Festivalul Vanatorilor, la Timisoara. In Padurea Verde ceaunele au dat in clocot, iar vanatorii si-au demonstrat talentele

Peste 1000 de vanatori din judetul Timis, dar si din Ungaria si Serbia si-au dat intalnire la Padurea Verde. Festivalul Vanatorilor a adunat sute de vizitatori, care au asistat la concursuri atractive si au degustat preparate la ceaun.

Printre concursurile vantoresti s-au numarat cele de tir, cele in care cainii de vanatoare si-au demonstrat abilitatile, cel de trofee si – de departe cel mai gustat – concursul de ceaune. Gulas de caprioara sau mistret, tocana vanatoreasca sau fripturi in spuza, vanatoarii au adaugat cele mai gustoase ingrediente si mirodenii in incercarea de a castiga „Concursul ceaunelor”

 „Am pus carne de vanat pe care am tinut-o la marinat o zi intreaga, tot felul de legume si condimente. Trebuie sa fiarba la foc mic, cel putin vreo patru ore” spune unul dintre vanatorii transformati in bucatari.

„Anul acesta incerc un fel cu totul si totul deosebit. Am pus la fiert carne de caprioara cu mai multe ingrediente, printre care mere si ciocolata” si-a dezvaluit tainele retetei un alt vanator.

Vanatorii din Serbia si-au dezvaluit artileria grea in ceea ce priveste gatitul. Au pus in oala de lut, ingropata in jar, carne de caprioara si o multime de legume, sa fiarba acolo inabust, ore in sir, pentru ca totul sa fie fraged si suculent.

Cainii de vanatoare au avut si ei ocazia sa-si demonstreze talentele. De la cei specializati in recuperarea vanatului din apa si pana la cei care stiu sa incolteasca un mistret, cu totii au demonstrat ca sunt foarte bine dresati.

Un alt punct de atractie al Festivalului Vanatorilor l-a constituit concursul de tir. Demonstratiile de confectionare a trofeelor de vanatoare, soimii dresati si muzica populara au intregit tabloul unei zile dedicate vanatorilor si pasiunii lor.

Cei care au vrut sa plece cu o amintire de la Festivalul Vanatorilor au putut cumpara tot felul de suvenire, de la costume de vanator, la cutite speciale, insigne, tablouri sau farfurii pictate cu, bineinteles, motive vanatoresti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. o mare dezamagire acest festival. a fost tipic romanesc cu lumea la mese infulecand gratare si berule, niste animale impaiate, cranii de animale, singurul lucru mai „exotic” fiind 3 soimi care mi-au placut. 80% din spatiul alocat festivalului au fost ocupate de mese/scaune pt romanasii mancaciosi, cu greu pot spune ca a fost ceva tipic vanatoresc, aproape ca semana cu festivalul berii. intrarea a fost 5 lei.

    • Ieri am fost la targul de antichitati de la Mall la fel o dezamagire,doar vreo trei mese aveau cat de cat legatura cu tema in rest negustori de chilipiruri:cercei,inele,bratari aduse cine stie de pe unde,anul trecut a fost chiar OK.Din pacate initiativele astea interesante degenereaza pe „an ce trece”

  2. *a fost ocupat

  3. au mai fost unii cu binocluri interesante