Fotbal și volei pentru viață. Elevii din Timișoara strâng bani pentru a-i ajuta pe copiii bolnavi de cancer

TIMIȘOARA. Gest de umanitate făcut de elevi din școlile din Timișoara, care în Postul Paștelui vor să îi ajute pe copiii aflați în suferință.

Școlarii vor să strângă bani pe care apoi să îi doneze pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer și familiilor acestora.

CITEȘTE ȘI: SCM Politehnica Timișoara învinsă de Oradea. Urmează un nou meci cu o candidată la play-off

Campionatul Solidar este un proiect inițiat de elevii clasei a VII-a D, de la Școala Generală 19 “Avram Iancu”, în colaborare CSS Bega. Proiectul propus de școlari este unul în mai multe runde.

În primă fază, în data de 30 martie, elevii vor organiza un târg caritabil în incinta școlii, unde școlari și părinți vor vinde produse handmade, dulciuri sau obiecte decorative.

A doua zi, pe terenul de la CSS Bega, dar și în sala Mircea Albu, din zona Circumvalațiunii, vor avea loc meciuri de fotbal și volei. La competiții vor participa în una sau ambele întreceri elevi de la școlile gimnaziale 24, 30, 18 și 16, dar și de la Colegiul Național Bănățean, Colegiul Constantin Diaconovici Loga, Liceul Teoretic Recaș sau Liceul Teoretic Nikolaus Lenau.

În aceeași zi este programată o tombolă organizată cu ajutorul unuia dintre sponsorila care se vor putea câștiga articole sportive.

La eveniment va fi prezent și un foodtruck, iar profitul rezultat din cumpărarea mâncăriiva fi de asemenea donat.

Timișorenii care vor sa meargă la meciurile dintre școli vor putea de asemenea să sprijine prin donații. Elevii își doresc să strângă prin această acțiune 12.000 de lei, iar banii urmează să fie donați copiilor bolnavi de cancer și familiilor celor aflați în suferință.

***

Mai multe găsiți pe pagina noastră de Facebook opiniatimisoarei.ro!

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau ai unei situații neobișnuite care ar putea deveni subiect de știrecontactați-ne la [email protected],  pe FB sau pe contul nostru de Instagram!

CITESTE SI: Afli primul tot ceea ce se intampla cu adevarat important in Timisoara si in regiune cu Aplicatia de stiri Opinia Timisoarei. 3 tipuri de alerte te tin mereu conectat la evenimente. Descarca gratuit Aplicatia OT aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.