Opinia Timisoarei

Imagini cu urmarirea ca-n filme dupa un sofer fugar la Timisoara, unde s-au tras zeci de focuri de arma. Dara de scantei pe strazi si coloane de masini de politie. Video

TIMISOARA. Goana nebuna a politistilor dupa masina unui sofer care n-a oprit la semnal a fost surprinsa de camerele de supraveghere din oras.

CITESTE SI: Peste 20 de focuri de arma si o urmarire ca-n filme pe strazile din Timisoara. Un sofer a gonit 30 de km, cu mai multe echipaje de politie dupa el. Foto si video 

Aproape 30 de km a fugit conducatorul auto in incercarea de a scapa de urmarirea oamenilor legii.

Urmarirea a inceput pe bulevardul Simion Barnutiu, in jurul orei 3.00. Un echipaj de la rutiera a vazut masina ce circula cu viteza, iar politistii i-au facut semn soferului sa opreasca. Conducatorul auto insa si-a continuat drumul. Ba chiar a accelerat.

Oamenii legii au pornit in urmarirea lui. Suspectul a mers pe Take Ionescu, a ajuns in sensul de la Marasti, si-a continuat drumul pe Calea Aradului, a iesit pe centura Timisoarei, dupa care a revenit in oras pe Calea Lugojului. Intre timp au fost alertate mai multe echipaje de politie care au pornit si ele in urmarirea masinii.

Soferul vitezoman a condus apoi Andrei Saguna, Pestalozzi, Parvan, a ajuns in Balcescu si a luat-o pe contrasens pe Independentei pana la Rusu Sirianu. Si-a continuat dupa aceea drumul spre Calea Sagului si a intors la iesirea din oras. Acolo a lovit prima autospeciala de politie.

A revenit pe Calea Sagului si a mers mai departe prin Maria spre Catedrala, apoi pe contrasens pe Piatra Craiului, pe langa Piata 700, pe Brediceanu, unde era sa loveasca doi politisti.

Oamenii legii spun ca soferul vinovat a condus chiar si cu 150 la ora prin oras. Ba, mai mult, mergea in zig zag si nu au putut sa il opreasca. In cazul unei coliziuni, masina condusa de suspect, foarte usoara de altfel, s-ar fi rasturnat.

In incercarea de a-l determina pe sofer sa opreasca, politistii au tras zeci de focuri de arma spre masina suspecta.

Unul dintre gloante a spart luneta, altul a ajuns in bara din spate, iar un altul in roata din fata dreapta. Chiar cu cauciucul spart, soferul si-a continuat drumul pe janta, lasand in urma dare de scantei.

In cele din urma, un echipaj de la rutiera a acrosat masina barbatului si a reusit astfel sa o opreasca pe strada Brediceanu.

Soferul are 26 de ani, este pizzer de meserie si nu avea permis de conducere. Acesta este motivul pentru care a fugit de politie. Nu bause inainte de a se urca la volan si nici nu consumase droguri.

UPDATE: Barbatul care a gonit 30 de kilometri prin oras, cu politia pe urmele lui, a fost retinut.

„Tanarul de 26 de ani, a fost retinut pentru 24 de ore, pentru savarsirea infractiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a detine permis de conducere si pentru tulburarea ordinii si linistii publice, fiind incarcerat in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul I.P.J Timis”, transmit reprezentantii Inspectoratului de Politie.

Exit mobile version