TIMIS. Nimeni nu stie de ce nici in perioada austro-ungara, nici in Romania comunista si nici dupa 1989, nu s-a construit nici un pod peste Mures pe distanta de 50 de km pe care raul o parcurge de la Arad si pana la granita. Asta cu toate ca, de-o parte si de alta a raului sunt doua zone dinamice, cu orase de campie bogate si un comert dezvoltat.
Localitatile Sannicolau Mare si Nadlac, aflate la nici 10 km distanta una de alta, pe harta, sunt de fapt la o departare de 100 km pe sosea si la 50 km una de cealalta, traversand prin Ungaria. Piersicile de Periam, legumele de la Gelu, telemeaua de Saravale si, in general, toate produsele din vestul judetului Timis, ajung mai greu la vecinii de dincolo de Mures decat in piata la Timisoara. Fabricile din Sannicolau Mare aduc mai usor forta de munca de la zeci de kilometri, din Serbia, decat din Nadlac, Pecica sau Seitin. Muresul aici actioneaza ca o veritabila bariera, iar in lipsa unor poduri, oamenii au continuat sa foloseasca aceleasi metode de traversare a apei ca in Evul Mediu: podurile plutitoare.
Este paradoxal ca un mijloc de transport atat de… arhaic inca mai este folosit nu doar in Romania secolului 21, dar intr-una din cele mai bogate regiuni ale sale. Singurul pod plutitor din Timis care inca mai functioneaza se gaseste la Igris. In satul de pe Mures se poate ajunge pe drumul judetean care leaga Sannicolau Mare de Periam, apoi din Sanpetru Mare se merge pe un drum asfaltat care duce pana la malul Muresului, la podul plutitor, sau compa, cum i se spune de catre localnici.
Traversand Muresul pe compa de la Igris
Compa de la Igris este pentru oraseanul obisnuit cu viata moderna o ciudatenie, arhaica si totodata pitoreasca. Daca va asteptati sa gasiti aici un batran care de-o viata trece Muresul cu pluta si face acest lucru doar din pasiune, va inselati. Daca vreti sa treceti dincolo de rau pe compa de la Igris, cel mai probabil veti fi condusi de un tanar din sat. Compasul care este de serviciu se ofera voluntar, dintr-un grup de localnici care fac acest lucru prin rotatie.
Vasile are 28 de ani si este din Igris. „Aici a fost o meserie din tata-n fiu. Acum se face o adunatura si vorbim intre noi si ne intelegem: mai astazi te duci tu, daca ai treaba, ma suni si vin eu. Compa apartine primariei, dar am inteles ca e concesionata unui patron care are specializare de marinar. Cand ne adunam, el vine si stabilim impreuna programul, pentru ca noi suntem ajutoarele”, explica el. E zi de targ la Nadlac, asa ca astazi sunt clienti mai multi decat de obicei. „Nu este cu plata. Practic ea apartine de Igris, Saravale si Sanpetru, este pentru localnici, dar mai vin si altii din alte parti. Vin mai ales cand sunt zile de targ. Azi am inceput de la cinci dimineata”, spune tanarul.
Ne imbarcam pe dispozitivul care arata destul de ciudat si care a trait si vremuri mai bune. E greu de crezut, dar poate transporta pana la patru autoturisme. Masina noastra coboara destul de abrupt, pe doua perechi de scanduri care nu par foarte sigure, iar cand in fine se aseaza pe „pod”, se aude cum acesta scartaie sub greutatea rotilor. Principiul de functionare este pe cat de simplu pe atat de eficient. Un cablu este intins dintr-o parte in cealalta, iar pluta este prinsa de el, prin doi scripeti. Pentru a o pune in miscare, se foloseste exclusiv forta apei. Astfel, daca ea este inclinata cu fata inspre directia de curgere a apei, atunci forta raului o impinge inainte, fara sa fie nevoie de alta forma de propulsie.
Compasul-bucatar in Italia
Vasile ridica „ancora”, adica o funie groasa prinsa de un par, apoi roteste cu spor dintr-o morisca si pune compa in miscare. In cele 7 minute cat dureaza traversarea, intram in vorba si ne povesteste cum de a ajuns sa faca acest lucru tocmai un tanar ca el. „De 12 ani tot ma duc in strainatate. Aici nu ai ce sa faci, nu poti sa traiesti dintr-un salariu de 8 milioane. Mi-am facut casa la Igris. Numai in Italia merg, in zona Romei. Sunt bucatar de meserie si merg ca ajutor de bucatar, apoi cand vede ca ma pricep, ma pune sa gatesc si ma plateste mai bine”, povesteste tanarul. Recent a fost vizitat de o televiziune din Slovacia, care facut un reportaj pe seama podului plutitor de la Igris. „Sunt multi care vin sa vada podul, si romani si straini”.
