Opinia Timisoarei

Imbracati in tinuta de scoala, vor sta in fata calculatorului si vor face exact ce fac colegii din clasa, altfel ar putea fi pusi absenti. Cum se vor desfasura orele online la o scoala de elita din Timisoara. Video

TIMISOARA. Se fac pregatiri intense zilele acestea in majoritatea scolilor din Timisoara. Se fac operatiuni de dezinfectie, se cableaza clasele pentru ca toti elevii sa aiba internet, iar dascalii fac probe pentru a vedea care este cea mai buna varianta de predare pentru ca cei care vor urma cursurile online de acasa sa aiba parte de exact aceleasi conditii de invatare.

CITESTE SI: E oficial. O scoala din Timisoara incepe in scenariul rosu. Decizia Comitetului pentru Situatii de Urgenta Timis pentru toate unitatile de invatamant

La Scoala Generala 30 din Timisoara au fost deja stabilite toate detaliile legate de inceperea noului an. In principiu, copiii vor incepe cursurile online in primele doua saptamani, orele vor fi de 35 de minute

Dorim si atunci cand ei sunt in mediul online sa respecte orarul de la scoala si sa respecte tot ce inseamna programul unui scolar. Ca atare, vor fi si ei la opt fara cinci asezati in fata calculatorului, vor fi imbracati in tinuta corespunzatoare de scoala, cu bluzita alba, respectiv vesta, si vor sta foarte atenti, 35 de minute in fata calculatorului. Deci foarte atenti, ei trebuie sa stea obligatoriu cu camerele pornite pentru a putea fi supravegheati de dascalul care se afla in clasa, cu microfonul inchis, pe care il vor deschide in momentul in care este solicitat. Iar, daca nu va face acest lucru, atunci toti care sunt, cadrele didactice care sunt in clasa isi rezerva dreptul de a-i atrage atentia si de a-i pune un minus in catalog, tocmai minusul care va conta si intr-o evaluare. Adica, daca suntem acasa, nu este permis sa nu fim la fel de atenti cum suntem si in clasa.
In urma discutiilor cu parintii, am zis ca in momentul in care nu si-a deschis camera pentru ca nu a vrut, consideram ca acel elev este absent. Daca nu a deschis camera din motive obiective, ca a aparut o defectiune la calculator, ca a aparut o problema in familie, sigur ca intelegem acest lucru, insa trebuie sa ii constientizam pe copii ca lipsa camerei care sa fie deschisa, duce la atragerea absentelor„, explica Mihaela Sora, director Scoala Generala 30 Timisoara.

Daca in majoritatea scolilor s-au stabilit deja orele la care elevii vin la cursuri, in mod diferentiat, ori s-a luat hotararea impreuna cu parintii ca in primele doua saptamani copiii sa fie online, in altele parintilor nu li s-au comunicat inca toate informatiile legate de deschiderea noului an scolar.

Primaria Timisoara: Am alocat de acum o luna si jumatate banii pentru dezinfectanti si alte materiale de protectie in scoli. Directorii ne-au asigurat ca le-au cumparat

Cat priveste dotarea unitatilor de invatamant cu dezinfectanti si un stoc de masti pentru situatia in care vreun copil o pierde ori i se rupe, Primaria Timisoara a alocat banii necesari inca de acum o luna si jumatate, iar directorii aveau misiunea de a face achizitiile.

Noi sumele le-am alocat. Achizitiile le fac scolile. Sper ca e totul in regula. Acum o luna si jumatate am alocat 1,4 milioane de lei pentru materiale dezinfectante si de protectie pentru toate scolile, am avut o intalnire cu directorii si am discutat despre problemele de la deschiderea scolilor si fiecare scoala ne-a spus in ce stadiu este, toti ne-au asigurat ca sunt in regula. Bani vom aloca de fiecare data cand va fi nevoie. Deocamdata, unele scoli ne-au spus ca sumele sunt suficiente pana la sfarsitul anului, altele pana la sfarsitul lunii noiembrie… Vom tine legatura permanent cu scolile, pentru a le cunoaste nevoile„, au transmis pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Primariei Timisoara.

Ramane de vazut daca asigurarile date de directori ca situatia este sub control se va certifica luni, in prima zi de scoala, daca elevii vor gasi clase curate si dezinfectate, dotate cu materialele de protectie necesare si daca acestea vor fi suficiente de-a lungul lunilor ce vor urma.

VIDEO: George Stefanita

Exit mobile version