- Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, avertizează că lipsa unor direcții strategice clar definite și asumate în energie blochează investițiile pe termen lung și lasă sectorul vulnerabil la volatilitatea politică;
- Cadrele didactice din cadrul UPT promovează două soluții prin care România îşi poate asigura securitate energetică şi să o consolideze pe cea din regiune, însă pentru implementarea lor este nevoie de consens. Investițiile majore şi sustenabile în domeniul energiei impun o planificare judicioasă pe un orizont de timp de cel puțin zece ani, fiind incompatibile cu schimbările guvernamentale atât de dese și cu interesele așa numiților „băieți deștepți din energie”;
- Nevoia stringentă astăzi în piață este stocarea energiei, care asigură decuplarea consumului de producție. Bateriile electrice sunt soluții tehnice accesibile şi utile, dar cu capacitate limitată de stocare şi compensare limitată in timp (ore). Tehnologiile disponibile astăzi cu cea mai mare capacitate de stocare şi perioade de compensare (de la zile la ani), sunt centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj, cunoscute ca ”baterii verzi”. Soluția constă în stocarea energiei, în energia potențială a apei pompate în lacul amonte, când cererea de energiei electrică este scăzută și prețul mic (noaptea sau weekend). Când cererea de energie electrică este ridicată și prețul este mare, apa stocată/”depozitată” este eliberată/turbinată și produce energie electrică atunci când consumatorul are nevoie;
- A doua soluție este managementul și administrarea energiei la nivelul ”comunităţilor de energie”. Reglementarea și promovarea ”comunităților de energie” la nivel local și/sau regional va stimula dezvoltarea și implementarea soluțiilor hibride cu tehnologii ”smart grid”, cu scopul de a produce și gestiona energia la nivelul comunităților. Deficitul și surplusul de energie la nivel comunității, în diferite perioade, va fi transferat prin rețea.
România produce tot mai multă energie din surse regenerabile, dar nu are încă soluțiile necesare pentru a o folosi eficient. In lipsa unor capacități de stocare și a unei strategii stabile, surplusul ajunge să fie vândut ieftin, iar în perioadele de consum ridicat, energia este cumpărată la prețuri mai mari. In opinia rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, acest lucru se întâmplă pentru că domeniul energetic nu a fost niciodată tratat ca o prioritate națională reală — ci ca un teren de negociere politică și de interese de grup. Astfel, populația plătește un preț ridicat pentru energia electrică.
„România are, din noiembrie 2024, o strategie energetică pe hârtie — prima după 17 ani. Dar atâta timp cât aceasta rămâne o hotărâre de guvern și nu o lege asumată parlamentar, orice guvern sau ministru al energiei o poate ignora, pentru că nu este proiectul lui. În momentul de față avem nevoie de direcții clare în care să investim constant, iar asta presupune ca și clasa politică să și le asume. Nu poți construi o strategie energetică serioasă dacă viziunea se schimbă la câțiva ani, când se schimbă Guvernul. Investițiile din energie nu funcționează pe cicluri electorale, ci pe orizonturi de 8–10 ani sau chiar mai mult”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
În ultimii ani, mixul energetic al României s-a schimbat semnificativ, prin reducerea ponderii producției pe bază de combustibili fosili și creșterea accelerată a producției de energie din surse regenerabile (solar și eolian), în acord cu politicile UE. Această transformare aduce cu sine provocări noi: instalarea de capacități de stocare care să acumuleze surplusul de producție, instalarea de producători de energie electrică capabili să se adapteze la nevoile consumatorilor, finalizarea rețelei naționale inelare de înaltă tensiune de 400 kW și creșterea nivelului de interconectare cu vecinii. În lipsa unor mecanisme eficiente de compensare, sistemul energetic devine vulnerabil la fluctuații și șocuri, iar costurile sunt transferate, în final, către consumatori.
