Un fost judecator militar din Timisoara dezvaluie coruptia din culisele instantelor civile! Reprezentantii Ministerului Justitiei resping acuzatiile

Retras la pensie dintr-o profesie pe care a slujit-o aproape 40 de ani, fostul presedintele al Tribunalului Militar Timisoara, colonelul magistrat Nicolae Stoichescu, s-a stabilit de cativa ani la Orsova, intr-o casa pe malul Dunarii, insa dorul de Timisoara il aduce in capitala Banatului ori de cate ori are ocazia. Se intalneste cu fostii subordonati sau colegi de complet, mai urca scarile Palatului Dicasterial, povesteste oricui are rabdare sa-l asculte intamplari din culisele justitiei banatene.

„Se dicteaza solutiile in unele dosare!”

In opinia sa, plecarea magistratilor cu experienta din Palatul de Justitie contureaza, de fapt, criza latenta ce se face simtita la nivelul uneia dintre cele mai importante puteri ale statului. Ce se ascunde in spatele unor decizii care, la prima vedere, par subordonate schimbului de stafeta dintre generatii? Fostul presedinte al Tribunalului Militar Timisoara, care a mai activat cativa ani si la Curtea de Apel Timisoara, spune ca judecatorii cu experienta decid sa iasa la pensie sau sa treaca in avocatura din cauza coruptiei si a traficului de influenta ce se fac resimtite in preajma actului de justitie. „Am venit la Curtea de Apel Timisoara de la o instanta militara, unde legea-i lege si se aplica fara crutare. Nu eram obisnuit cu niciun fel de ingerinte in derularea actului de justitie. In justitia civila, insa, am constatat ca functioneaza din plin sistemul recomandarilor si al sugestiilor venite din partea a diverse persoane cu functii, ingerinte de care, nu de putine ori, chiar se tine cont. Si se spune, indirect, ca ar fi bine ca in cutare dosar sa dai o anumita solutie, prezentandu-se, culmea, si argumente juridice in acest sens. Decat ca, acum la batranete, sa fac compromisuri in aplicarea legii sau sa suport importanta strategica a unor dosare, mai bine am plecat”, acuza Nicolae Stoichescu.

Convins ca stapaneste legislatia indeajuns pentru a apara dreptatea clientilor sai la bara, magistratul in discutie a trecut in breasla avocatilor, unde nu a rezistat decat un an. “Cand am vazut ce se intampla in anumite dosare, in care clientul pierde cu dreptatea in brate, m-am decis sa ma retrag definitiv. Nu este posibil ca, si atunci cand toate probele sunt de partea ta, judecatorul sa dea o sentinta nedreapta. Pana la urma, oricum, am castigat in apel sau recurs, dar ramane esecul pe care nu-l poti explica clientului. Am fost in audiente la presedintii instantelor, au inteles si de fiecare data au pus in vederea judecatorilor care pronunta asemenea sentinte ca ori nu stiu carte, ori sunt corupti. Eu inclin sa cred ca stiu carte…”, mai spune plin de subinteles fostul magistrat.

Judecatorii nu au nevoie de protectie fizica!

Detasat de profesia de judecator si lumea instantelor de judecata, fostul magistrat militar dezvaluie ca, uneori, gafele judiciare sunt transformate in izvoare de drept. “Ce este mai grav in comportamentul unor judecatori, care exceleaza in gafe in sentintele pronuntate, este faptul ca ei cred ca erorile lor judiciare constituie izvor de drept sau, si mai grav, reprezinta o aplicare justa a legii. Sunt de condamnat si practicile de casta ale judecatorilor, care, uneori, fiind la instante superioare, acopera erorile judiciare ale colegilor de la instantele inferioare, lasand, dintr-o solidaritate de breasla prost inteleasa, solutii eronate neschimbate. A lasa painea si cutitul in mainile unor judecatori care nu au capacitatea de a face distinctie intre bine si rau si care sunt depasiti de puterea cu care au fost investiti, este o greseala nu numai a factorilor de conducere ai instantelor, ci, mai mult, a dascalilor care i-au pregatit pe acei magistrati. Judecatorul nu are nevoie de protectie fizica, pentru ca el este protejat de solutiile de bun simt pe care trebuie sa le pronunte”, explica Stoichescu. Dupa 40 de ani in profesia care imparte dreptatea, recunoaste ca magistratura, avocatura, executarea silita sau notariatul au devenit adevarate caste. “Postul se transmite din tata in fiu si este foarte greu pentru altii, din afara, sa razbata. Nu este corect, si am spus asta in nenumarate randuri. Toata lumea trebuie sa aiba sanse egale, indiferent din ce mediu se provine. Aceste profesii se tin in zona pseudoconcurentei pentru a se proteja interesele financiare ale castei”.

