Ultimatum pentru Adrian Veștea din partea conducerii PNL. Premierul desemnat refuză să predea mandatul la cererea lui Ilie Bolojan

După o ședință de 3 ore, conducerea Partidului Național Liberal a luat mai multe decizii ce îl privesc pe premierul desemnat de președintele Nicușor Dan.

CITEȘTE ȘI: Paul Finta, favorit pentru funcția de prefect USR de Timiș. O va înlocui pe Cornelia Elena Micicoi, aflată în centrul unei anchete a Parchetului European Timișoara

La finalul ședinței, președintele PNL, Ilie Bolojan a anunțat că i-a cerut lui Adrian Veștea să își depună mandatul până miercuri dimineață la ora 10.

Ilie Bolojan a anunțat de asemenea că și membrii PNL propuși într-un viitor guvern, vor fi excluși din partid.

A fost o ședință lungă în care poziția PNL față de propunerea președintelui României de a-i încredința domnului Veștea formarea guvernului a fost clarificată. PNL nu va susține instalarea unui astfel de guvern având în vedere modalitatea în care s-a făcut desemnarea cu încălcarea spiritului democrației parlamentare printr-o nominalizare fără consultarea PNL. Având în vedere că PNL nu a fost anunțat de dl Veștea și azi a spus că va parcurge procedura indiferent de vot, PNL a adoptat decizia cu 41 de voturi pentru.

-PNL i-a solicitat depunerea mandatului până mâine la ora 10. Parlamentarii PNL au fost mandatați ca la viitoarea ședință să procedeze după formula „prezent, nu votez”, iar parlamentarii propuși într-un astfel de guvern fără susținerea PNL își vor pierde calitatea de membri ai partidului.“, a spus Ilie Bolojan.

Adrian Veștea nu renunță:Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan.

Răspunsul premierului desemnat, Adrian Veștea, a venit la câteva minute de la finalul ședinței, pe pagina sa de Facebook. Acesta a precizat că nu își va depune mandatul.

Tocmai ce s-a încheiat ședința Biroului Politic Național, alături de deputații și senatorii PNL, primarii și președinții CJ, în urma căreia mi-am spus punctul de vedere.
Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu sunt un om conflictual și nu mi-am dorit nicio clipă ca această situație să provoace tensiuni sau rupturi în interiorul partidului. Respect decizia colegilor mei, chiar dacă mi-aș fi dorit ca propunerea pe care am prezentat-o să fie analizată dincolo de presiunea și emoțiile momentului.
Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un „act ostil” sau o încercare de rupere a partidului. Nu am construit nimic împotriva colegilor mei și nu urmăresc o confruntare internă. Guvern minoritar? Nu sunt vremuri pentru așa ceva. Am răspuns unei responsabilități într-un moment în care țara are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional.
Nu voi transforma diferențele de opinie într-un conflict personal și nu voi răspunde atacurilor prin alte atacuri. Dar voi apăra cu fermitate buna mea credință, munca depusă și dreptul de a demonstra că această formulă poate oferi României soluțiile de care are nevoie.
Partidele și liderii se pot afla, uneori, pe poziții diferite. Interesul României trebuie însă să rămână mai presus de orice tensiune politică“, spune Adrian Veștea.

Vă reamintim, duminică dimineață președintele Nicușor Dan a acceptat depunerea mandatului primului premier desemnat sptămâna trecută, Eugen Tomac, și a anunțat desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui nou Guvern.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.