Factura la RETIM, platita in functie de cantitatea de deseuri din pubela, la Timisoara si in judet, in sistemul ‘Plateste pentru cat arunci’. Recipientele vor fi verificate la ridicare

TIMIS. RETIM vrea sa operationalizeze cat mai repede programul „Plateste pentru cat arunci”, unul in urma caruia fiecare dintre noi va plati strict pentru deseurile pe care le genereaza.

CITESTE SI: Un nou sistem de colectare a deseurilor, implementat de RETIM, la Timisoara si in judet. Vom avea doua pubele noi si vom plati in functie de volum 

Sistemul presupune inainte de toate o colectare separata corecta, fiecare tip de deseu urmand sa fie pus in pubela sau sacul in care trebuie aruncate. Daca deseurile nu vor mai fi amestecate, iar cele reciclabile vor fi turtite sau pliate, volumul din fiecare tomberon va fi unul mai scazut. Astfel, clientul va plati strict pentru cantitatea care se afla in pubela sau sacul respectiv.

Tarifele vor fi diferite pentru fiecare tip de deseu. In cazul in care deseurile vor fi amestecate in pubele, timisenii vor fi taxati de 3 ori mai mult decat cel mai mare tarif aplicat.

In iunie 2019 spuneam ‘plateste cat arunci’. Acum suntem mai prudenti si spunem, ne pregatim pentru inceperea lui „plateste cat arunci”. Speram ca de data asta sa o ducem si pana la capat, adica o tarifare care e bazata pe volum pe o gandire foarte simpla. Una absolut simpla, cinstita si corecta. Isi alege omul volumul de care are nevoie, cat genereaza el biodegradabil, rezidual, plastic, hartie-carton si pe ala il plateste. Unii vor face mai putin, altii mai mult. Doi vecini cu 3 persoane in familie, unul are 1 mc, altul jumatate de mc, o sa plateasca diferit. Pe de alta parte, cine pune deseuri biodegradabile separat si rezidual separat, care sunt fractiile scumpe si o sa vedeti ce volum au, va plati mult mai putin, la acelasi volum generat, decat cel care le pune impreuna si le plateste pe toate scump„, spune Dan Pascu, directorul RETIM.

Compania pregateste pachete de recipiente. La asociatiile de locatari vor fi disponibile:
La deseul rezidual – pubela neagra 120/240 litri
La deseul biodegradabil- pubela maro 120/240 l
La deseul reciclabil – plastic metal – pubela galbena actuala – 240 l
La deseul reciclabil-hartie carton – pubela albastra 240 l

La gospodariile individuale, la deseul rezidual vor fi puse la dispozitia timisenilor pubele negre de 25,30,40,60,80 si 120 litri. Pentru deseul biodegradabil vor fi disponibile recipientele maro de aceleasi dimensiuni, 25,30,40,60, 80 si 120 l.

Pentru deseurile reciclabile vor fi disponibili sacii galben si albastru de 120 l.

Noi am facut niste pachete si acum intrebarea e ce pachet va alegeti corespunzator volumului dumneavoastra. Foarte important este sa va stiti volumul. Si noi va intrebam. Daca ni se pare ca este prea mult, fata de numarul de persoane, atunci va atragem atentia si va spunem ca e cam mult. Daca la cateva intrebari omul are raspuns, inseamna ca pachetul ales i se potriveste. Alegerea trebuie sa fie a fiecaruia pentru ca suntem diferiti. Un pachet mai mic inseamna ca tu ai o nevoie mai mica si peste tot frecventa e la fel„, spune Dan Pascu, directorul RETIM.

Echipele RETIM vor verifica daca deseurile sunt puse in pubelele corecte, iar in cazul in care acest lucru nu se va intampla, clientul ar putea fi taxat suplimentar.

Compania isi doreste ca in viitor sa poata implementa si o solutie de recunoastere a deseurilor cu ajutorul inteligentei artificiale.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Mă tem că vom găsi gunoaie peste tot pentru că așa mai economisesc un ban cinstit.

  2. Foarte bine gandit iar oamenii cu capu mare se gandesc mult.
    Planul este cam asa:
    1. Vine masina de gunoi
    2. Operatorul masinii opreste masina
    3. Operatorul toberonului se da jos din masina impreuna cu un clipboard si un pix
    4. Ia toberonul si analizeaza continutul cu atentie si estimeaza ca este umplut 1/3 din continut deci calculat la o masa medie a pasticului raportat la mp3 volum aer 4 kg masa plastica, dupa care caluleaza cartonul intr-o maniera similara, dupa ce face aproximarile acestea. Observa ca exista o bucata de cartonul in continutul toberonului negru. Taie tot si da amenda. Tariful maxim pentru nerespectare. Si daca ar fi si daca nu ar fi asa oricum nu verifica nimeni.
    5. Arunca continutul toberonului si se duce la urmatorul bloc.
    6. In 7 luni va strange gunoiul pentru o tura normala.

