iLibrary – cea de-a XXXI-a Conferinta Nationala ABR, gazduita de UPT

TIMISOARA. In contextul implinirii a 100 de ani de existenta, Biblioteca Centrala a Universitatii Politehnica Timisoara organizeaza, in perioada 8 – 10 septembrie 2021, cea de-a XXXI-a Conferinta Nationala a Asociatiei Bibliotecarilor din Romania, cu titlul iLibrary. „i” pentru informare, inspiratie, inovatie, incluziune prin interdisciplinaritate, interculturalitate la nivel international.

Deschiderea conferintei va avea loc online, pe platforma Zoom si live pe paginile de Facebook ale Universitatii Politehnica Timisoara, Bibliotecii UPT si Asociatiei Bibliotecarilor din Romania, in data de 8 septembrie 2021, incepand cu ora 9:00, cand vor fi adresate cuvintele de salut ale organizatorilor si invitatilor, si va continua cu prelegeri in plen, lansarea Tratatului de Biblioteconomie si lucrari pe sectiuni. Conferinta este destinata bibliotecarilor din toate tipurile de biblioteci, profesorilor, profesorilor documentaristi, studentilor si doctoranzilor cu competente in domeniul stiintelor Comunicarii, specializarea stiinte ale informarii si documentarii. Sesiunile vor include alocutiuni ale invitatilor speciali, articole si discutii pe paneluri.

Tematica lucrarilor prezentate va include: Informatizare, programe de biblioteca; Dezvoltarea competentelor de cautare a informatiilor; Referinte bibliografice online; Tehnici si metode interactive de instruire a utilizatorilor; Servicii si proiecte inovative de incluziune sociala in comunitatea academica, initiate de / sau in parteneriat cu institutii info-documentare (biblioteci, centre de documentare, arhive, muzee); Schimb de bune practici si parteneriate intre institutiile de invatamant si structurile info-documentare si culturale.

Totodata, evenimentul va include si o conferinta-satelit in data de 10 septembrie 2021, ora 11:00, cu tema „25 de ani de informatizare in 100 de ani de existenta, Biblioteca UPT”, care celebreaza dialogul interdisciplinar intre stiintele informarii si documentarii si stiinta calculatoarelor. Din tematica lucrarilor mentionam: Dezvoltarea competentelor de cautare a informatiilor, Referinte bibliografice online, Tehnici si metode interactive de instruire a utilizatorilor, Informatizare, programe de biblioteca.

Biblioteca Universitatii Politehnica Timisoara a inceput procesul de informatizare in 1995 cand s-a cumparat programul Aleph 330, iar un an mai tarziu, dupa parametrizare, a inceput catalogarea pe calculator a documentelor. Trei ani mai tarziu, in 1998, incepe utilizarea modulului de circulatie care va permite scurtarea tot mai mare a timpilor de imprumut. Astfel dupa introducerea portilor magnetice in 2002 si a sistemului RFID in 2014, utilizatorii pot sa isi imprumute singuri documentele de care au nevoie.

Biblioteca a tinut pasul cu evolutia tehnologica, achizitionand mai multe versiuni ale programului de biblioteca. in anul 2009 a fost cumparata versiunea 18 a programului Aleph 500, iar in 2014 a fost actualizat prin achizitionarea versiunii 22. Pentru o mai buna regasire a informatiilor atat din catalogul electronic cat si din bazele de date abonate prin consortiul Anelis s-a achizitionat Primo, iar de curand s-a trecut de la PCI (Primo Central Index) la CDI (Central Discovery Index).

ABR – Asociatia Bibliotecarilor din Romania

Asociatia Bibliotecarilor din Romania (ABR) este organizatia profesionala si stiintifica a bibliotecarilor si bibliotecilor din Romania, apolitica, independenta, neguvernamentala si nonprofit, cu personalitate juridica, autonoma din punct de vedere material, structural si functional, conform Statutului. ABR sprijina dezvoltarea teoretica si practica a biblioteconomiei si stiintelor informarii prin studierea principalelor probleme de ordin stiintific, tehnic si organizatoric privind bibliotecile si personalul acestora, promovarea intereselor profesionale si stiintifice ale bibliotecarilor si bibliotecilor din Romania si dezvoltarea relatiilor de colaborare, precum si prin reprezentarea bibliotecilor romanesti in relatiile profesionale si stiintifice cu institutii nationale si cu organisme din tara si strainatate.

