Opinia Timisoarei

I-a ingrozit si pe politisti. Tupeu de betiv la volan in Timis. Prins in trafic de 2 ori in cateva ore, cu alcoolemie si mai mare

TIMIS. Șofer iresponsabil prins mut de beat la volan, de doua ori, in doua județe, la o diferenta de cateva ore. A condus peste 100 de kilometri, fiind aproape de comă alcoolică.

CITESTE SI: Razie in pietele din Timisoara. Politistii au amendat comercianti si producatori agricoli pe banda rulanta. FOTO

Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost tras pe dreapta mai întâi sâmbătă la prânz la Hațeg. Șoferul a fost pus să sufle în aparatul etilotest, iar acesta a indicat o valoare de 1,25 la mie. Agenții i-au intocmit dosar penal, dar asta nu l-a oprit pe conducătorul auto.

Omul și-a continuat drumul dupa un timp, iar la Lugoj a fost tras din nou pe dreapta pentru o verificare de rutină, aproape 9 ore mai târziu. Polițiștii au avut parte de un șoc. Nu numai că omul era tot beat, dar mai consumase ceva între timp.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului de către polițiștii Biroului Rutier Lugoj, a rezultat faptul că acesta se afla în continuare sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 1,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore„, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Exit mobile version