FOTO! Accident in lant in pasajul Lujerului din Bucuresti dupa ciocnirea a 3 tramvaie. 57 de oameni raniti

www.realitatea.net

UPDATE: Accidentul de pe linia 41 s-a produs in jurul orei 7.20. In total, 57 de persoane au fost ranite, dintre care trei sunt in stare grava, cu traumatisme cranio-cerebrale.

Printre raniti se afla si doi vatmani si un copil, dar acesta este in afara oricarui pericol. 15 persoane s-au prezentat de buna voie la spital, pentru a fi examinate, potrivit www.ziare.com.

Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta si coordonator SMURD a declarat ca „starea pacientilor este stabila”. „La spitalul Foreasca au fost internati 20 de pacienti, dintre care sapte au venit singuri”, a spus Oprita.

La spitalul Universitar de Urgenta au fost aduse 23 de victime – 16 femei si 7 barbati – cu varste cuprinse intre 15 ani si 60 de ani. „Pana acum au fost internate doua persoane, restul pacientilor sunt in curs de investigare. Trei oameni au plecat deja acasa”, a declarat purtatorul de cuvant al institutiei, Victor Grecescu.

Accidentul s-a produs pe sensul spre Piata Presei Libere, conform unui comunicat RATB, remis Ziare.com. Primul tramvai implicat in accident a ramas defect pe linie, cel de-al doilea a oprit, insa al treilea vatman nu a mai reusit sa opreasca la timp si a lovit cele doua tramvaie din fata. Conducerea RATB a dispus efectuarea unei anchete interne.

Potrivit programului, tramvaiele de pe linia 41 circula la un interval de trei minute.

Din cauza faptului ca vizibilitatea din Pasajul Lujerului este redusa, vatmanii au observat blocajul cand a fost prea tarziu.

Traficul este paralizat, de la Pasajul Lujerului pana in bulevardul Timisoara. RATB a infiintat rapid o linie speciala de autobuze pentru a prelua calatorii.

„Distanta dintre ele nu a fost tocmai mare si, in ciuda faptului ca vatmanii au pus frana, s-au tamponat. Din pacate, doi manipulanti sunt raniti si cativa pasageri”, a afirmat Brandusa Raeceanu, purtator de cuvant la Regiei.

Reprezentantul RATB nu a reusit sa explice de ce dispeceratul nu a anuntat tramvaiele despre defectiunea celui care a ramas blocat in pasaj.

„Cred ca tramvaiele au stat la semafor, la suprafata si atunci cand au intrat in pasaj, au intrat la distanta mica unul de celelalt”, a incercat sa explice accidentul Brandusa Raeceanu, pentru Digi 24.

Cabinele a doua dintre tramvaie sunt distruse aproape total, se pare ca starea vatmanilor este grava.

Unul dintre pasageri a declarat, pentru Antena 3: „Nu stiu ce s-a intamplat, am simtit o frana puternica si, chiar daca ma tineam de o bara, impactul a fost prea puternic”.

Daniel Vasile, purtator de cuvant al ISU, a precizat, pentru Digi 24, ca echipajele de urgenta au intarziat din cauza traficului. „14 echipaje au sosit la fata locului si alte 20 sunt pe drum. Nu exista persoane incarcerate”, a spus oficialul ISU. Ranitii au fost transportati spre spitalele Universitar, de Urgenta si Elias.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Universitar, Leo Grecescu, a declarat, pentru Digi 24, ca starea pacientilor adusi la spital nu este foarte grava. „Majoritatea au traumatisme craniene si contuzii. Continua sa soseasca ambulante. Pana acum, nu a fost nevoie de interventii chirurgicale”, a declarat Grecescu.

Cristian Poteras, primarul sectorului 6, a subliniat, pentru Digi 24, ca „tramvaiele au peste 30 de ani vechime”.

„La momentul actual, interventia este spre final, sunt intre 25 si 30 de victime, dintre care trei in stare mai grava. Un copil este ranit, dar nu pare sa fie grav”, a anuntat Raed Arafat, seful SMURD si secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Bogdan Oprita, coordonator SMURD, a anuntat ca cei 37 de pacienti care au fost transportati la spital vor fi supusi unor investigatii medicale.

Oprita a explicat ca „dupa dinamica, cele mai multe victime au fost in al doilea tramvai. Starea unui vatman este mai grava, acesta avand traumatisme cranio-cerebrale”.

 

____________

UPDATE: Potrivit ultimelor informatii, numarul ranitilor a ajuns la 37.

UPDATE: Accidentul din pasajul Lujerului s-a petrecut in conditiile in care unul dintre ele s-a defectat si a ramas blocat pe sine, iar celelalte trei care il urmau se aflau la distante mici, impactul neputand fi evitat, desi vatmanii au franat, potrivit RATB.

Brandusa Raeceanu, purtator de cuvant al RATB, a declarat ca, in jurul orei 7.25, unul dintre tramvaie s-a defectat si a ramas blocat pe sine, iar celelalte trei tramvaie care circulau in spate nu au putut evita impactul pentru ca se aflau la distante foarte mici.

Vatmanii celor trei tramvaie din spate au franat, dar distanta era foarte mica si impactul nu a putut fi evitat„, a precizat Raeceanu. Potrivit acesteia, in urma impactului doua dintre tramvaie au deraiat.

O prima evaluare a medicilor arata ca 25 de persoane au fost ranite in urma accidentului de tramvai petrecut in Pasajul Lujerului din Capitala, 15 dintre acestea fiind transportate la spital, a declarat coordonatorul SMURD, Bogdan Oprita. Intre raniti se afla si un copil, potrivit www.stirileprotv.ro.

3 dintre raniti sunt in stare grava, cu traumatisme cerebrale.
____________________

BUCURESTI. Ciocnire in lant  sub pasajul Lujerului din Bucuresti in aceasta dimineata! 4 tramvaie s-au lovit ca bilele de biliard. 26 de calatori aflati in vagoane au fost raniti. Cele patru tramvaie veneau dinspre Piata Presei.

Majoritatea ranitilor se aflau in ultimul tramvai. Mai multe ambulante SMURD sunt la fata locului, iar circulatia este blocata.

N-a fost insa de nevoia echipajelor de descarcerare.

Doua dintre tramvaiele implicate in accident au deraiat.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. felicitari modului in care au reactionat autoritatile, smurd ca de obicei isi arata experienta si organizarea. surprinzator este faptul ca a venit si domnul Poteras la fata locului. nu inteleg totusi cum de cei de la ratb au permis ca acest lucru sa se intample

  2. Eu nu pricep cum dupa ce s-a defectat primul tramvai – nu au fost anuntati si ceilalti vatmani de pe linia respectiva. Mi se pare inadmisibil sa spui ca accidentul s-a produs ca vizibilitatea era proasta – bun vatmanii nu au nici o vina saracii, dar dispeceratul ?