Opinia Timisoarei

Fumatori, ati incurcat-o! Vezi unde mai ai voie sa fumezi potrivit ultimei legi votata in Camera Deputatilor!

Parlamentarii au decis astazi interzicerea fumatului in spatiile inchise. Proiectul a trecut de Camera Deputatilor si va merge spre promulgare la presedintele Klaus Johannis.

Camera Deputatilor a adoptat marti proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului in toate spatiile inchise, acest for fiind decizional. Propunerea legislativa, care dateaza din 2011, a fost modificata prin mai multe amendamente pe 16 noiembrie initiate de deputat PSD Aurelia Cristea. Cel mai important amendament se refera la definirea spatiului public inchis, care conduce practic la interzicerea fumatului in aproape toate spatiile publice inchise.

Proiectul a fost votat cu 164 voturi pentru, 20 voturi impotriva si 26 de abtineri.

Proiectul de lege a fost modificat vineri in cadrul Comisiei de Santate din Camera Deputatilor, intr-o scurta sedinta convocata imediat dupa discutarea bugetului de stat pe sanatate, pentru ca legea sa poata fi trimisa in plen la votul final inainte de terminarea sesiunii parlamentare, iar marti a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi la propunerea PSD.

Mai mult decat atat, in aceste spatii inchise va fi interzisa inclusiv utilizarea tigarilor electronice.

Se interzice complet fumatul si in institutiile medicale, de invatamant, de stat si private, precum si cele destinate protectiei si asistentei copilului.

In ceea ce priveste sanctiunile, amenzile vor fi de la 100 la 500 de lei in cazul persoanelor fizice si intre 5000 si 15.000 lei, plus suspendarea sau inchiderea activitatii, pentru persoanele juridice.

„Spatiu public inchis se intege orice spatiu accesibil publicului sau destinat utilizarii colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperis, plafon sau tavan si care este delimitat de cel putin doi pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.”

Exit mobile version