Inca 3 luni nu se va da cu matura pe strazile din Timisoara? De cand si cum va face luna si bec cele 1227 de strazi firma de curatenie care a castigat licitatia

TIMISOARA. Contractul cu firma Brantner Servicii Ecologice din Cluj, parte a unui grup austriac, castigatoare a licitatiei pentru curatenie in Timisoara pentru urmatorii 4 ani, va fi aprobat in sedinta de Consiliu Local de marti.

CITESTE SI: Dezvoltarea nu va mai fi in forta la Timisoara. Scad dramatic banii pentru investitii. Spre cine arata cu degetul primarul Nicolae Robu 

Alesii trebuie sa-si dea acordul pentru ultima varianta a caietului de sarcini si pentru Acordul Cadru de servicii in vederea delegarii gestiunii serviciului public de salubrizare stradala in Timisoara catre operatorul clujean. Este vorba de un contract de peste 18 milioane de euro, cu tot cu TVA.

Am incheiat cu succes licitatia pentru salubrizare stradala. S-a incheiat si perioada de depunere de contestatii. A castigat firma Brantner Servicii Ecologice SRL din Cluj. Valoare e de 72.783.988 lei, la care se adauga TVA. Contractul este unul cadru pe 4 ani. Referintele sunt bune, e o firma serioasa, si 4 ani nu o sa mai avem probleme. Aveti incredere ca Timisoara va fi un model de oras curat. Vreau sa fie un oras model si pe zona de care raspunde ADID si pe cea de care raspunde primaria„, anunta in 1 februarie primarul Nicolae Robu.

Angajatii Brantner Servicii Ecologice vor actiona pe toate cele 1227 de strazi ale orasului, pe trotuare, alei, parcari, statii STPT, pasaje, poduri, pasarele si zone pietonale. Vor curata carosabilul, malurile canalului Bega, pistele de biciclete si pietele volante, dar si rigolele.

Vor folosi maturi de nuiele sau de plastic, perii, aspiratoare stradale purtate etc., iar in urma acestor activitati carosabilul, rigola carosabilului si suprafata trotuarelor trebuie sa ramana curate, fara praf, nisip sau alte deseuri. De asemenea, vor spala carosabilul si trotuarele, vor curata crescuta spontan in trotuare si la limita bordurilor, vor aduna deseurile stradale: hartii, pungi, cutii, sticle din plastic, obiecte de dimensiuni mici si medii aruncate/abandonate pe strada/trotuar, resturi vegetale, deseurile rezultate din maturatul propriu-zis, in saci de plastic sau in europubele, eurocontainere. Tot angajatii societatii de salubrizare vor strange in gramezi a noroiul, nisipul, pamantul sau praful rezultat din razuire, iar toate deseurile vor fi si transportate in aceeasi zi. Au si misiunea de a goli cosurile stradale in saci de plastic sau europubele, sa le spele macar o data pe luna si sa inlocuiasca toate cosurile degradate.

Gunoaiele vor fi transportate fie la Statia de sortare deseuri din Timisoara, fie, dupa caz, la deponeul de la Ghizela, cu achitarea tarifelor stabilite de ADID.

Spalarea trotuarelor si carosabilului se va face noaptea, cu apa si/sau solutii biodegradabile, intre 1 aprilie si 1 octombrie, in functie de conditiile meteo.

Zona centrala si zona pietonala din centrul istoric din Timisoara vor avea regim special. Aici se va face curatenie si in zilele lucratoare si in cele nelucratoare, ori de sarbatori legale.

Pe perioada derularii contractului, firma de salubritate trebuie sa aiba cel putin 4 aspiratoare urbane autopropulsate cu containere standard si transmisie electrica. Mai mult, automaturatorile si autocisternele pentru spalat vor avea sistem GPS, motoare nepoluante si inspectia tehnica la zi. Cu ajutorul GPS-ului, inspectorii Primariei vor putea urmari activitatea masinilor in timp real, dar vor putea si consulta istoricul operatiunilor. Aceasta in conditiile in care reprezentantii firmei vor face procese verbale in fiecare zi si raportari periodice.