„Compa din Igris are in jur de 80 de ani”, spune Vasile. Este deteriorata si are nevoie urgenta de reparatii, iar Vasile spune ca zilele urmatoare trebuie sa soseasca scandura care trebuie schimbata.„Initial a fost una de lemn, pe vremea lui tata. Pe urma s-a facut de fier. Asta s-o reparat acum 16 ani. A fost schimbat fundul pentru ca se freaca”, povesteste el. „Mai sunt plute pe Mures. Mai erau 3 mai in sus, doua la Periam Port si una la Sanpetru German. La Periam Port au fost doua, una mare care s-a scufundat cu un transport de sare. Apoi au adus alta, pe butoaie de fibra de sticla, dar s-au spart”, adauga Vasile.
Timpul traversarii variaza in functie de apele Muresului. Daca este lin, atunci poate dura mult, daca nu, tine aproximativ 5-7 minute. Surprinzator, apa nu este la fel de adanca pe cat pare. „Are vreo trei metri la maluri, dar pe mijloc n-are mai mult de un metru. Uneori vara, aproape ca il poti trece in picioare”, spune Vasile.
Ajunsi pe malul aradean, intrebam cat costa, iar Vasile ne spune ca este gratis. „Nu se ia bani, e pentru sateni. Aici oricine vrea sa treaca, trece. Doar cei care vor sa dea ceva. Daca mai vine cate o masina si lasa de un cico, nu-i problema. Joia sunt eu, maine poate sa fie alt satean”. Ne luam ramas bun de la Vasile, care se pregateste sa plece in Italia peste cateva zile si ne continuam drumul, cam 2 km de pietris pana dam de asfalt.
Compa de la Pecica, la final de cariera
Mergand pe malul aradean al Muresului, ajungem la a doua compa care mai exista pe Muresul inferior (de la Arad pana la granita), la Pecica. Trecand prin centrul orasului, de altfel foarte cochet si in plina dezvoltare, se ajunge pe malul Muresului la compa care face legatura cu Sanpetru German.
Desi intr-o stare relativ mai buna decat cea de la Igris si avand mai multe informatii (are preturile afisate la vedere), aceasta nu mai functioneaza. 1 leu ar costa traversarea pentru un adult si 5 lei pentru un autoturism doar ca nu mai este nimeni sa puna in miscare podul plutitor. Poate si pentru ca ultimul compas a ramas…descumpanit dupa ce a vazut cum, la cateva zeci de metri distanta, se ridica, pe zi ce trece tot mai amenintator, un pod nou-nout care va duce inevitabil la disparitia utilitatii acestui mijloc de transport.
Aradenii se modernizeaza: construiesc un pod la Pecica si leaga zona de autostrada
La Pecica se vede cel mai bine contrastul dintre vechi si nou. Pe fundalul podului plutitor, se ridica pilonii unui pod modern, care mai are putin si va fi gata. „Putin” este o… metafora pentru ca podul in sine vine cu o intarziere de cel putin cateva decenii, daca nu mai bine de un secol fata de necesitatile zonei.
„Podul peste raul Mures pe DJ 709E km3+160, Pecica – Sanpetru German” are termenul de incepere in 17.08.2011 si termen de executie de 24 luni, pana in 16.08.2013. Judecand dupa stadiul avansat al lucrarilor, podul are toate sansele sa se deschida la termen, daca nu pana la sfarsit de an. Odata terminat, el va elimina nevoia pentru podul plutitor si va scurta distanta dintre Pecica si Sanpetru de la aproape 50 km cat se face in prezent, prin Arad, la numai 4 km. De pod vor beneficia si comunele timisene de pe Mures, astfel ca de la Periam la Pecica nu se vor mai face 62 km ca in prezent, ci putin peste 20. Cel mai important beneficiu este legat de viitoarea autostrada care trece foarte aproape, pe la Pecica, si care va face ca zona din jurul Muresului sa fie mai atractiva pentru investitorii straini.
Podurile plutitoare se incapataneaza sa reziste modernizarii
In afara de compele din aval de Arad, mai multe poduri plutitoare functioneaza si astazi in amonte, pana in Hunedoare si Alba. Ardelenii le numesc brod sau brudina. Astfel de „relicve” ale transportului mai sunt functionale la Sambateni, aproape de Arad, la Conop, Lalasint, apoi in judetul Hunedoara, la Folt, in judetul Alba, la Petelca-Teius sau intre Blandiana si Acmariu, unde nu demult un camion s-a rasturnat cu tot cu bac, soferul fiind dat disparut. Un semnal tragic dat autoritatilor, ca poate este timpul ca infrastructura zonelor traversate de Mures sa isi ia adio – nu fara un oarecare regret – de Evul Mediu si sa pastreze farmecul compelor de pe Mures doar in scop turistic.
FOTO: Radu Trifan