TIMIȘOARA. Nu mai au limite. Cel puțin 20 de trotinetisti, între care și unii sub 14 ani, au fost filmați pe Calea Aradului din Timișoara.
Imaginile trimise de un cititor opiniatimisoarei.ro, căruia îi mulțumim, îi înfățișează pe tineri circulând cu viteză, pe toate benzile, printre mașini.
Filmarea a ajuns sub ochii polițiștilor care au început deja cercetările pentru a-i identifica pe teribiliști și va fi înștiințată și Direcția pentru Protecția Copilului Timiș, care va lua mai apoi legătura cu părinții minorilor.
Va reamintim, trotinetele care prind o viteză de peste 25 km/h din fabricatie trebuie înregistrate și înmatriculate, altfel conducătorul se va alege cu dosar penal.
„În urma imaginilor video apărute în spațiul public, vă comunicăm că polițiștii rutieri din cadrul IPJ Timiș efectuează verificări pentru identificarea și depistarea tinerilor din imagini.
De asemenea, polițiștii atrag atenția asupra acestui fenomen tot mai des întâlnit în trafic: circulația minorilor cu trotinete electrice sau biciclete direct pe carosabil, în afara zonelor permise.
Reamintim că legislația rutieră prevede clar faptul că trotinetele electrice și bicicletele trebuie utilizate pe pistele special amenajate, iar în lipsa acestora, numai pe partea dreaptă a carosabilului. Circulația pe mijlocul drumului, printre autoturisme, reprezintă un pericol grav atât pentru minori, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
În perioada următoare vor fi intensificate acțiunile de verificare pentru depistarea minorilor care circulă neregulamentar. Părinții sunt rugați să discute cu cei mici și să le explice regulile de circulație, pentru a evita accidentele„, transmit reprezentantii Politiei Timis.