„Așa au apărut băieții deștepți din energie — în zonele în care statul nu a avut o strategie clară și nu a fost consecvent. Ei au cumpărat ieftin, apoi au vândut scump. De altfel, sunt oameni care nu produc nimic, dar controlează accesul la rețea. Au cumpărat drepturi de racordare în zonele cheie ale sistemului electroenergetic național, nu pentru a construi capacități de producție, ci pentru a bloca intrarea altora sau pentru a le vinde mai departe accesul, la suprapreț. Acest tip de comportament speculativ nu doar că este posibil — este profitabil”, a explicat Florin Drăgan.
Acumularea prin pompaj – bateria verde pe care România nu a construit-o încă, dar o pregătește de 40 ani
Una dintre soluțiile promovate de specialiștii UPT este stocarea surplusului de energie prin centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Când energia este ieftină — pentru că bate vântul sau soarele este pe cer, se produce energie electrică — surplusul de energie electrică este utilizat pentru a pompa apa dintr-un bazin/lac inferior, într-un lac superior aflat la sute de metri altitudine. Când cererea crește și prețul este mare, apa este turbinată și produce electricitate, atunci când consumatorul are nevoie. Vorbim de capacități de stocare de ordinul sutelor sau chiar miilor de GWh — cu două sau trei ordine de mărime mai mari față de orice soluție bazată pe baterii, care depinde de lanțuri de aprovizionare, dominate de China și capacitate limitată de compensare.
„Modelul funcționează de decenii în alte țări. Elveția stochează energia produsă de centralele nucleare franceze în lacuri montane și o revinde Franței în momentele de vârf de consum. Norvegia este țara cu cea mai mare capacitate de stocare în lacuri, fiind denumita ”bateria verde a Europei”. Bulgaria, Cehia și Ucraina, sunt țări care au construit deja centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Austria a construit și încă construiește noi centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Capacitățile de stocare, în special cele prin pompaj, pot face diferența între un sistem vulnerabil și unul rezilient. Problema este că, astfel de proiecte se dezvoltă în 8–10 ani și necesită o consecvență pe care, până acum, nu am reușit să o avem”, a declarat Sebastian Muntean, cercetator stintific gradul I la Academia Romana – Filiala Timisoara și conducator de doctorat în cadrul UPT.
Comunitățile de energie — când vecinii pun in comun resursele energetice pentru a-şi minimiza costurile
A doua direcție identificată de specialiștii UPT, este dezvoltarea comunităților de energie la nivel local și/sau regional. Într-un smart grid local, mai mulți consumatori — gospodării, mici producători, afaceri — pun în comun resursele energetice disponibile: panouri solare, turbine eoline, unități de producere a energiei cu biomasă, micro-turbine hidraulice, baterii etc. Energia produsă în exces de un vecin ajunge direct la cel care are nevoie, tranzitând rețeaua de distribuție la nivel local și astfel se diminuează costurile pentru participanți.
„În Germania, comunitățile de energie sunt operaționale, fiind un exemplu din care avem de invaţat. În Elveția comunitățile de energie funcționează de ani buni. În România, obiectivul este operaționalizarea și promovarea comunităților de energie”, a declarat Sebastian Muntean.
UPT — de la cercetare la soluții aplicate
Universitatea Politehnica Timișoara nu se limitează la a identifica problemele, ci contribuie activ la rezolvarea lor. Cercetătorii UPT sunt implicați în proiecte concrete la nivel național și european, de la optimizarea turbinelor hidraulice, până la formarea specialiștilor de care industria energetică are nevoie. România se confruntă cu o criză tăcută de resurse umane în sectorul tehnic – o criză pe care universitățile nu o pot rezolva singure, fără susținerea industriei și a statului.
