Incredibil ce se intampla in Primaria Timisoara! Nu poate fi pusa in aplicare o sentinta, dosarul este de negasit. Cine l-ar fi pierdut?

TIMISOARA. Caz incredibil in Primaria Timisoara! Municipalitatea nu poate pune in aplicare o sentinta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Motivul este unul care poate lasa pe oricine fara cuvinte: nu se mai gaseste in primarie dosarul original.

Potrivit unor documente ale Primariei Timisoara, dosarul face referire la cladirea de pe strada 7 Aprilie nr. 2 (n.r. Liviu Gabor), revendicata in baza Legii 10/2001. Este vorba despre corpul de cladire in care a functionat Clinica de Pneumologie a Spitalului de Copii „Louis Turcanu”, evacuata de actualul proprietar – Vladimir Carpaci – in luna noiembrie a anului 2013.

Dosarul original, de aproape 160 de file, a fost predat viceprimarului Traian Stoia de functionarii Primariei Timisoara, in luna mai a anului trecut. A fost luat pe semnatura. Acesta cuprinde o sentinta ce nu poate fi pusa in aplicare, sustine conducerea municipalitatii.

„Sentinta nu poate fi pusa in aplicare, iar dosarul nu poate fi solutionat intrucat acesta se afla la domnul viceprimar Traian Stoia. De la predarea dosarului, pana in prezent, s-au facut mai multe demersuri catre domnul viceprimar Traian Stoia, in vederea restituirii acestuia (atat verbal, cat si in scris – refuzand primirea adresei), demersuri care au ramas fara rezultat”, spun reprezentantii Primariei Timisoara.

Mai mult decat atat, in noiembrie 2014, secretarul Ioan Cojocari i-a trimis o adresa vicelui social-democrat, prin care ii cere sa returneze dosarul. Asta nu s-a intamplat insa.

„In vederea punerii in aplicare a Sentintei Civile nr. 2276/PI/13.09.2012 a Tribunalului Timis in snur cu Decizia Civila nr. 9/A/23.01.2013 a Curtii de Apel Timisoara si Decizia Civila nr. 1948/29.05.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, definitiva si irevocabila, va solicitam sa returnati dosarul administrativ nr. 931/2760 (care contine un numar de 158 de file), privind imobilul situat in Timisoara, str. 7 Aprilie nr. 2, revendicat in baza Legii nr. 10/2001, prin Notificarea nr. 639/06.08.2001 si Notificarea nr. 640/06.08.2001, dosar care vi s-a transmis, la solicitarea dumneavoastra, in data de 26.05.2014, conform adresei pe care o atasam”, se arata in adresa trimisa de Ioan Cojocari lui Traian Stoia.

Acum municipalitatea nu poate finaliza dosarul. „Noi suntem incarcati cu acel dosar pe Legea 10, pe care nu pot sa-l rezolv, nu il am. Avem un dosar in lucru, stim ce s-a intamplat, dar avem nevoie de documente pentru a-l solutiona. Daca nu il gasim intr-o saptamana, va trebui sa-l reconstituim, nu avem ce face”, ne-a declarat secretarul Ioan Cojocari.

Viceprimarul Traian Stoia nu a vrut sa ne spuna daca mai are dosarul sau nu, explicand ca este vorba despre „tampenii”. „Nu exista dosare pierdute, alea sunt tampenii. (…) Nu am ce discuta, faceti ce doriti”, a spus Stoia.

Intrebat daca are dosarul sau nu, viceprimarul a raspuns foarte suparat „e treaba mea daca-l am”, dupa care a inchis telefonul.

evacuare-spitalul-de-copii-timisoara-sectie

Desi situatia ridica mari semne de intrebare, primarul Nicolae Robu sustine ca nu este asa grav, dar este „deranjant”. Mai mult decat atat, edilul-sef sustine ca vicele social-democrat nu isi aminte cu exactitate ce s-a intamplat.

„Apare in evidente ca un anumit dosar a fost preluat de domnul viceprimar Traian Stoia, sub semnatura, si nu a fost returnat. A fost cautat, nu a fost gasit, domnul viceprimar nu-si aminteste exact ce s-a intamplat. A spus ca o sa puna ajutoarele sa caute prin birou, nu este pierdut, in mod normal. Probabil ca este pus intr-un loc de care nu-si aminteste in momentul de fata. Nu cred ca a fost scos din primarie, asa cum afirma unii, ca nu vad in ce scop, avand in vedere speta. L-am chemat pe domnul viceprimar Stoia la mine, am vorbit, i-am si dat solicitarea de a-l gasi. Sunt convins ca va depune stradanii sa-l identifice. Daca chiar nu se gaseste, trebuie reconstituit. Oricum nu se intampla nimic grav, insa este deranjant”, a declarat Nicolae Robu.

Povestea este simpla. Cladirea – casa cu etaj si curte in suprafata de 515 metri patrati – a fost vanduta, in anul 2006, de proprietarii Mariana Popescu si Marian Alexandru. A fost cumparata de Vladimir Carpaci, zis si Pipi. Conducerea Primariei Timisoara a contestat tranzactia, motivand ca nu i s-a cerut sa-si exercite dreptul de preemtiune, insa instanta spune ca imobilul nu face parte din categoria celor pentru care se putea exercita dreptul de preemtiune. Motivarea instantei? Cladirea nu se afla in zona de protectie a monumentelor istorice. Asadar, Curtea de Apel Timisoara a respins apelul primariei. La fel si Inalta Curte de Casatie si Justitie, care sustine ca recursul facut de municipalitate este nefondat. Asadar, instanta spune ca tranzactia este legala.

Pe de alta parte, Primaria Timisoara se judeca acum si cu Vladimir Carpaci, pentru chiria pe care municipalitatea ar fi trebuit s-o achite pe perioada in care acolo a functionat Sectia de Pneumologie si TBC a Spitalului de Copii. Este vorba despre o suma de aproape 50.000 de euro, adunata in perioada 2006 – 2013.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. cunoasteti numarul de dosar ? solicitati sa vi se comunice copii de pe aceste hotarari. ce atat mare scandal? sau e un alt pretext de-al tov secretar sa o dea in esmeralda?

  2. sau mai bine sa angajeze un avocat, nu ? ca e moda impusa de acest nemernic de secretar ca primaria sa nu mai fie reprezentata de jurisistii ei ci mai bine de avocati. ce mai conteaza ca legea interzice-banu sa iasa. banu public in buzunarela altora.