TIMISOARA. Fermierii timiseni sunt in plina campanie de implementare a Camerelor agricole la „orase si sate”, dupa cum sunau cliseele agrare din alte vremuri, aceste structuri urmand sa preia din mers atributiile in teritoriu ale Directiei Agricole Timis.
Graba este cu atat mai mare cu cat, pana in data de 2 octombrie, trebuie organizate alegeri pentru Colegiul Judetean al Camerei Agricole, dar si pentru conducerile celorlalte Camere de la nivelul fiecarei localitati din judet. Intarzierea cu care se pune in aplicare legea privind infiintarea Camerelor agricole, initiata de comisarul european Dacian Cilos, tine de anumite blocaje care au aparut la nivelul Ministerului Finantelor, dar si in zona altor institutii centrale.
„Au fost trei obstacole. Primul s-a opus Ministerul de Finante, care trebuia sa dea niste bani pentru primele alegeri. Al doilea a fost presedintele tarii, care a obiectat invocand ca finantarea se face de la bugetul de stat. A treia obiectie a fost ca aceste structuri functioneaza ca ONG, dar sunt in realitate de drept privat. Personal, am discutat cu domnul presedinte Basescu si am clarificat lucrurile. in proiect se prevedea ca in componenta Camerelor vor fi absorbite persoanele disponibilizate din minister si din Directiile Agricole. Presedintele ne-a intrebat ce fel de restructurare si de disponibilizari facem, in aceste conditii. Am explicat ca noi vom lucra cu Camerele Agricole pe baza de contracte”, a declarat Adrian Radulescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si unul dintre sustinatorii infocati ai infiintarii Camerelor Agricole.
Conform prevederilor Legii 283/2010, Camerele Agricole vor cuprinde reprezentanti din toate zonele societatii civile, de la preoti si politisti pana la primari si profesori, iar membrii acestor structuri vor fi toti fermierii inscrisi la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura, care primesc subventii din surse nationale si europene, cu exceptia proprietarilor care au mai putin de un hectar de teren.
Pana in data de 12 septembrie se asteapta dosarele cu candidaturi
Printre specialistii in agricultura timiseni care si-au depus candidaturile pentru Colegiul Judetean al Camerei Agricole, for de conducere care va avea 25 de locuri, se afla si Viorel Matei, presedintele Asociatiei Producatorilor de Cereale si Plante Tehnice Timis, dar si fostul sef al Directiei Agricole Timis, Nicolae Oprea, actualmente secretarul general al Asociatiei Producatorilor de Cereale si Plante Tehnice Timis.