Inspectia curateniei se va face zilnic, iar firma trebuie sa puna la dispozitie 2 masini cu care sa se faca verificarile in teren de catre reprezentantii Primariei.

De asemenea, Brantner Servicii Ecologice va trebui sa infiinteze un dispecerat cu program non-stop, unde sa poata fi inregistrate reclamatii, iar numarul de telefon sa fie cunoscut de catre timisoreni.

Daca nu-si face treaba, firma de curatenie va putea fi sanctionata. Mai intai nu i se va plati suprafata stradala care nu a fost maturata, apoi se va trece la sanctiuni suplimentare, respectiv penalitati lunare.

Daca 3 luni la rand situatia se repeta, Primaria poate rupe contractul fara alte formalitati si organizeaza o noua licitatie, firma clujeana avand obligatia sa mai asigure curatenia stradala pana la desemnarea unui nou operator. Mai mult, nu va avea voie nici sa participe la noua licitatie pentru incredintarea serviciului de salubritate.

Inca 3 luni nu se va matura pe strazi la Timisoara?

Important este de mentionat ca din momentul iscalirii contractului, firma de curatenie are un termen de gratie de 90 de zile in care sa se organizeze, sa identifice strazile si sa isi planifice operatiunile, sa obtina avize si autorizatii, sa preia echipamente ori sa cumpere, dupa caz, sa angajeze oameni, sa-i instruiasca, sa constituie garantia de buna executie, sa incheie asigurari si sa obtina licente.

Asadar, vreme de 3 luni, strazile din Timisoara ar putea arata la fel ca in ultimele trei. Insa, reprezentantii Primariei spun ca cei de la salubritate vor intra ‘in paine’ mult mai repede.

Firma are, teoretic, 3 luni la dispozitie. Dar, practic, vor trece la treaba mult mai rapid. Deja se mobilizeaza inca de saptamana trecuta. Chiar saptamana viitoare ne vor spune exact cand demareaza operatiunea de curatenie la Timisoara. Pana atunci, se ocupa Horticultura„, a precizat pentru opiniatimisoarei.ro Robert Kristof, city-managerul Timisoarei.

Brantner Servicii Ecologice SRL face parte din grupul austriac Brantner Group si se ocupa de curatenie in Cluj-Napoca, Dej, Resita, Sibiu, Drobeta Turnu Severin si Piatra Neamt.

Va reamintim, din 1 noiembrie 2018, Horticultura, societate din subordinea primariei care se ocupa de spatiile verzi, a preluat… curatenia stradala, mai precis golirea cosurilor de gunoi si maturatul in jurul lor, in contracte succesive de cate 30.000 de euro. Aceasta dupa ce contractul cu Retim a expirat, iar municipalitatea nu reusise sa finalizeze licitatia pentru incredintarea acestui serviciu pe 4 ani. Pana cand noul operator va pune la punct toate detaliile curateniei stradale in Timisoara, asadar, tot Horticultura va goli cosurile, iar strazile vor ramane pline de mizerie.

UPDATE‘Eu sper ca de saptamana viitoare sa inceapa curatenia pe strazi in Timisoara’. Primarul Nicolae Robu, optimist, desi prin contract firma are 3 luni de gratie sa organizeze operatiunea 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Publicati lista cu cele 1227 de strazi ,sa vedem daca sunt toate,inclusiv cele din zona rezidentiala

  2. Inca 3 luni de stat in mizerie?!
    Orasul arata infiorator deja de luni de zile !
    Doamne fereste sa mai apuce nemernicul asta inca un mandat, suntem pierduti!

    • jeanes, dacă mai scrii sub pseudonimul meu …ți-o iei !

  3. ce smecherie: firmă austriacă, subsidiară cu angajați rromi și șefi de-ai lor, care vor suge zeci de milioane de lei…
    cum ar fi fost să fie o firmă a primăriei de făcut curățenie, care în 4-5 ani să își amortizeze utilajele și …măturile !
    cum zice orbul: om trăi și om vedea ce va fi !
    până una, alta, punem mâna noi pe mături…