Opinia Timisoarei

Imbracate in combinezoane ori doar cu masti, cele 6 femei infectate cu coronavirus de tanara iresponsabila, care a sfidat izolarea la domiciliu, au fost aduse la Timisoara. Video

TIMISOARA. Gestul iresponsabil al unei tinere care nu a respectat izolarea la domiciliu dupa ce s-a intors din Italia a dus la imbolnavirea cu coronavirus a 6 femei din Hunedoara.

CITESTE SI: Nesimtirea unei femei iresponsabile, infectata cu coronavirus si internata la Timisoara, a inchis o sectie a unui spital. 50 de medici si asistente, de urgenta in izolare 

Este vorba de 3 cadre medicale, femei cu varsta intre 45 si 53 de ani, respectiv alte trei femei, paciente intr-un spital, cu varste intre 52 si 74 de ani.

Toate au fost aduse vineri dimineata la Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara cu autospeciala de victime multiple a pompierilor, cu o autospeciala SMURD si o ambulanta SAJ. Pentru a usura transportul, dat fiind numarul mare de bolnavi, nu au mai fost folosite izolete. O parte dintre paciente au fost imbracate in combinezoane, iar altele au purtat doar masti, in vreme ce medicii au fost echipati asa cum cere procedura.

VIDEO: George Stefanita

Cele 6 persoane au intrat in contact cu tanara inconstienta din Hunedoara, de 26 de ani, care se afla si ea internata acum la Timisoara.

Cea care le-a infectat pe cele sase femei a intrat in tara, venind din Italia, in 1 martie, si a fost plasata in izolare. In acest timp, in loc sa stea acasa, ea s-a prezentat la o clinica privata si la un spital, acuzand dureri lombare. Nu a suflat o vorba despre faptul ca era in izolare.

CITESTE SI: Tratamentul care a vindecat de coronavirus 5 pacienti la Timisoara in cateva zile. Reusita explicata de medicul specialist Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infectioase 

In data de 1 martie femeia a venit in tara din Italia, regiunea Veneto, iar la granita a fost informata sa se autoizoleze. S-a dus in localitatea de domiciliu unde, conform procedurilor, a fost monitorizata telefonic de DSP. in zilele urmatoare, femeia, ascunzand ca se afla in regim de izolare a parasit domiciliul si s-a dus pentru un RMN la Hunedoara, la o clinica privata unde a intrat in contact cu trei persoane. A revenit la domiciliu si in data de 6 martie a chemat ambulanta sa o preia de acasa, acuzand dureri lombare. Nici de data aceasta nu a anuntat ca se afla in izolare. Ambulanta cu echipajul nu au fost pregatiti pentru un pacient posibil infectat, astfel ca au preluat pacienta si au dus-o la Spitalul din Petrosani, la Urgente. Dupa un control, medicii au internat-o la sectia de Neurologie”, a declarat Lucian Morogan, purtator de cuvant al Prefecturii Hunedoara.

Medicii si-au dat seama ca femeia de 26 de ani ar putea sa fie infectata cu coronavirus, dupa ce a facut febra.

In data de 9 martie, pacienta a prezentat febra, iar medicii s-au sesizat si abia apoi au aflat ca femeia se afla in izolare, dar nu a declarat aceste amanunt. Au fost trimise imediat probe la Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara, iar in data de 10 martie a venit si rezultatul pozitiv. Acum este internata la Timisoara, la Spitalul de Boli Infectioase”, a mai spus Lucian Morogan.

Toate persoanele care au intrat in contact cu aceasta femeie au fost testate pentru coronavirus, la Timisoara. Din pacate pentru cele 6 femei, intre care 3 cadre medicale, rezultatul a fost pozitiv.

Tanara iresponsabila a fost amendata cu 10.000 de lei si i-a fost intocmit dosar penal.

Exit mobile version