Opinia Timisoarei

Incendiu la fabrica de cauciucuri Continental de la Padurea Verde. Angajatii din tura de noapte au fost evacuati

TIMISOARA. Incendiu la fabrica de automotive Continental de la Padurea Verde. Angajatii care se aflau la serviciu au tras o sperietura zdravana si au fost evacuati din fabrica, dupa ce un utilaj dintr-o hala de productie a luat foc.

Incendiul s-a produs in Sectia de mixting. Muncitorii au stiut ce e de facut pana la venirea pompierilor, asa ca au oprit imediat curentul si au iesit repede din hala. Din fericire, niciun muncitor nu a fost intoxicat sau ranit.

Pompierii au intervenit cu 2 autospeciale si au reusit sa stinga incendiul. Urmeaza sa faca cercetari pentru stabilirea cauzelor producerii acestuia. Mai multi timisoreni care locuiesc in zona au iesit din apartamente sa vada ce s-a intamplat.

Exit mobile version