Opinia Timisoarei

Gata cu gradinile dintre blocuri, la Timisoara. Ce vrea Nicolae Robu in locul lor?

TIMISOARA. Timisorenii vor trebui sa renunte la micile gradini pe care le au amenajate fie in fata blocurilor, fie intre blocuri. Primarului Nicolae Robu nu-i plac de nicio culoare si vrea sa le transforme in spatii verzi „civilizate”.

A inceput deja cu cele de pe strada Podeanu, de langa stadionul Dan Paltinisanu, care va fi largita la 4 benzi. Insa pe viitor, odata ce se vor face lucrari in diverse cartiere, pe anumite strazi, vor fi desfiintate si alte gradini.

„Vor disparea gradinile. Spatiile verzi vor fi amenajate civilizat. Noi vrem sa terminam cu ceea ce avem, din pacate, in aproape tot orasul, cu tot felul de ingradiri ale unor portiuni de spatiu verde, unde fiecare ba cultiva cate ceva, ba planteaza flori, dar intr-o maniera total neunitara, incat imaginea nu este buna”, a explicat primarul Timisoarei.

Edilul-sef ar vrea ca aceste gradini dintre blocuri sa fie inlocuite cu gazon englezesc, foisoare, banci.

„Vrem spatii verzi, deschise, frumoase, unde iarba sa fie iarba, gazon englezesc, vom avea flori, vom avea foisoare, vom avea banci. Vor disparea intr-o maniera destul de radicala, cand vom ajunge la partea aceea le vom desfiinta (n.r. pe cele de pe Podeanu)”, a mai spus primarul Timisoarei.

Exit mobile version