„Un tânăr inginer trebuie să aibă o perspectivă clară de carieră. Dacă statul și industria nu i-o oferă, îl pierdem — fie către alte domenii, fie către alte țări. Noi îi formăm și îi implicăm în proiecte reale. Dar universitatea nu poate suplini singură ceea ce industria și statul nu oferă. Țările nordice au înțeles de mult acest lucru — și se vede în infrastructura lor energetică”, a conchis Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
- Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, avertizează că lipsa unor direcții strategice clar definite și asumate în energie blochează investițiile pe termen lung și lasă sectorul vulnerabil la volatilitatea politică;
- Cadrele didactice din cadrul UPT promovează două soluții prin care România îşi poate asigura securitate energetică şi să o consolideze pe cea din regiune, însă pentru implementarea lor este nevoie de consens. Investițiile majore şi sustenabile în domeniul energiei impun o planificare judicioasă pe un orizont de timp de cel puțin zece ani, fiind incompatibile cu schimbările guvernamentale atât de dese și cu interesele așa numiților „băieți deștepți din energie”;
- Nevoia stringentă astăzi în piață este stocarea energiei, care asigură decuplarea consumului de producție. Bateriile electrice sunt soluții tehnice accesibile şi utile, dar cu capacitate limitată de stocare şi compensare limitată in timp (ore). Tehnologiile disponibile astăzi cu cea mai mare capacitate de stocare şi perioade de compensare (de la zile la ani), sunt centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj, cunoscute ca ”baterii verzi”. Soluția constă în stocarea energiei, în energia potențială a apei pompate în lacul amonte, când cererea de energiei electrică este scăzută și prețul mic (noaptea sau weekend). Când cererea de energie electrică este ridicată și prețul este mare, apa stocată/”depozitată” este eliberată/turbinată și produce energie electrică atunci când consumatorul are nevoie;
- A doua soluție este managementul și administrarea energiei la nivelul ”comunităţilor de energie”. Reglementarea și promovarea ”comunităților de energie” la nivel local și/sau regional va stimula dezvoltarea și implementarea soluțiilor hibride cu tehnologii ”smart grid”, cu scopul de a produce și gestiona energia la nivelul comunităților. Deficitul și surplusul de energie la nivel comunității, în diferite perioade, va fi transferat prin rețea.
România produce tot mai multă energie din surse regenerabile, dar nu are încă soluțiile necesare pentru a o folosi eficient. In lipsa unor capacități de stocare și a unei strategii stabile, surplusul ajunge să fie vândut ieftin, iar în perioadele de consum ridicat, energia este cumpărată la prețuri mai mari. In opinia rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, acest lucru se întâmplă pentru că domeniul energetic nu a fost niciodată tratat ca o prioritate națională reală — ci ca un teren de negociere politică și de interese de grup. Astfel, populația plătește un preț ridicat pentru energia electrică.
„România are, din noiembrie 2024, o strategie energetică pe hârtie — prima după 17 ani. Dar atâta timp cât aceasta rămâne o hotărâre de guvern și nu o lege asumată parlamentar, orice guvern sau ministru al energiei o poate ignora, pentru că nu este proiectul lui. În momentul de față avem nevoie de direcții clare în care să investim constant, iar asta presupune ca și clasa politică să și le asume. Nu poți construi o strategie energetică serioasă dacă viziunea se schimbă la câțiva ani, când se schimbă Guvernul. Investițiile din energie nu funcționează pe cicluri electorale, ci pe orizonturi de 8–10 ani sau chiar mai mult”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
În ultimii ani, mixul energetic al României s-a schimbat semnificativ, prin reducerea ponderii producției pe bază de combustibili fosili și creșterea accelerată a producției de energie din surse regenerabile (solar și eolian), în acord cu politicile UE. Această transformare aduce cu sine provocări noi: instalarea de capacități de stocare care să acumuleze surplusul de producție, instalarea de producători de energie electrică capabili să se adapteze la nevoile consumatorilor, finalizarea rețelei naționale inelare de înaltă tensiune de 400 kW și creșterea nivelului de interconectare cu vecinii. În lipsa unor mecanisme eficiente de compensare, sistemul energetic devine vulnerabil la fluctuații și șocuri, iar costurile sunt transferate, în final, către consumatori.
