Opinia Timisoarei

Inghit praf si stau in zgomot. Timisoreni terorizati non-stop de angajatii unui depozit de materiale de constructii. VIDEO!

TIMISOARA. Situatie incredibila la Timisoara! Mai multe familii care locuiesc pe strada Mircea cel Batran traiesc exact ca pe santier, dupa ce langa casele lor s-a deschis un depozit de materiale de constructii unde se lucreaza fara oprire.

Oamenii se plang ca inghit praf si sunt nevoiti sa suporte zgomote de nedescris zi si noapte, cu toate ca zona in care locuiesc este considerata a fi una rezidentiala. Au chemat si Politia Locala, insa oamenii legii le-au oferit un raspuns care i-a socat.

„Cam de o luna facem reclamatii si demersuri. Am primit un raspuns de la Politia Locala, prin care ne-au transmis ca firma nu are nevoie de autorizatie de functionare pentru activitatea ce o depune. Este vorba despre un depozit unde zilnic, de dimineata pana seara, se aduc pietris, balastru, nisip. Incontinuu vin apoi cu camionete mici, incarca si duc la punctele de lucru. In hala toata ziua repara utilaje. Dau cu ciocanul, barosul, sudeaza, urla, trantesc poarta. E groaznic, e praf si miros de nedescris. Eu cand am depus prima plangere toate gramezile de nisip si balastru erau lasate pe gardul meu, acum vad ca au mutat cat de cat din gramezi, dar le-au pus chiar pe gardul altui vecin. Se simt vibratii, galagie, oamenii sunt timorati. Pana acum doua-trei zile or avut vreo 5 excavatoare puse una langa alta. E festival cand se porneste. Pe site-ul firmei de promovare scrie ca au program non-stop. Ne dau desteptarea la 6 dimineata, in fiecare dimineata. Nici macar orele de liniste nu le respecta, nu au niciun fel de discernamant”, a declarat Dan Lezerovici pentru opiniatimisoarei.ro. Acesta locuieste impreuna cu familia intr-o casa de pe Mircea cel Batran.

Timisoreanul a filmat activitatea muncitorilor si pe timp de zi, dar si pe timp de noapte, pentru a demonstra cat de mult praf se ridica din curtea firmei si cat zgomot produc utilajele.

Situatia a ajuns si in atentia viceprimarului Traian Stoia, care a sesizat si el la randu-i Politia Locala. Stoia sustine ca pana acum firma in cauza nu a primit nicio amenda de la oamenii legii.

„Oamenii nu se pot odihni, ei lucreaza si noaptea. Politia Locala n-a facut nimic. Nu s-a dat nicio amenda pentru astia, acum le-a venit randul. Cei de la firma ar fi spus ca acolo e zona industriala, dar e zona de locuinte, nu e deloc industriala”, ne-a spus Traian Stoia.

Edilul spune ca problema se va rezolva in perioada urmatoare si ca, in conditiile in care firma functioneaza legal, va trebui sa respecte macar orele de liniste impuse prin hotarare de consiliu local: intre orele 22:00 – 8:00 si 13:00 – 14:00. Cei care nu respecta prevederile risca amenzi de pana la 2.500 de lei: intre 500 si 1.000 de lei pentru persoane fizice si intre 1.000 si 2.500 de lei pentru persoanele juridice.

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version