Firmele de leasing pot recupera masinile neplatite direct din trafic. Politia Rutiera, abilitata de noul Cod de Procedura Civila sa dea masina in urmarire

Efectele noului Cod de Procedura Civila, intrat in vigoare de la 15 februarie, se vor resimti si in randul proprietarilor de masini care nu si-au mai platit ratele la leasing.

La cererea bancilor si a firmelor de leasing, in lege a fost introdusa o procedura noua, care simplifica modul in care autoturismele sunt recuperate de la rau-platnici si introduse din nou in circuitul comercial.

Mai exact, creditorii nu vor mai apela la serviciile detectivilor particulari sau a firmelor de recuperatori, ci vor astepta ca executarea silita sa fie pusa in aplicare de catre politistii de la Circulatie, care vor putea sechestra masinile direct din trafic.

“Conform noilor reglementari, Politia Rutiera poate identifica masina in trafic si proceda la ridicarea certificatului de inmatriculare si a cartii de identitate. Din acel moment, bunul este sechestrat, iar creditorul il poate recupera”, ne-a declarat comisarul sef Marcel Craciunescu, seful Serviciului Politie Rutiera din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Timis.

Deocamdata, rutieristii timisoreni nu au fost solicitati sa recupereze nici un autoturism.

“Inca nu am fost solicitati sa cautam vreo masina in trafic, sa punem in aplicare vreun mandat de sechestrare. in cazul in care vom fi solicitati de catre un executor judecatoresc, care va avea incuviintarea instantei de judecata, vom dispune darea in urmarire locala, nationala sau internationala a masinii ce trebuie recuperata, urmand aceeasi procedura ca si in cazul unui autoturism furat”, a mai precizat Marcel Craciunescu.

Actuala procedura face, in sfarsit, ordine in haosul ce domnea in zona recuperarii masinilor de la rau-platnici, in conditiile in care, inainte, acest tip de actiuni erau la un pas de rigorile Codului Penal.

“Cele mai multe cazuri de rate neplatite la timp au aparut dupa declansarea crizei, din 2009 – incoace. Oamenii n-au mai avut bani pentru plata masinilor luate in leasing, mai cu seama ca in cazul BMW X5 ratele ajungeau si la 2000 de euro. in aceasta situatie au fost si membrii unei trupe locale de succes, care au fost la un pas sa piarda X5-ul de aproape 60.000 de euro cand mai aveau de plata doar cateva rate. De fapt, au si fost dati la recuperari, insa au achitat restanta si au pastrat limuzina. Noi am lucrat cu o firma de recuperari din Bucuresti, care ne-a facut multe necazuri. Au luat masini fara stirea proprietarului, cu cheia de rezerva, si ne-am trezit cu plangeri penale pentru furt. Legislatia era foarte echivoca si nu exista obligatia unui proces si, apoi, executarea silita prin biroul unui executor judecatoresc. Pur si simplu, la trei rate neplatite, dosarul era trimis la firma de recuperare, masina era luata de la proprietar si ulterior se solicitau si actele. La un moment dat, parcul de masini de la Bucuresti a devenit neincapator pentru masinile recuperate de la rau-platnici. Noua procedura este binevenita, pentru ca-i va obliga pe cumparatorii masinilor in leasing sa-si plateasca ratele la timp sau sa predea masina. Nu cred ca se vor expune la confiscarea masinii in trafic de catre politisti”, ne-a declarat un fost angajat al companiei NBG Leasing.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. cartea de identitate a masinii nu ramine la firma de leasing?

  2. La limita legii? Pentru NBG Leasing nu exista lege, feriti-va de aceasta societate. Din pacate am fost afectat de criza ca fiecare dintre noi cred, am intziat cu ratele la nbg leasing prima oara 3-4 luni ( la o rata de 1035lei am platit 8700lei pentru a ajunge la zi 3-4luni penalitati incluse in care se aflau 40eur fiecare apel telefonic (nu am fost sunat dar exista in contract asa ceva in fine am reglementat am platit rata dubla dar am ajuns la zi) sunt sunat dupa cateva zile ca primesc o luna gratis (cred ca ma sunat doamna de la curatenie, cand a venit urmatoarea factura nu mai stia nimeni de acel apel) peste circa 6-7 luni inevitabilul sa intamplat am intrat din nou in imposibilitate de plata, dupa a doua factura am dat o fuga la ei pentru o discutie asupra imposibilitatii de plata si remedierea acesteia, toat bune si frumoase, dar de data aceasta dobanta a fost mai mare (amanarea cu trei luni a ratelor nu este posibila, pt ei nu exista lege) la sosirea facturii a 4-a aveam de plata 10900lei de data asta nu mai puteam plati comosioane grase, se remediase problema financiara dar nici in ruptul capului nu vroiau sa renunte la dobanda, pana la urma intruu la o directoare grasa care imi zice pe fata ca pe ei nu ii intereseaza sa pastreze contractul si ca masina a fost deja revanduta catre o alta firma, acest lucru sa adeverit, NBG Leasing vanduse masina pana sa emita factura NR.4 restanta. Ajutatii sa intre in Faliment va rog isi bat jog de noi

    • joc de noi (scuze pentru greseala)