TIMISOARA. S-a dat alarma, sâmbătă după-amiază, la Timișoara, după ce au un incendiu a izbucnit în apropierea stației CFR Timișoara Sud.
Flăcările au izbucnit la vegetația uscată și se înregistrează mai multe focare.
CITESTE SI: Atentie, soferi! Trafic ingreunat de la inceputul saptamanii pe drumul de Arad. Anuntul DRDP Timisoara
Focul s-a extins până în apropierea unui depozit ce adăpostește vechi traverse de cale ferată.
O coloană de fum negru, de zeci de metri înălțime, este vizibilă de la mare departare, din toată zona de sud a orasului.
De la Timișoara au fost trimise la fața locului 3 autospeciale, dar intervin și pompierii voluntari de la Giroc.
„La locul intervenției s-au mobilizat pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu trei autospeciale de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Giroc.
Incendiul se manifestă cu multiple focare. Pompierii intervin pentru protejarea extinderii acestuia la depozitul de traverse de cale ferată si lichidarea incendiului„, au transmis reprezentanții ISU Timiș.