratura….vreau sa vad la inchisoare cativa viteji din astia care se cred infailibili

  10. Va rog sa publicati numele si adresele cadrelor medicale respective pentru a putea sa ne ferim de aceste inconstiente.

    • Excelenta remarca. Ne tot acoperim de anonimat dar oae vecinii nu au dreptul sa stie de cine sa se fereasca?! Sau cunoscutii. Pt ca o asistenta care deja prezenta anumite simptome si s-a prezentata la serviciu, nu cred ca va sta ca mieluselul in casa. Cu ce e mai buna decat ofiterul heavy spreader devla Gerota?! Chiar mai rau

  11. “Cei care sunt dispuşi să renunţe la libertatea esenţială pentru a obţine puţină siguranţă temporară, nu merită nici libertate, nici siguranta.” Benjamin Franklin

  12. Se duc la supermarket, ca si ele au nevoi…

  13. Sa-mi bag picioarele, azi trebuie sa ma.duc la Auchan…oare dau de ele pe acolo?..parca le si vad stranutand peste standurile de legume fructe. ..

    • Isi vor lua mancare online… sa fii tu mai linistit.

  14. Cum puteti fi asa de redusi mintal? Asa lipsiti de bun simt? Asa de instigatori la violente si doritori de rau altora – mai ales @timisean?
    Oare aveti idee ca in toata lumea – da, chiar si in Germania, si in Spania, si in Canada si in Franta etc. – toti asimptomaticii au stat acasa? Aveti idee oare ca nemtii cei „reci, lipsiti de inima si de compasiune” au arata multa bunavointa, chiar dragoste fata de vecinii lor testati pozitiv? Ca le faceau cumparaturile? Ca le duceau mancare acasa? Ca ii sustineau? Ca nu aruncau cu pietre in ei cand apareau la geamuri? Da, intre acesti bolnavi (e mult spus bolnavi, sa le zicem pozitivi) din Germania cunosc cel putin doua familii de romani, una in care sotul era chiar medic, dar nimeni nu le dorea sa moara pt ca stateau acasa. Nimeni nu ii injura. Numai in Romania cel care are o boala e injurat. Cel handicapat e batjocorit. Si acum, toti asimptomaticii, adica 91-92%, sunt tinuti in spitale si plimbati cu izoleta, in timp ce cei care au cu adevarat nevoie de tratamente mor acasa nebagati in seama? Pentru ca nu au raceala premium – Covid…
    Oameni de nimic ce sunteti!

    • Da, cu diferenta ca acolo lumea RESPECTA izolarea, nu vajaie prin oras, Grecia, supermarjet etc.
      asta e marea diferenta!
      La romani e pe principiul:mie sa-mi fie bine!

    • Dar si mortalitatea in statele respective a fost de 100 de ori mai mare decat in Romania. Cred ca iti scapa detaliul ca libertatea individuala in special e factor de propagare a virusului, dar si o ratiune usor critica. Aceeasi libertate individuala care v-a lipsit in conditii critice: 10 august 2018, 13 ianuarie 2017, dar pentru care cred ca nu v-ati sinchisit prea tare.

  15. Cei care proceseaza testele de covid sa faca bine sa se mobilizeze si sa lucreze in trei schimburi inclusiv simbata si duminica sa puna osul la treaba si sa dea rezultatul in timpul cel mai scurt posibil ca acum au de munca , si este o munca importanta,pina acum au huzurit,salarii mari,si foarte mari,prime peste prime,sporuri peste sporuri,vaucere de vacanta,bonuri de masa,minivacante ne umarate,sa se faca utili societati iar daca nu vor sau poate nu sint in stare sa fie concediati urgent,iar despre asistentel respective , despre calitatea umana a personalului medical din pozitai cea mai de jos pina la cea mai de virf, cu foarte mici exceptii,ca mai sint si exceptii,se cunoaste foarte bine,despre cit sint de empatici cu bolnavul,despre cum respecta juramintul lui Hipocrate.

    • se proceseaza teste sambata si duminica, dupa cum vezi ca sunt raportate cazuri si in zilele respective.problema e cu numarul de teste. si acolo oricata bunavointa ar fi, suntem limitati de oferta disponibila. practic stam la coada intarnationala si romania nu e o tara importanta/bogata, altii sunt prioritatea in momentul de fata.

  16. eu ma gandeam la inca o chestie – aceste persoane care lucreaza in spital si au refuzat internarea, acum ca stau acasa beneficiaza de concediu ? adica sunt platiti sa stea acasa si posibil sa mai infecteze si pe altii ? eu stiu ca daca refuzi intrernarea nu beneficiezi de concediu medical, deci teroretic ar trebui sa te prezinti la servici ! sau ii baga la concediu fara plata ?