Opinia Timisoarei

Grav accident de circulatie langa Recas: un om a murit, iar alti 3 au fost raniti, in urma unui impact frontal

TIMISOARA. Un barbat si-a pierdut viata in urma unui accident rutier petrecut duminica dupa-amiaza langa localitatea Izvin din Timis, la iesire din orasul Recas. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, iar unii soferi si-au continuat drumul pe camp.

Soferul unui Logan, care venea spre Timisoara, s-a grabit sa ajunga in oras si a intrat in depasire. Nu s-a asigurat insa si s-a izbit frontal cu un alt autoturism, pe care l-a aruncat in camp. Ambele masini au ajuns in afara partii carosabile, iar barbatul care circula normal a murit la scurt timp dupa ce pompierii l-au scos din masina in care era incarcerat. In zadar s-au chinuit medicii minute bune sa-l resusciteze. In dreapta lui se mai afla inca o persoana, care a fost ranita usor.

Barbatul ce conducea Loganul si venea spre Timisoara, vinovat de accident, si inca o persoana care se afla in dreapta lui au ajuns la spital cu rani grave. Potrivit oamenilor legii, cei 2 soferi se cunosteau. Soferul care a provocat accidentul le-a spus politistilor ca masina pe care incerca s-o depaseasca a accelerat in momentul in care el a efectuat manevra.

„Un automobil Logan s-a angajat sa efectueze manevra de depasire si nu a vazut ca din fata venea un alt autoturism condus de un barbat de 58 de ani, care a decedat in urma impactului. Ambele masini au iesit in afara partii carosabile, iar circulatia a fost blocata. Soferul vinovat de accident si pasagerul din dreapta lui au fost raniti si adusi la Timisoara, impreuna cu o femeie care se afla in dreapta conducatorului auto care a decedat”, ne-a declarat Andreea Cinteza, purtator de cuvant Inspectoratul Judetean de Politie Timis.

La mai bine de o ora dupa accident, circulatia este inca blocata pe ambele sensuri, iar unii soferi s-au incumetat sa intre cu masinile pe camp ca sa treaca de blocaj.

Video-ul nu poate fi incarcat.
Exit mobile version