Ilie Vlaicu, director Aquatim: Am primit o oferta sa merg in alta tara, dar mi-a fost greu sa plec

Ilie Vlaicu. Din 1999 pana in prezent, este director general si Presedintele Consiliului de Administratie al S.C. Aquatim S.A. A atras la Aquatim fonduri europene nerambursabile in valoare totala de peste 160 de milioane de euro

_______________________________________________________________________________

 

Domnule director, in ultimii ani ati atras fonduri europene mai mult decat Primaria Timisoara  – peste 160 de milioane de euro. Cum ati reusit aceasta performanta?

 

Ilie Vlaicu, director Aquatim

Cred ca suntem campioni si la nivelul judetului Timis pentru ca ne procupam de mult de aceasta problema. Vreau sa va spun ca am inceput in anul 2001 sa ne pregatim pentru atragerea de fonduri europene. Si va spun si de ce. Ne-am dat seama la un moment dat ca pentru servicii de calitate este nevoie de fonduri serioase. Autoritatile locale nu aveau la dispozitie banii necesari pentru asigurarea acestor servicii si atunci a aparut aceasta posibilitate de a atrage fonduri nerambursabile. Am stiut ca e sansa noastra. Ne-am pregatit si ne-am pregatit cu o echipa care a tot crescut. Am inceput cu cinci oameni, a crescut apoi la 10, iar acum suntem vreo 30 de oameni, toti bine pregatiti, pe parte de legislatie, pe parte tehnica, economica si juridica pentru ca derulam aceste fonduri de vreo 10 ani.

Dar care e secretul? Care este diferenta dintre Aquatim si RATT, de exemplu?

Pai am inceput, va spuneam, prin acest sistem, o echipa pregatita pentru atragerea de fonduri europene. Care cu asta se ocupa, asta era jobul lor.

Unde i-ati gasit?

Ni i-am format noi. Deci sunt tot de la noi. Nu i-am gasit, nu i-am adus de nicaieri. Pana la urma suntem noi cei care ne formam oamenii si specialistii.

Erau tineri absolventi sau oameni din interiorul companiei?

Am facut o combinatie dintre experienta celor in varsta care stiau parte tehnica,  realizarile si necesitatile din Aquatim si am adus oameni tineri specializati cu limbi straine, calculatoare si atunci am inceput la modul profesionist.

Ce salarii au acesti oameni?

Sunt salarii  mai mari decat media pe societate. Este si o legislatie care le da 75% sporuri acestor oameni. Sunt salarii in jur de 1000 de euro, ceea ce pana la urma nici nu este foarte mult. Bineinteles ca sefii au in jur de aceasta valoare, altii au valori mai mici. Dupa ce am inceput primul proiect ne-am dat seama ca n-o sa reusim niciodata daca nu ne organizam si daca nu ne reorganizam. Deci 2001 e momentul in care a inceput reforma la Aquatim. De aceea, in acest moment, in situatie de criza, Aquatim-ului ii merge nu bine, ci foarte bine pentru ca am inceput reforma in vremurile cand altii nu faceau acest lucru. Si atunci puteti sa vedeti care este diferenta. Pentru ca exigentele celor de la Uniunea Europeana sunt mari, sunt grele si atunci trebuia sa facem fata acestor exigente. La inceput pot sa spun ca a fost vorba de curaj. Dupa aceea ne-am invatat si a devenit o realitate, o necesitate.

Au fost, alti manageri ai societatilor din subordinea Consiliului Local, care sa va sune: „Mai Ilie, cum ai facut, zi-mi si mie!“?

Am avut discutii pe aceasta tema. Evident ca da. Eu vreau sa va spun ca, la un moment dat, daca pierzi niste tempouri e foarte greu sa revii. Deci fondurile nerambursabile sunt pentru cei bogati. Deci trebuie sa spunem acest lucru. Si cei din zona privata, daca vreti, nu pot sa atraga fonduri daca nu vin cu o anumita finantare. Ca sa poti sa vii cu o cofinantare trebuie sa-ti poti permite sa iei un imprumut si ca sai iei un imprumut banca iti pune niste indicatori si te urmareste mai rau decat orice alta institutie pentru ca banii aia… Evident ca nu poti sa accesezi fonduri daca nu poti sa iei un credit si conteaza foarte mult activitatea financiara, indicatorii financiari. Eu n-as vrea neaparat sa ma compar cu colegii mei, dar vreau sa va spun ca a fost si sansa noastra ca am mers pe aceasta zona de mediu care este bine valorizata la nivelul fondurilor europene.

