Opinia Timisoarei

Ion Raducanu: Timbrul de mediu este o ineptie. Daca am gresit trebuie sa recunoastem!

TIMISOARA. Deputatul UNPR de Timis, Ion Raducanu critica decizia Guvernului pentru luarea masurilor privind introducerea Taxei de timbru pentru autoturisme. Aceasta desi partidul din care face parte se afla la guvernare.

Ion Raducanu caracterizeaza Taxa de timbru drept „o ineptie, o inventie aberanta a birocratilor”.

Inca din primavara anului 2013, Ministerul mediului si schimbarilor climatice s-a pus pe treaba si a promovat prin OUG 9/2013 o noua taxa, denumita Timbrul de mediui, in consens cu directivele europene, in realitate insa o ineptie, o inventie aberanta a birocratilor acestui minister care in ultimii ani s-au jucat cu taxarea masinilor romanilor„, spune Raducanu intr-o declaratie politica prezentata in Parlament.

Deputatul timisean spune ca in primele sase luni de la introducerea Taxei de timbru s-a obtinut blocarea pietelor auto, invadarea pietei cu toate tipurile de rable din tarile europene, scaderea numarului de masini noi vandute si incasari de numai 350 milioane de lei din aceasta taxa.

Analistii economici si asociatiile dealer–ilor auto caracterizeaza acesta situatie ca fiind o catastrofa pe care numai diletantii iresponsabili din Ministerul mediului o puteau provoca. Lipsa de profesionalism si-a aratat inca o data adevarata fata. Solutia propusa de expertii in drept, in industria auto si in finante, este instituirea unui impozit auto inclus in pretul carburantilor in asa fel incat cel care circula cu masina, deci polueaza, plateste in echivalent cu timpul in care polueaza. O simpla taxa de 30 de bani in pretul combustibilului ar permite incasarea unor sume care sa mareasca de 10 ori bugetul programului RABLA, sa dubleze prima de casare si sa stimuleze vanzarea unui numar de 5 ori mai mare de masini noi (spre salvarea IMM-urilor si a locurilor de munca). in aceste conditii nu stiu cine va mai cumpara rable din Germania!„, mai spune Raducanu in declaratia politica.

Deputatul mai spune, in incheiere, ca Guvernul ar trebui sa isi recunoasca greseala si sa o repare pana nu este prea tarziu.

Daca am gresit trebuie sa recunoastem si sa nu perseveram in greseala, sa corectam pana nu e prea tarziu„, spune Raducanu.

UNPR se afla la guvernare in urma unei aliante parafate inaintea alegerilor parlamentare cu PSD.

Exit mobile version