TIMIȘOARA. Au început protestele în sistemul sanitar, în Timiș.
Peste 2000 de angajați membri Sanitas au intrat marți dimineață în greva japoneză, nemulțumiți de nouă Lege a salarizării din sistemul public.. Această înseamnă că protestatarii poartă în piept un semn distinctiv, dar nu întrerup activitatea medicală sau de asistență socială.
Luni, Consiliul Județean al Uniunii Județene SANITAS Timiș, întrunit în ședință că urmare a Hotărârii Consiliului Național al Federației SANITAS din România, a aprobat planul de desfășurare a acțiunilor sindicale.
Reprezentanții SANITAS Timiș adresează un apel public către toți colegii din sistemul de sănătate și asistență socială de a se alătura acestor demersuri pentru apărarea drepturilor salariale.
Iată lista de revendicări!
Dacă revendicările angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială vor continua să fie ignorate, Sanitas intenţionează declanşarea unei greve generale, cu întreruperea activităţii, în condiţiile prevăzute de lege.
***
Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!
Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știre, contactați-ne la redactie@opiniatimisoarei.ro, pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