„Așa au apărut băieții deștepți din energie — în zonele în care statul nu a avut o strategie clară și nu a fost consecvent. Ei au cumpărat ieftin, apoi au vândut scump. De altfel, sunt oameni care nu produc nimic, dar controlează accesul la rețea. Au cumpărat drepturi de racordare în zonele cheie ale sistemului electroenergetic național, nu pentru a construi capacități de producție, ci pentru a bloca intrarea altora sau pentru a le vinde mai departe accesul, la suprapreț. Acest tip de comportament speculativ nu doar că este posibil — este profitabil”, a explicat Florin Drăgan.
Acumularea prin pompaj – bateria verde pe care România nu a construit-o încă, dar o pregătește de 40 ani
Una dintre soluțiile promovate de specialiștii UPT este stocarea surplusului de energie prin centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Când energia este ieftină — pentru că bate vântul sau soarele este pe cer, se produce energie electrică — surplusul de energie electrică este utilizat pentru a pompa apa dintr-un bazin/lac inferior, într-un lac superior aflat la sute de metri altitudine. Când cererea crește și prețul este mare, apa este turbinată și produce electricitate, atunci când consumatorul are nevoie. Vorbim de capacități de stocare de ordinul sutelor sau chiar miilor de GWh — cu două sau trei ordine de mărime mai mari față de orice soluție bazată pe baterii, care depinde de lanțuri de aprovizionare, dominate de China și capacitate limitată de compensare.
„Modelul funcționează de decenii în alte țări. Elveția stochează energia produsă de centralele nucleare franceze în lacuri montane și o revinde Franței în momentele de vârf de consum. Norvegia este țara cu cea mai mare capacitate de stocare în lacuri, fiind denumita ”bateria verde a Europei”. Bulgaria, Cehia și Ucraina, sunt țări care au construit deja centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Austria a construit și încă construiește noi centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj. Capacitățile de stocare, în special cele prin pompaj, pot face diferența între un sistem vulnerabil și unul rezilient. Problema este că, astfel de proiecte se dezvoltă în 8–10 ani și necesită o consecvență pe care, până acum, nu am reușit să o avem”, a declarat Sebastian Muntean, cercetator stintific gradul I la Academia Romana – Filiala Timisoara și conducator de doctorat în cadrul UPT.
Comunitățile de energie — când vecinii pun in comun resursele energetice pentru a-şi minimiza costurile
A doua direcție identificată de specialiștii UPT, este dezvoltarea comunităților de energie la nivel local și/sau regional. Într-un smart grid local, mai mulți consumatori — gospodării, mici producători, afaceri — pun în comun resursele energetice disponibile: panouri solare, turbine eoline, unități de producere a energiei cu biomasă, micro-turbine hidraulice, baterii etc. Energia produsă în exces de un vecin ajunge direct la cel care are nevoie, tranzitând rețeaua de distribuție la nivel local și astfel se diminuează costurile pentru participanți.
„În Germania, comunitățile de energie sunt operaționale, fiind un exemplu din care avem de invaţat. În Elveția comunitățile de energie funcționează de ani buni. În România, obiectivul este operaționalizarea și promovarea comunităților de energie”, a declarat Sebastian Muntean.
UPT — de la cercetare la soluții aplicate
Universitatea Politehnica Timișoara nu se limitează la a identifica problemele, ci contribuie activ la rezolvarea lor. Cercetătorii UPT sunt implicați în proiecte concrete la nivel național și european, de la optimizarea turbinelor hidraulice, până la formarea specialiștilor de care industria energetică are nevoie. România se confruntă cu o criză tăcută de resurse umane în sectorul tehnic – o criză pe care universitățile nu o pot rezolva singure, fără susținerea industriei și a statului.
„Un tânăr inginer trebuie să aibă o perspectivă clară de carieră. Dacă statul și industria nu i-o oferă, îl pierdem — fie către alte domenii, fie către alte țări. Noi îi formăm și îi implicăm în proiecte reale. Dar universitatea nu poate suplini singură ceea ce industria și statul nu oferă. Țările nordice au înțeles de mult acest lucru — și se vede în infrastructura lor energetică”, a conchis Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.