Investitii uriase ale Aquatim in 2018 si planuri si mai mari pentru 2019, pentru intreg judetul Timis

TIMISOARA. Sute de kilometri de retele de apa si investitii in zonele afectate sau cu risc de inundatii din Timisoara si din intreg judetul. Sunt datele cu care incheie Aquatim anul 2018.

Potrivit reprezentantilor companiei de apa, si anul acesta a fost unul bun pentru Aquatim, iar dovada este si recunoasterea nationala pe care Aquatim a primit-o, la Topul National al Firmelor.

„Anul 2018 a fost un an bun pentru Aquatim. Terminam un an in care din noi iesim pe plus. De foarte multi ani suntem doar pe plus. Am reusit sa facem investitii de aproximativ 30 de milioane de lei, din surse propri. Am finalizam si legat Calea Lugojului cu apa si canal si de-o parte si de cealalta, suntem in curs de derulare cu investitia pe Calea Sagului, acolo sunt 3 loturi pe care lucram. Ne-am axat pe prioritati legate de acele zone in care au fost inundatii, vremea s-a schimbat, s-au rezolvat problemele de la pasajele din Timisoara, am finalizat o zona in care au fost probleme, oe Emil Zola, unde am creat o acumulare, ca sa nu mai intampinam probleme. Lucram la pasajele de pe Brediceanu si Popa Sapca”, a spus Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

Pentru anul viitor, reprezentantii Aquatim au propus lucrari de aproximativ 180 de milioane de euro. Din acesti bani urmeaza sa fie construite statii de pompare, dar si sute de kilometri de canalizare.

„Anul 2019 ar trebui sa arate foarte bun. O sa semnam, la inceputul anului, proiectul de 180 de milioane de euro. E un proiect ce vizeaza intreg judetul. Aquatim este si un mare investitor, nu doar o firma de servicii”, a completat Ilie Vlaicu.

De-a lungul timpului, Aquatim a investit, la nivelul judetului 45 de milioane de euro prin proiectul ISPA si 120 de milioane de euro prin POS Mediu.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Poate ca acum AQUATIM va asigura canalizare si apa curenta si in localitatile limitrofe Timisoarei nu numia in municipiu,ca altfel vom fi obligati sa credem ca acesti bani EUROPENI poposesc in buzunarele sefilor de la Aqua lu peste si poloiticienilor care le tin isonul!!!Aud????

    • AQUATIM furnizeaza servicii de apa-canal localitatilor care ii cedeaza in administrare retelele. Daca autoritatile locale nu fac asta, atunci raman in subordinea primariei locale. Daca nu sunteti multumit de cum administreaza aceasta serviciile, initiati petitii sa puneti presiune pe primar sa lase expertii sa se ocupe de treaba asta.