Scopul Asociatiei Bibliotecarilor din Romania este de a sprijini dezvoltarea tuturor structurilor info-documentare (biblioteci, centre de documentare si informare) si optimizarea serviciilor din toate tipurile de biblioteci in concordanta cu nevoile de informare ale utilizatorilor, imbunatatirea nivelului profesional si stiintific al bibliotecarilor si al altor categorii de personal de specialitate, contribuind la pastrarea memoriei si a diversitatii culturale si la progresul societatii. Astfel, rolul ABR este de a sustine specialistii in exercitarea rolului lor de formatori si de educatori, de a oferi consultanta si consiliere profesionala, de a ghida toti actorii implicati in procesul de educatie si instruire, de a oferi solutii pertinente si practice in munca de cercetare si documentare, urmarind totodata respectarea Codului deontologic al bibliotecarului.

ABR este singura asociatie profesionala nationala care reuneste reprezentanti ai tuturor tipurilor de biblioteci (aproximativ 1.800 de membri activi) reflectate, la nivel organizational, in 4 diviziuni (biblioteci nationale, biblioteci universitare si specializate, biblioteci publice si biblioteci scolare), 11 sectiuni profesionale si 41 de filiale judetene repartizate pe 8 regiuni de dezvoltare.

Biblioteca Universitatii Politehnica Timisoara

Timisoara are o adevarata traditie in domeniu, aici fiind deschisa, inca din 1815, prima biblioteca publica de pe teritoriul actual al Romaniei, dar si din vechiul Imperiu Habsburgic, cu posibilitate de imprumut si cu sala de lectura.

Biblioteca Universitatii Politehnica Timisoara a implinit, in 15 martie 2021, 100 de ani de la prima atestare documentara. inca din anul 1920, cand prin Decret Regal s-a hotarat infiintarea scolii Politehnice la Timisoara, la articolul 38 se stipula ca „Personalul administrativ al scoalei… cuprinde in afara de director si subdirector: un bibliotecar”. Primul bibliotecar mentionat in Anuarele scolii a fost Eustatiu Pandele. in 15 martie 1921, acesta inregistra prima carte intrata in patrimoniul bibliotecii, o lucrare in limba franceza, aparuta la Paris in 1920.
Documentele prezente in arhivele institutiei releva rolul cultural, de sursa pentru raspandirea stiintei si culturii pe care si l-a asumat scoala Politehnica din Timisoara, in spiritul larg al oricarei universitati cu chemare umanista, de stiinta pura sau aplicativa. intr-un memoriu referitor la activitatea scolii se spune: „Pe langa activitatea de specialitate pe care urma sa o dezvolte scoala, ea nu putea lipsi in acest loc, la granita tarii, sa paseasca cu curaj la dezvoltarea unui progres cultural pe scara larga, pentru marele public”. Animatori ai vietii culturale din Banat, profesorii si studentii scolii Politehnice din Timisoara au initiat o „miscare culturala la sate”. Traian Lalescu, primul rector al Politehnicii, a organizat o serie de biblioteci scolare, iar studentii au organizat sezatori culturale in comune.

Din noiembrie 2014, Biblioteca UPT are un nou sediu, pe strada Vasile Parvan nr.2B, o cladire ultramoderna, apreciata ca fiind cea mai moderna biblioteca universitara din tara. Biblioteca aduce o serie de facilitati printre care accesul direct la informatie, prin consultarea, la raft, a colectiilor, posibilitatea redactarii documentelor in spatiul IT, sali de lectura, sala de videoconferinta, serviciu de autoimprumut si autorestituire, cu descarcare directa in program si acces wi-fi in intreaga cladire.

Astazi, Biblioteca UPT inseamna circa 1.000.000 de volume, peste 10 km de documente la raft, 8400 mp pe 6 niveluri, peste 200 de bibliotecari angajati de-a lungul timpului, 25 de ani de acces liber la raft, 25 de ani de informatizare a activitatilor, 600 de locuri pentru lectura, 100 de locuri in sala de lectura cu program non-stop, peste 1000 de utilizatori, in medie, pe zi, peste 400.000 de accesari online in 2020, peste 200 de calculatoare, 4 multifunctionale si statie de autoimprumut si autorestituire pentru utilizatori, sistem de securitate RFID pentru acces liber la raft, sistem integrat de biblioteca Aleph, versiunea 522, peste 200 de evenimente organizate de-a lungul unui an.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Chiar EA