Lidia Barac

In replica la cele reclamate de Nicolae Stoichescu, fosta presedinta a Curtii de Apel Timisoara, Lidia Barac, actualmente secretar de stat in Ministerul Justitiei, spune ca nu-l cunoaste pe judecatorul septuagenar si ca exista organe abilitate care sa combata eventuala coruptie din justitie. “Nu putem vorbi despre coruptie in derularea actului de justitie atata timp cat exista controlul judiciar exercitat de instantele ierarhic superioare. Solutiile proaste sau gresite pot fi indreptate in apel sau in recurs. Oricum, una dintre partile care apeleaza la instanta de judecata va fi nemultumita intotdeauna, fiind tentata sa invoce deteriorarea actului de justitie, pentru ca prin sentinta se face dreptate doar unuia dintre combatanti”, considera Lidia Barac.

Colonelul Stoichescu a condamnat un subofiter criminal din Revolutie

Colonelul de justitie Nicolae Stoichescu a prezidat, in decembrie 1990, Tribunalul militar extraordinar de la Timisoara, care l-a condamnat la 20 de ani de inchisoare pe plutonierul Pavel Dumitru, de la UM 01140 Lugoj, gasit vinovat pentru omor deosebit de grav. Instata a retinut faptul ca, in seara zilei de 20 decembrie 1989, subofiterul a deschis focul fara nici un ordin asupra unei coloane de manifestanti care se apropia de UM 01140 Lugoj, impuscand mortal pe Rosada Valentin si Brocea Daniel, totodata ranind grav pe Bejan Nicolae Mircea si Stoica Nicolae Simion.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

Etichete


    Pareri

  1. perfect adevarat, sunt lucruri care se stiu, sau banuiesc, e o mafie teribila care si-a facut cuibul acolo, rusine..

  2. Colonelul magistrat militar Stoichescu, doar cuvinte speciale! Un om cu un caracter deosebit! Il salut cu drag, daca citeste

  3. Are dreptate dl ex-judecator

  4. ,,exista organe abilitate care sa combata eventuala coruptie din justitie.” exista intr-adevar , dar nu le combat asta este problema !!!!! am simtit-o si eu pe propria-mi piele in 3 dosare clare ! crapi cu dreptatea in brate ,culmea ete ca ,,mori” si in CHINURI GROAZNICE

  5. madam Lidia barac !?
    m-apuca rasu, ca ii place pla tanara. ce zici stanciule, judecator de trei lulele din resita ajuna la timisoara ca i-o tragi babei lidia.

  6. Lidia e o femeie frumoasa, mult mai atractiva decat o oarecare judecatoare Magureanu din Resita, care are un colaborator avocat Nicu, asa ca ati face bine sa va abtineti. O femeie care a scapat de taifun stie sa pretuiasca orice clipa pe care o traieste si nu face compromisuri

  7. Parlamentarii sunt la randul lor tot niste hoti si niste corupti ,cine sa dea legi impotriva acestora?
    “Nu putem vorbi despre coruptie in derularea actului de justitie atata timp cat exista controlul judiciar exercitat de instantele ierarhic superioare. Solutiile proaste sau gresite pot fi indreptate in apel sau in recurs”
    dar ce ne facem cand parcurgem si recursul si tot nu ne aflam dreptatea cu toate probele de partea noastra? La asta nu v-ati gandit? CSM ul? tot magistrati corupti sau care inchid ochii la faptele coruptilor.Adevarul ca nu se doreste eradicarea coruptiei desi suntem pe loc 3 in topul tarilor corupte. SENTINTELE SE VAND PE BANI NICI VORBA DE DREPTATE IN JUSTITIE Mi-e scarba!