Opinia Timisoarei

FOTO! Copaci ‘torturati’ pe malurile Begai de muncitori. Peisagistii acuza: Primaria Timisoara pregateste ‘marea defrisare’!

TIMISOARA. Muncitorii care lucreaza la reabilitarea malurilor Begai isi bat joc de arborii care au crescut langa rau, avertizeaza cei din cadrul Asociatiei Peisagistilor din Romania, filiala Teritoriala Vest. Acestia trag un semnal de alarma: arborii sunt chinuiti.

Peisagistii promoveaza pe Internet mai multe imagini in care se pot observa radacinile copacilor distruse de muncitori. In plus, sustin ca aceste practici de pe santiere au condus la defrisarea mai multor arbori. In acest caz, astfel de tratamente pot sa conduca la uscarea prematura a copacilor.

„Imagini surprinse in cursul zilei, in Timisoara, pe Splaiul Nicolae Titulescu, de catre un trecator. Se poate observa maniera grosiera, chiar brutala in care se executa aceste lucrari, interventii care afecteaza in mod periculos sanatatea arborilor prin suprimarea sistemului radicular si multiplelor rani provocate trunchiului, aflati la o maturitate tanara. Lucrarile de <<REABILITARE A INFRASTRUCTURII PUBLICE URBANE. MALURILE CANALULUI BEGA>> sunt executate fara a tine cont de cele mai elementare reguli de protejare a integritatii arborilor, punand astfel in pericol atat pietonii, cat si viata acestor exemplare care primesc astfel ‘termene de garantie’. Pentru cat timp? Ne vine greu sa estimam. Putem observa in timp ce ele sunt aplicate, practicile de pe santierele din Timisoara, care au condus atat la defrisarea fara temei a unor arbori, cat mai ales la moartea sigura a acestor exemplare justificand prin urmare taierea lor prematura. Din pacate, imaginile de fata pot fi extrapolate la scara intregului oras!”, este mesajul postat de peisagisti pe contul de Facebook al asociatiei.

Reprezentantii Primariei Timisoara spun ca lucrarile merg conform proiectului si vor fi plantati aproape 2000 de copaci, respectiv 14.000 de arbusti pe malurile canalului Bega.

Lucrarile efectuate sunt in conformitate cu proiectul privind reabilitarea malurilor Canalului Bega, autorizat si avizat. Toate lucrarile se realizeaza incercand in primul rand, sa evitam taierea copacilor existenti pe malurile Begai. Am adoptat solutia transplantarilor, atunci cand este posibil. Scopul proiectului este acela de a imbina bogatia spatiului verde de pe malurile Begai cu infrastructura adecvata pietonilor si pistelor de biciclete. Proiectul prevede plantarea a 1.713 arbori si 14.000 de arbusti„, a declarat Alina Pintilie, purtator de cuvant al Primariei Timisoara.

CITESTE SI: Copacul urias, de peste 50 de ani, de la intersectia Bratianu cu Michelangelo a fost taiat. Ce pune Primaria Timisoara in loc?

Exit mobile version