Opinia Timisoarei

Impact violent la intrare in Timisoara. Tineri raniti

TIMIȘOARA. Accident de circulație la Timișoara, miercuri înainte de prânz.

CITESTE SI: Snitele facute in galeti murdare, rugina si frigidere stricate. Protectia consumatorului a mai pus lacatul pe un restaurant din Timisoara

Două mașini s-au izbit pe Calea Lugojului, după ce unul dintre șoferi nu a păstrat distanță regulamentară față de mașina din fața lui.

În urma impactului, ambii conducători auto, de 22 de ani, respectiv de 35, au ajuns la spital.

Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism pe Calea Lugojului dinspre strada Aeroportului înspre Calea Dorobanților, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani.

În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.

FOTO: Arhiva

Exit mobile version