    BAHHHH!!!! Trezirea, nu mai faceti calcule din birou, mergeti pe teren vedeti. Stabiliti buget pentru despagubiri pentru acrosari de masini cu masina de gunoi. Suneti pe langa total.
    Deci o sa vina masina de gunoi,

  3. cum anume se va verifica pubela de reziduale? dacă e una de aia mare și gunoiul direct în ea fără saci fără nimic cine baga mana acolo sa verifice? în acea pubela se arunca de exemplu și dejecțiile animalelor de companie. astea sunt niște aberații gândite pe genunchi de niște aiuriți care nu cunosc realitățile din teren. altele sunt probleme salubrizarii care trebuie rezolvate. stau cu niște piese de mobilier rupte de peste un an pt ca nu le ia nimeni. la retim îți zice ca doar moloz iar campanii de ridicare gunoaie de astea aici nu se mai fac. apoi se mira ca le arunca lumea pe marginea drumului

    • Ce se poate face? Greu de spus
      1. Se vor angaja „degustatori generici” si responsabili de strada/ grup de strazi,cu condițiile de angajare de genul … studii medii/ superioare și… cunoasterea limbii engleze?
      2. Daca nu sunt acoperite „cheltuielile” , degustatorii vor amesteca sacii si …. clientul va fi amendat.
      3. Clientii se vor debarasa de gunoiul neconform,i pubela vecinului, … sau in final , pe marginea drumului
      Succes.

  4. Prima data RETIM-ul treuie sa vada cum se compota oamenii lor in teren,cum lasa pubelele in mijlocul drumului sau blocheaza circulatia sub pretext ca au foarte mult de munca si nu au timp.Dar sa mai si sa stea sa noteze gradul de umplere a fiecarei pubele. O sa vedeti pe facturi cum se vor incarca cu tone de deseuri. Si nu vei avea nici un fel de ai contrazice.

  5. Domnule director RETIM, Pascu, ca un fost director al unei societăți ceva mai curata decât cea de strâns gunoaiele, v- as face o recomandare care sa va aduca la nivelul unei societăți curate. Iata despre ce este vorba: peste 50% dintre clienții d-voastră locuiesc la bloc. Numărul nivelelor se va dubla, iar oamenii sunt asa cum sunt, atât cei care lucrează la RETIM, cât și beneficiarii serviciului d-voastră. Prin urmare se arunca alandala, se lasa pubele tot asa, mașinile blochează străzile zeci de minute etc. Cum se poate scapa de asta? Faceti sau sa faca primaria, PLATFORME împrejmuite pentru fiecare grupare de 5-6-7 blocuri, fiecare bloc cu acces propriu, evident si cu obligația de a tine curățenie si a nu lăsa să curgă zoaiele de pepeni sau resturi menajere din pubelele sparte. Platformele ar putea fi înăuntrul unor garduri vii ( după cele contruite) Vedeți exemplul ” oraselului” MARA. Asa se va putea urmari atat ordinea de pe platforma, cat si ordinea lasata de ridicatorii de pubele si nu veti perturba circulatia Dupa aceasta etapa PUTETI veni cu toate celelalte cerinte: plata după cât se arunca, selectarea pe categorii a deșeurilor, ca sa nu zic gunoaielor.

  6. Numărul actual al pubelelor se va dubla. La propunerea de mai sus, trebuie avut in vedere si faptul ca numai asa nu se va arunca gunoiul ” la vecini” si poate numai asa nu se vor arunca si resturi din constructii etc. Faceti dle director o vizită pe teren sa vedeti ce dezordine exista. PROPUNEREA DVOASTRA MERGE PENTRU CASE PARTICULARE.In rest va fi un haos si mai mare. Dar, probabil nu urmăriți chiar ceea ce declarați. Urmariti sa ” stoarceti” mai multi bani.

  7. Zici ca traiti pe alta planeta cu aberatiile astea. Voi iesiti din case, din sediu? Mergeti pe teren sa vedeti ce e acolo? Sau doar dati din cioc de la distanta?

  8. Deci cu masina,pe langa sofer si cei doi agatati in spate,mai vine si un inspector sa calculeze cat si cum.Sau rezolvam cu baietii care ridica.Ce-am mai ras! Tot la majorarea tarifelor vreti sa ajunga tov.director si a gasit un algoritm demn de eon.

  9. Retimul vrea dor bani mai multi. Ne aburesc cu niste povesti frumoase si ne baga mana adanc in buzunar ! Odata la 2-3 luni ne tot cresc tarifele. Niste mafioti !

  10. Vrajeala maxima din partea retimului. Stau prea mult la tigara si cum a fost caldura si soare mult i-a cam batut soarele in cap. Vreti salarii mai mari si nu stiti cum sa jecmaniti mai mult oamenii? Rusine RETIM! RUSINE USR!

  11. Ambiții exagerate. Înțeleg să împart gunoiul în două – reciclabil sau nu. N-am spațiu în casă pentru 4-5 coșuri de gunoi. Recipientele din sticlă ar trebui refolosite prin spălare și 50 de bani pe borcan (2 lei sticla de șampanie), nu prin retopire. Etc. Există metode fizice de separare, industriale – înțeleg să ajut cât pot, dar deja e abuz din partea celor de sus. Încă n-am aflat ce să fac cu polistirenul. O să-l las moștenire, că încă n-are pubela dedicată.

  12. Domnilor din conducerea Retim,la aceasta oră în Timisoara pentru o persoana fizică ridicarea gunoiului costa 13,46 lei de pers.Exista numeroase străzi la zone de case în special unde se ridică o singură data pe săptămîna și zone cu blocuri unde se ridică de două ori pe săptămînă la același tarif,cum lămuriți asta deocamdată apoi cîntăriți sau cubati la fiecare gunoiul