Opinia Timisoarei

Institutul Oncologic Regional de la Timisoara se construieste cu bani europeni. Anuntul premierului Ilie Bolojan. VIDEO

TIMISOARA. Proiectul Institutului Oncologic de la Timișoara merge mai departe și va fi construit, tot cu bani europeni, însă nu cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență.

CITESTE SI: A cazut si nocturna, la propriu. Unde ajung stalpii demontati de pe Stadionul Dan Paltinisanu din Timisoara. Stadiul demolarii. VIDEO

Vineri după amiază, premierul Bolojan a anunțat că Institutul Oncologic Regional de la Timișoara a fost introdus pe o listă de 8 proiecte deja începute, ce vor fi finanțate cu fonduri europene prin programul Sănătate.

Am convenit ca proiectele care vizează construirea, modernizarea şi dotarea unor spitale, care au în prezent un stadiu de raportare mai mic de 36%, să fie transferate pe lista proiectelor finanţabile din fonduri nerambursabile europene, prin Programul Sănătate„, transmite Ilie Bolojan, într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook a Guvernului.

Proiectele incluse în Programul Sănătate 2021 – 2027 sunt:

– sediul nou al Spitalului de Urgenţă al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”
– laborator de radioterapie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti
– relocarea şi modernizarea secţiei de oncologie şi înfiinţarea unui compartiment de cardiologie intervenţională la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
– construirea unor secţii noi la Spitalul nr. 2 Vaslui
– Institutul Regional de Oncologie Timişoara
– spital nou cu secţii de oncologie şi neurologie la Spitalul de Urgenţă Giurgiu
– construire şi dotare clădire destinată secţiilor de boli infecţioase şi pneumologie în Oradea
– investiţii în Cazarma 705 Piteşti la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Ion Jianu.

La anunțul premierului a reacționat și președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Institutul Regional de Oncologie Timișoara se construiește!
Ceea ce am anunțat în urmă cu câteva luni a fost confirmat astăzi de premierul Ilie Bolojan. Așadar, proiectul IROT merge mai departe cu finanțare europeană prin Programul Operațional Sănătate, iar acesta este singurul lucru cu adevărat important.
Nu este, însă, o favoare făcută județului Timiș, ci o recunoaștere a necesității acestei investiții, dar mai ales a contribuției pe care Timișul a avut-o de-a lungul anilor la bugetul național.
Ne-am zbătut mult pentru acest proiect și am reușit să convingem Guvernul României că Timișul are nevoie de Institut, unul care va deservi pacienții oncologici din întreaga regiune. Am pus și vom pune în continuare sănătatea timișenilor pe primul loc
„, a spus pe pagina sa de Facebook presedintele Consiliuluii Județean Timiș, Alfred Simonis.

Pentru Institutul Oncologic Regional de la Timișoara există deja autorizație de construcție, aceasta fiind emisă la finalul lunii august.
Demolarea ‘clădirii fantomă’ de pe Calea Torontalului, în locul căreia se va ridica Institutul Oncologic e în plină desfășurare. Construcția trebuie pusă la pământ, aproape în întregime, până la începutul lunii octombrie.

 

Vă reamintim, până cel târziu la finalul anului 2027, în locul ruinelor de pe Calea Torontalului se va construi Institutul Regional Oncologic.

Noul spital va deservi zona de vest a țării și va avea 250 de paturi pentru spitalizare de zi, Ambulatoriu, zona de servicii de diagnosticare (analize de laborator, imagistică, endoscopie, explorări funcțional), bloc operator, terapie intensivă, laborator radioterapie, laborator medicină nucleară, centru pentru transplant medular și afereza celule stem).

Unitatea sanitară va avea, de asemenea, un centru pentru primirea urgențelor oncologice și spații de studiu și cercetare (sala multifuncțională, săli de studiu, săli de prezentări practice, birouri de studiu, etc).

Din cele 230 de milioane de euro cat costa spitalul, 30-40% reprezintă dotările, mobilier si echipamente.

 

Exit mobile version