Fara alcool la terasele din centrul Timisoarei de sarbatorile religioase? Avem un nou regulament!

TIMISOARA. Terasele de pe Corso si Surogat arata cu totul altfel anul acesta, dupa ce primarul Timisoarei a decis sa impuna un nou regulament. Nu se va vinde alcool in timpul sarbatorilor religioase, iar patronii de terase vor trebui sa numere… placile de pavaj inainte sa puna scaunele si mesele in Piata Victoriei. Acestea sunt doar doua dintre conditiile pe care trebuie sa le respecte din noul regulament, care va intra marti in atentia consilierilor locali.

Primarul Nicolae Robu le impune patronilor sa aranjeze terasele pe centrul aleilor, astfel incat trecatorii sa poata admira si spatiul verde. Mai mult, acestia vor trebui sa cumpere acoperis aparte, iar mesele vor fi inconjurate cu flori.

„Sunt stabilite niste reguli foarte clare, de unde sa inceapa terasa dinspre zid si unde sa se termine inspre parc. Trebuie sa asiguram o anumita latime a aleilor pietonale, atat inspre cladiri, cat si inspre parc. Vor fi marchize, deci acoperirea teraselor va fi cu marchiza. Le impunem si sa imprejmuiasca terasa cu jardiniere cu flori”, ne-a declarat edilul Timisoarei.

Primarul nu stie insa nimic de regula cum ca la terase nu se va putea vinde alcool de sarbatori.

Potrivit regulamentului, „in perioada de sarbatori religioase, programul teraselor va fi adaptat solemnitatilor si activitatilor desfasurate de cultele religioase in perimetrul in care sunt amplasate terasele sezoniere. Se interzice in perioadele respective comercializarea bauturilor alcoolice, iar programul artistic va fi adaptat solemnitatilor religioase”.

„Chiar nu stiu de unde apare asta, eu nu am discutat subiectul acesta, probabil sa preluat din inertie, chiar e ciudat, o sa ma interesez de unde provine”, ne-a spus Robu.

Cele doua laturi ale Pietei Victoriei, Corso si Surogat, se vor amenaja incepand de la scuarul central. Va fi o zona pietonala pentru promenada cu latime de 3,78 metri – noua placi pavaj – pentru a imbogati relatia vizuala a trecatorilor cu spatiul verde central amenajat.

„Va fi o zona pe care se vor amenaja terasele sezoniere, intre alveolele cu arbori, cu latimea de 5,88 metri – 14 placi de pavaj -, dispuse in fata punctelor de lucru ale localurilor pentru care s-a organizat licitatia si o zona pietonala pentru accesul in spatiile comerciale pana la frontul constructiei cladirilor ce compun piata – cu latimea de aproximativ 3 metri, in functie de aliniament”, se mai arata in regulament.

Cei care deschid terase in centrul orasului trebuie sa respecte si reguli legate de culori si de mobilier. Reclamele publicitare trebuie sa fie si ele mascate, iar la mai putin de 250 de metri fata de terase trebuie sa existe si un grup sanitar.

Potrivit reprezentantilor Primariei Timisoara, pentru unele amplasamente se va organiza licitatie, pentru ca o parte din contracte expira. Sapte dintre ele vor fi licitate, dar asta abia dupa ce consilierii locali vor aproba noul regulament, iar noile contracte vor fi incheiate pe o perioada de 1 an. Acestia se intalnesc marti in sedinta ordinara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. ultima data cand am verificat, Romania era un stat LAIC.
    ce inseamna laic?! conform dexonline.ro, avem urmatoarea definitie: LÁIC, -Ă, laici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care este din afara religiei și a tagmei bisericești, specific acestui domeniu; mirean, lumesc. ♦ Fig. (Fam.) Care nu cunoaște, nu este inițiat intr-un anumit domeniu. [Pr.: la-ic] – Din fr. laïque, lat. laicus.

    Ma intreb, de ce oare toate hotararile, parte din legi si asa mai departe, se fac pentru a multumi Biserica Ortodoxa Romana si mai putin oamenii din ce in ce mai putin bisericosi (asta nu inseamna ca nu sunt credinciosi)?!

    Pana la urma, tine de fiecare persoana in parte, credincios sau nu, ce alege sa consume…dupa o saptamana de munca vrei putina relaxare cu prietenii in aer liber, la un pahar de bere, vin, sampanie etc. daca vreau sa beau sau nu, in zilele de sarbatoare, e alegerea mea, nu mi se pare potrivit si normal sa fie impusa o restrictie!

    parca se dau hotarari impotriva vietii de zi si noapte din partea centrala a Timisoarei!

    Cand oi auzi ca BORul isi va fiscaliza lumanarile, mirul si restul obiectelor vandute, cand vor da jos boxele din afara bisericilor ca sa nuse mai auda slujba din casa, cu geamurile inchise, cand nu o sa mai construiasca biserici in parcuri, cand nu o sa mai primeasca ajutor banesc din partea Institutiilor Statului, cand va ajuta persoane nevoiase cu sume mai mari ca cele primite donatii….atunci si numai atunci as arata putina ingaduinta fata de aceasta Biserica Ortodoxta Romana, un fel de ”mafie” cu lanturi si cruci de aur, de mult prea multi centrimetri la gat!

  2. Nu imi place „Nu se va vinde alcool in timpul sarbatorilor religioase” dar „patronii de terase vor trebui sa numere… placile de pavaj inainte sa puna scaunele si mesele in Piata Victoriei” e f. buna.

  3. Sarbatori sunt toate duminicile , paste , craciun , sfintii cu cruce rosie .Cred ca toti comerciantii trebuie sa achizitioneze un calendar ortodox neaparat sa il afiseze la loc vizibil ca sa stie sarbatorile si patronul si consumatorii. Ce facem cu sarbatorile catolice , evreiesti , ale cultelor baptis , penticostal , iehova , etc. ?

  4. Mai bine sa vanda lumanari la mese si alte cele, poate si apa sfintita !

  5. asta este prea de tot! nimeni nu vede ca in Romania incet dar sigur sa ajuns la Dictatura religioasa din partea BOR????