Opinia Timisoarei

Incepand din vara acestui an, TVA-ul la paine va fi redus la 9%

Guvernul va aplica o reducere experimentala la 9% a TVA la paine, de la 1 iulie pana la 31 decembrie. Masura a fost convenita cu Fondul Monetar International, a anuntat Victor Ponta.

Daca rezultatele vor fi favorabile, taxa pe valoare adaugata ar putea fi diminuata si la fructe, legume, sau carne, a declarat premierul Victor Ponta.

„Ne-am gandit sa facem aceasta reducere pe tot lantul, pentru ca n-avem voie sa facem doar intr-o parte a lantului, si sa vedem daca in cele sase luni, teoria noastra, ca de fapt vom avea incasari mai mari cu un TVA mai scazut, sau teoria FMI-ului, ca o sa avem o noua gaura la buget, este cea reala. De aceea, eu i-am cerut lui Daniel Constantin (ministrul Agriculturii- n.r.) sa faca un parteneriat cu producatorii, sa le explice ca daca avem succes trecem de la paine si la alte produse”, a declarat premierul.

Exit mobile version