Data fiind experienta si expertiza dumneavoastra, poate ar trebui sa-i luati si pe doamna Junie  care se ocupa de fondurile europene la Primaria si pe subalternii ei sa le faceti niste cursuri.

Noi am colaborat cu primaria in permanenta. Nu puteam sa obtin fonduri daca nu lucram impreuna cu ei, adica cel putin pe partea de strategie, deci partea asta de apa-canal. Mi-e greu sa va spun eu mai multe. Dar, in schimb, v-am spus, am beneficiat de aceasta nisa care este protectia mediului si ingineria mediului si am valorificat-o foarte mult. Sa stiti ca si la nivel de tara cele mai multe fonduri vin pe zona de protectia mediului.

Ce va mentine aici la Aquatim? Un om cu pregatirea dumneavoastra, si skill-urile de management de care dati dovadaa aici ma gandesc ca ar trebui sa fie vanat non stop de marile corporatii.

Mai am ceva de facut. Si vreau sa va spun ca am inceput un proiect care a fost semnat in februarie anul acesta prin care Aquatim-ul a primit 118 milioane de euro. Sunt bani extrem de multi. Cu banii acestia rezolvam mare parte din infrastructura judetului. Deci iata ca dupa ce am avut succes in zona Timisoarei am primit sansa pana la urma, ca a fost o sansa si o intelegere cu autoritatile locale – primarie, Consiliu Judetean – am preluat 40 de localitati din Timis. Am facut proiecte, ca deja stiam sa facem proiecte, si in februarie s-a semnat proiectul. Prin asta facem 7 statii de epurare noi, facem 3 uzini de apa noi, facem 100 de kilometri de retea de apa si 200 de retea de canalizare-extinderi. Deci iata ca mai e putin de lucru si pe urma ma gandesc si la ce spuneti dumneavoastra. Provocarile, vreau sa va spun, sunt extrem de mari.

Care este procentul la momentul actual de racordare la canalizare si apa potabila in Timis?

In Timisoara e aproape de 100% . In judet, apa e in jur de 75%, canalizarea este undeva la nivelul 68-69%, daca este sa ne referim la populatia deservita. Evident ca aici, orasele care au locuitori mai multi au o pondere mai mare.

In momentul de fata operati in 58 de localitati din Timis. De ce nu in toate?

Da, sunt 58. Pentru ca primariile sunt cele care hotarasc daca vin sau nu, in cadrul asociatiei de dezvoltare intercomunitare care se ocupa de apa-canal. Asadar, cele 58 de localitati au fost vointa si dorinta consiliilor locale respective, alte consilii locale nu au dorit acest lucru.

Care ar fi avantajul daca vin la dumneavoastra?

Avantajul ar fi ca beneficiaza de expertiza unei firme care stie ce trebuie facut.

Si dezavantajul?

Eu dezavantaje nu vad in acest moment. Cred ca, probabil, nu au suficienta cunostinta sau poate ca nu s-a explicat suficient de mult pe chestia asta.

Va dau eu un posibil dezavantaj. Oamenii nu se leaga la reteaua Aquatim-ului pentru ca ei erau obisnuiti sa-si ude gradinile cu apa aia si sa nu-i puna nimeni sa plateasca, ori la Aquatim trebuie sa platesti pentru ce consumi…

Asa este. Daca este sa comparam din acest punct de vedere, sigur ca cel care are o fantana nu plateste nimic, iar aici plateste 2,60 lei. 2,60 lei pentru o mie de litri de apa nu este o avere atata timp cat cu 2,60 lei se cumpara doi litri de apa plata. Dar exista aceasta mentalitate, pentru ca pana la urma este vorba si despre mentalitate in localitatile acestea, ca intr-adevar nu exista o foarte mare dorinta de a se racorda la canalizare chiar acolo unde ea exista. Dar este o evolutie fireasca. Pana la urma suntem convinsi ca lucrurile vor evolua pozitiv.

