In urma dezastrului din Turcia, deputatul Daniel Toda solicita sustinerea formatiunilor de voluntari pentru situatii de urgenta

Pe 6 februarie a avut loc unul dintre cele mai puternice cutremure care a lovit Turcia şi Siria. E suficient să citim numerele dezastrului – peste 43.000 morţi şi 122.000 răniţi – să înţelegem tragedia prin care trec cele două popoare din Levant.
Nici noi nu suntem scutiţi de riscul unor cutremure devastatoare. Bucureştiul, în 1977, este un exemplu dureros. Iar Timişoara a fost “cutremurată” în două rânduri în urmă cu câteva zile. Din fericire, fără victime şi pagube materiale.

Nu are rost să vorbesc acum despre ce ar însemna pentru Bucureşti, pentru România, un seism de magnitudinea celui care a lovit Asia Mică. Ştim câte clădiri cu bulină roşie avem şi cum se verifică respectarea proiectelor noilor ansambluri rezidenţiale. Cu siguranţă, autorităţile noastre nu sunt mai serioase decât cele din Turcia.” a spus deputatul REPER de Timiş, Daniel Toda, în plenul Camerei Deputaţilor.

Intervenţia parlamentarului de Timiş a adus în atenţia colegilor săi şi a publicului situaţia organizaţiilor formate din voluntari care trebuie şi pot susţine Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă judeţene în cazul unor dezastre naturale.

SALVO este compartimentul voluntar pentru situaţii de urgenţă care funcţionează în subordinea primarului Timişoarei. Am participat în multe rânduri la acţiunile de prevenire şi informare pe care SALVO le-a efectuat în Timiş. Colegii mei sunt o mână de oameni extem de bine instruiţi şi inimoşi, care îşi rup din timpul lor pentru a se antrena împreună şi, în caz de nevoie, pentru a susţine acţiunile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş. Ca nivel de pregătire, depăşesc majoritatea formaţiunilor profesioniste de protecţie civilă din ţară. Totuşi, unor asemenea formaţiuni de intervenţie rapidă, chiar constituite din voluntari, trebuie să li se asigure o bază materială corespunzătoare şi susţinere din partea profesioniştilor angajaţi în structurile ISU. Din păcate, în oraşul meu, implicarea voluntarilor nu poate compensa dezinteresul autorităţilor locale.” a atras atenţia deputatul asupra situaţiei din Timişoara.
Sperăm că semnalul de alarmă tras de către deputatul Toda a fost auzit de autorităţile locale şi susţinerea necesară pentru asemenea formaţiuni de voluntari va fi asigurată.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Tipic politicienilor oportunisti baga si ei capul in poze in care nu au ce cauta ….Salvo este Salvo …iar restu sau lipit pe langa caci dee da bine faza cu voluntariatul …mi-e scarba de genul acesta de persoane …iar cei de la protectia civila isi iau banii pe munca voluntarilor

  2. Colegii mei? pai tu esti membru activ salvo? ma indoiesc!! dar cine stie ?stiu ca aia de la Salvo nu prea inghit politicienii .tu esti dovada vie a unui asa zis politician care sari din partid in partid ca mustele pe kkti