Inghesuiala pentru ajutoarele de la Uniunea Europeana la Timisoara. Nevoiasii au facut coada la malai, zahar, bulion, mazare si fasole, orez si biscuiti

TIMISOARA. Zeci de timisoreni s-au trezit cu noaptea in cap sa stea la coada ca sa ridice ajutoarele sociale de la Uniunea Europeana. Spre deosebire de anul trecut, primesc 6 produse in plus.


Peste 200 de persoane au mers la Halele Timco de pe strada Circumvalatiunii sa aiba ce sa puna pe masa. Unii dintre ei s-au asezat la coada inca de duminica seara, sa fie primii care sa-si ridice ajutoarele de la UE, cu toate ca autoritatile locale dau asigurari ca exista produse suficiente pentru toate lumea.

„Stau aici de aseara, am venit sa fim primii la rand, sa avem si noi ce sa punem pe masa. N-avem ce face, daca n-avem venituri”, ne-a povestit unul dintre timisorenii care astepta ajutoarele ca pe painea calda. O alta timisoreanca s-a asezat la coada de la ora 4:00 dimineata, asteptand sa primeasca biletele de ordine care s-au impartit la ora 6:00.

„De la 4:00 stau aici, cand sa vin, daca veneam la ora 8:00 nu mai prindeam rand si numar de ordine. Cine stie cand ajungeam sa le iau… daca vine Apocalipsa, trebuie sa le luam acum”, ne-a spus un alt timisorean.

In situatia lor sunt si altii, care au vrut sa isi ridice produsele din prima zi in care se impart ca sa nu mai fie nevoiti sa mearga si altadata. Aceasta cu toate ca autoritatile nu au primit toate alimentele necesare. Lipseste uleiul, insa sunt promisiuni ca va sosi in zilele urmatoare. Asadar, cei care au fost deja sa-si ridice produsele vor trebui sa se intoarca dupa ulei. [CODUL SAPTAMANII 12-18 NOIEMBRIE: 974]

Cu toate ca au mers devreme, oamenii au fost nevoiti sa stea mai bine de jumatate de ora sa astepte pana cand cei care transporta alimentele descarca un tir urias plin cu produse. „Mi se pare bataie de joc, e proasta organizare. Am venit aici cu noaptea in cap si acum astept sa descarce ei. Pai azi noapte ce au facut? Sau ieri? Isi bat joc de noi”, s-a plans un barbat.

Potrivit celor care impart ajutoarele de la Uniunea Europeana, in prima zi s-au impartit 200 de numere de ordine. Doar intr-o ora, aproape 100 de persoane si-au luat alimentele.

„Momentan nu avem ulei, dar din discutiile avute cu autoritatile, o sa primim ulei in aproximativ o saptamana jumatate. Fata de anul trecut avem 11 produse, cele noi sunt zahar, ulei, rosii in bulion, bulion, mazare si fasole. Cantitatea este aproape dubla fata de anul trecut, avem aproximativ 900 de tone. Pe listele noastre sunt aproape 19.000 de beneficiari in prima tura. Lumea trebuie sa inteleaga ca alimentele ajung pentru toata lumea, sunt liste nominale pentru fiecare persoana. Pot veni oricand pana in luna martie, nu are rost sa se aglomereze”, ne-a declarat Cosmin Dumitrescu, reprezentant al Directiei de Asistenta Sociala Timisoara.

Timisorenii nevoiasi primesc anul acesta 11 alimente: faina, malai, paste fainoase, biscuiti, orez, ulei, fasole boabe, mazare in conserva, bulion, rosii in bulion si zahar. Au dreptul la acestea beneficiarii de ajutor social, somerii care beneficiaza de indemnizatie de somaj, persoanele cu handicap grav si accentuat, precum si pensionarii si beneficiarii legilor speciale.

Ajutoarele de la Uniunea Europeana se vor imparti la Timisoara pana in 31 martie.

Distribuirea se face pe bulevardul Circumvalatiunii nr. 8:00-10:00, dupa urmatorul program: lunea, intre orele 8:00 – 13:30; martea, intre orele 8:00 – 17:30; miercurea, intre orele 8:00 – 14:30; joia, intre orele 8:00 – 14:00 si vinerea, intre orele 8:00 – 13:00.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Abia acum am aderat la UE. Ne-au aderat astia de la Bruxelles de ne merg fulgii. Si ne-a modernizat baseanu de ne-a luat dreaq. Bleah! Unde este Timisoara mea …??????????

  2. Daca pe batranii cu pensii mici ii mai pot intelege, vad in poza o masa de fomisti numai buni de munca, tot felul de grasani, melteni, tigani.
    Munca e grea, nu ne place deloc.