Opinia Timisoarei

Explicatii halucinante dupa dezastrul din Sectia ATI in care au murit 10 oameni. Spitalul a mutat Terapia Intensiva fara aprobare. Foto

10 oameni au murit, alti sapte sunt in stare grava, printre care si un medic. Acesta este bilantul dezastrului de la Spitalul Judetean din Piatra Neamt, iar o ancheta este in desfasurare pentru a se afla cauzele care au dus la aceasta tragedie.

CITESTE SI: Imagini cutremuratoare din Sectia ATI cuprinsa de flacari in care au murit 10 pacienti cu COVID in stare critica. Foto 

Mutare…romaneasca

Primele explicatii pentru tragedie au venit insa de la George Lazar, prefectul judetului Neamt, care spune ca o prima eroare a fost facuta chiar de conducerea spitalului in care s-a intamplat nenorocirea.

Sectia de Terapie Intensiva a fost mutata chiar sambata de la etajul 3 un nivel mai jos, insa operatiunea a fost realizata fara aprobarea DSP Neamt.

Secția care a ars a fost mutată de la etajul 3 la etajul 2, fără să existe nici măcar notificare la DSP. Cu toate că era o modificare a structurii, nu s-a făcut adresa la DSP, era obligatoriu ca spitalul să facă acest lucru…La etajul 2 s-au făcut în ultimele zile lucrări în regie proprie pentru a mări capacitatea secției de ATI, care până acum funcționa la un etaj mai sus. E doar o teorie, o supoziție, încă nu a fost confirmată, că această mutare nu a respectat cadrul legal și nu au fost verificări din partea celor care aveau competență și răspundeau tehnic pentru această modificare. Specialiștii de la ISU, parchetul, polițiștii, criminaliștii trebuie să stabilească date concrete în urma anchetei. Acum sunt niște date care se desprind din discuțiile avute cu cadrele medicale și cei de la ISU. A fost un fel de „hei-rup” de a muta secția de la etajul 3 la etajul 2, efectuând lucrări pe cont propriu. Spitalul a greșit că a făcut lucrările fără aprobare„, a declarat prefectul judetului Neamt, George Lazar.

Sapte barbati si trei femei morti in urma incendiului

Spitalul Judetean din Piatra Neamt a oferit duminica dimineata noi informatii despre cele intamplate sambata seara. Sapte barbati si trei femei, cu varste cuprinse intre 67 si 86 de ani au murit. Cu totii erau infectati cu coronavirus. Opt dintre acestia au murit in salonul cuprins de flacari, iar alti doi dupa ce au fost dusi in Unitatea de Primiri Urgente.

Alti sase pacienti au fost preluati de ambulante si transferati noaptea trecuta la spitalul modular din Letcani.

Medicul care a sarit in flacari in incercarea de a salva pacienti si a suferit arsuri, a fost dus cu un avion la un spital din Belgia.

UPDATE: Conducerea Spitalului Judetean din Piatra Neamt a reactionat la declaratiile prefectului, si spune ca amenajarile realizate in unitatea spitaliceasca aveau avizut Directiei de Sanatate Publica, si ca acele lucrari s-au facut in exteriorul sectiilor ATI, fara sa distruga circuitele pe care Directia de Sanatate Publica le-a avizat.

Iata comunicatul oficial al Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt.

Ca urmare a unor speculatii facute in spatiul public cu privire la motivele care au condus la provocarea incendiului din salonul ATI, conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt explica faptul ca modificarile realizate in vederea extinderii sectiei de ATI pentru a putea prelua un numar mai mare de pacienti pozitivi nu au afectat in niciun fel activitatea din salonul unde s-a produs incendiul.

Cele doua sectii ATI au aviz de la DSP cu privire la circuite. Zona in care s-a intervenit pentru extindere nu este functionala si se afla intr-o zona diferita fata de cea in care s-a produs incendiul. In acelasi timp, precizam faptul ca aparatura din sectia ATI in care s-a declansat incendiul era noua, cu o durata de folosire de aproximativ un an.

Reamintim faptul ca o ancheta se afla in derulare si specialistii sunt cei care vor stabili cauzele producerii acestui incendiu. Facem apel la reprezentantii institutiilor statului sa dea dovada de responsabilitate si sa incerce sa nu ofere variante care nu sunt reale si nu fac decat sa deruteze si mai mult opinia publica.

Conducerea Spitalului Judetean de Urgenta Piatra-Neamt nu doreste sa intervina in niciun fel in politica editoriala a mass mediei, solicitand, totusi, pentru o corecta informare a cetatenilor, ca informatiile oferite sa fie insotite si de punctul de vedere al unitatii medicale.

Exit mobile version