Opinia Timisoarei

Greaua mostenire lasata de Ecaterina Andronescu: Invatatorii si educatorii sunt obligati sa faca facultatea in urmatorii 6 ani

Toti educatorii si invatatorii din Romania trebuie sa absolve studii de licenta in urmatorii 6 ani pentru a-si continua activitatea in functiile didactice pe care le ocupa in sistemul de invatamant, se arata intr-o ordonanta de urgenta aparuta in Monitorul Oficial in decembrie 2012, in ultimele zile ale  Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educatiei. Practic, noua masura obliga peste 22.000 de cadre didactice din invatamantul prescolar si primar sa faca o facultate daca vor sa isi pastreze postul, potrivit www.hotnews.ro.

Masura asta este doar ca sa dam bani unora la facultati particulare. Un profesor care a facut Liceul Pedagogic si are 30 de ani vechime este un meserias. Nu-l schimba acum o hartie dupa 2-3 ani la facultate. Sunt educatori sau invatatori care au 50 si ceva de ani si risca sa-si piarda postul la cativa ani inainte de pensie„, a declarat pentru HotNews.ro, presedintele sindicatului FSLI, Simion Hancescu.

In luna decembrie 2012, Guvernul Ponta 1 a dat Ordonanta de urgenta (OUG) 92/2012 prin modifica Legea 1/2011 (Legea Educatiei Nationale) si stipuleaza, la Articolul VI, ca „Educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

In Legea 1/2011 se stipuleaza la articolul 248 ca pentru a ocupa o functie didactica este necesara „absolvirea cu diploma a studiilor universitare de licenta in profilul postului„, insa educatorilor si invatatorilor care deja erau incadrati intr-o functie nu erau obligati, neaparat, sa faca o facultate.

Legea educatiei permite echivalarea studiilor, insa procedura s-a blocat la minister

In cazul cadrelor didactice deja in sistem, legea permitea recunoasterea experientei, studiilor si rezultatelor si echivalarea lor, fara a mai obliga cadrele didactice sa faca o facultate.

Articolul 248, alineatul 3 spune ca educatorii, institutorii, instructorii, maistri si invatatorii care ocupa deja functii in sistem si care „au dobandit formal, nonformal sau informal competente profesionale […] indeplinesc conditia pentru ocuparea functiei didactice […] in baza unei metodologii de recunoastere si echivalare elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului„.

Astfel, acei educatori si invatatori care nu aveau diploma de licenta, insa aveau alte studii, cursuri, rezultate deosebite si/sau aveau un dosar personal bogat in activitati aveau posibilitatea unei echivalari, iar astfel nu erau obligati sa faca o facultate.

Cu toate acestea, nici pana acum, desi s-au inscris mii de dosare pentru echivalare, Ministerul nu a decis nimic.

Citeste continuarea pe www.hotnews.ro.

Exit mobile version