Opinia Timisoarei

Gheorghe Ciuhandu: Daca reusim sa gasim o formula pozitiva pentru PNTCD, intru in combinatie cu oricare altii!

TIMISOARA. Gheorghe Ciuhandu raspunde declaratiilor lui Victor Ponta, care s-a aflat in aceasta saptamana la Timisoara si a spus ca il vede pe actualul primar ca un partener, nu ca un adversar al USL, in privinta alegerilor pentru functia de primar al Timisoarei.

CITESTE SI: Victor Ponta la Timisoara: Eu nu vad in Ciuhandu un adversar al USL! Numele lui Nicolae Robu nici macar nu a fost rostit de liderul PSD

Intrebat daca va accepta o sustinere din partea USL pentru alegerile locale, Gheorghe Ciuhandu a raspuns ca discuta atat cu USL, cat si cu PDL pe aceasta tema pentru o sustinere in cazul in care PNTCD nu intra in legalitate.

„Eu am discutat si cu oameni de la PDL, am discutat si cu oameni de la USL, in principal cu oameni din PSD, si am discutat la modul cinstit si deschis. Am discutat si cu oameni din UNPR, deci nu vreau sa ascund intalniri care le am, si le am ca om liber si neangajat. Le-am spus tuturor in felul urmator: eu, ca si candidat independent, nu am sa ma duc pentru nicio functie, nici politica, nici administrativa. Eu sunt membru PNTCD si n-am sa intru nici in USL, nici in PDL, nici in alt partid. Daca reusim sa gasim o formula pozitiva pentru PNTCD, eu ca membru PNTCD mi-o asum, si intru in combinatie cu oricare altii. Daca nu, fiecare sa-si faca jocurile politice fara mine. Asta nu inseamna ca nu-l respect pe domnul Ponta, pe domnul Antonescu, pe care l-am si sustinut public sau pe domnul Boc ca sef al Guvernului si presedinte al PDL sau pe domnul ministru Oprea si asa mai departe”, a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu, care este si presedinte al PNTCD Timis.

Actualul edil al Timisoarei este constient ca il poate castiga cu usurinta si pe cel de-al cincilea mandat. El a explicat insa de ce tine cu dintii de PNTCD si nu vrea sa plece in alte partide, desi a fost curtat de nenumarate ori de-a lungul anilor.

„Nu sunt angajat fata de nimeni si angajamentul meu deriva doar din momentul in care sunt tratat ca membru PNTCD. Daca ma trateaza ca independent, nu ma intereseaza din nicio parte. Sunt la o varsta la care acest al cincilea mandat l-as putea obtine cu o sansa mare: primul tur, nu stiu ce procente, habar m-am… Eu sunt membru al acestui partid nu din considerente oportuniste, ci din considerente de crez politic si de traditie din familie. Si cu asta am ramas acolo, indiferent daca este bine sau nu”, a conchis Ciuhandu.

Exit mobile version