Cand calitatea serviciilor pe care le oferiti in judet va ajunge la acelasi nivel cu cea a serviciilor pe care le oferiti in Timisoara?

In momentul in care vom reusi sa implementam programele pe care ni le-am propus.

Dar acolo unde aveti deja servicii implementate, nu sunt totusi la acelasi nivel ca si in Timisoara…

Nu, pentru ca de-abia am inceput. De un an de zile e greu sa zicem ca lucram in totalitate precum la Timisoara, dar va spun ca pasii pe care i-am facut in localitatile pe care le-am preluat sunt foarte mari.

Dar atunci e normal sa fie acelasi pret peste tot, daca calitatea serviciilor e diferita?

Vreau sa va spun ca necesitatile in localitatile astea mici sunt mai mari decat in Timisoara. Daca ar fi sa ne luam dupa un tarif corect care ar trebui sa fie intr-o localitate mica poate ca ar trebui sa fie de 3-4 ori decat este aici, raportat la nevoile de investitii.

Dar pretul se raporteaza si la calitatea serviciilor…

Pretul se raporteaza si la calitate, dar, de regula, prima data, definim calitatea si apoi punem pretul. Asa-i si la piata, nu ? Calitate-pret. Si, in aceste conditii asta e si motivul pentru care noi si accesam fonduri. Daca ar trebui sa mergem doar pe fondurile noastre sau pe cele din tarif, pai ca sa facem aceleasi investitii ar fi trebuit sa avem deja un tarif de vreo 4 ori mai mare decat il avem acum. Un alt motiv pentru care, uitati-va, tariful apei in Timisoara e unul dintre cele mai mici din tara. Ultima situatie pe care am vazut-o, din  44 de pozitii, Timisoara era pe locul 41, deci printre cele mai mici din tara. Deci fondurile nerambursabile ajuta la scaderea sau mentinerea tarifului in zone rezonabile pentru populatie.

De-a lungul timpului au fost multe voci care au spus „Un primar bun pentru Timisoara, este Ilie Vlaicu de la Aquatim“. Nu va tenteaza pasul acesta?

Nu stiu ce voci ati auzit dumneavoastra. Eu nu am auzit aceasta propunere. Cred ca v-am spus ca mai am ceva de facut, mai am destule de facut in zona asta de apa. Deocamdata este bine asa.

Dar v-ar tenta? Peste niste ani?

Eu v-am spus ca toata viata mea profesionala este legata de probleme legate de protectia mediului, tehnologia apei, tratarea apei. E o zona pe care o cunosc si aici am avut rezultate. Mi-e greu sa intru intr-o zona politica pe care n-o cunosc, daca as face fata sau nu.

Dar un post de city manager? Aceasta nu-i o functie politica.

Sunt mai multe probleme de compatibilitate cu persoane, cu dorinte. Depinde de mai multe probleme, dar, v-am spus, sunt mult mai multe de facut in zona de apa-canalizare decat in zona administrativa.

Care a fost cea mai tentanta oferta pe care ati primit-o din mediul privat, sa plecati de aici?

Am primit o oferta sa merg in alta tara, dar va spun sincer, mi-a fost greu sa plec.

Tot in domeniul apei?

Sigur ca da, in domeniul tratarii apei, fara discutie. Asta e zona pe care o cunosc.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Domnule Vlaicu, chiar ar trebui sa fiti primar, sincer! O fi viata dvs. profesionala legata de tehnologia apei, dar omul sfinteste locul, capacitatea lui de management, mintea, onestitatea.

  2. Vlaicu ar fi cel mai potrivit sa fie primar…are dreptate Voin. Dar eu nu cred ca se baga inmocirla care e in politica romaneasca…

  3. Mama, ce moaca de Becali are!

  4. Dl Vlaicu ar fi foarte potrivit pentru primaria Timisoara.